de Denisa Niță
– Unde sunteți?
– În amfiteatru, la etaj.
– Bine, hai c-ajung și eu acum.
Etajul trei, din Facultatea de Chimie, e al nostru . Urc un etaj, urc al doilea etaj, mă opresc. Gâfâi ca un porc. Mi-am făcut gimnastica pe două săptămâni. Trec pe lângă mine ele, cu tocuri, fuste. Fetele de la jurnalism.
Încerc să înțeleg ce dracu zice. Stă în picioare, pe podium, cu microfonul în mână și vorbește. Și vorbește. Ceilalți profesori sunt în dreapta și stânga lui, înșirați la o masă. Ia fiecare cuvântul. Stau cu mâinile în falcă, se scarpină, mai vorbesc cu colegu’ de lângă, se uită prin noi.
Studenții stau pe telefoane, îi înjură pe profesori. De fapt, astea suntem noi. A îmi dă să citesc un titlu din Kamikaze, ”S-a întors de la yankei cu Fă, Inna și ulei!”.
Dau din picioare, mă uit pe telefon, mă joc cu fusta, simt că mă topesc de plictiseală. Dar se termină. Mai aud doar o voce, al dracu de stridentă, care țipă în microfon, ”Și după ce terminați, nici să nu vă prind că nu ne faceți mândri de voi!”.
Scot un sunet dubios. Ceva între suspin și strigăt. Lumea din jur se uită la mine.
– Denisa, s-a auzit.
– Hai să plecăm dracului de aici.




















