În comunism, adesea viața privată se interpătrundea inevitabil cu politica oficială, fapt reflectat și în corespondența epocii. Recent, am descoperit o scrisoare datată 23 August 1951. Anii ’50 sunt cunoscuți drept “obsedantul deceniu”, când comunismul cu accente staliniste s-a instaurat cu o forță de o brutalitate nemaiîntâlnită până atunci. Lagăre, închisori, colonii de muncă, tortură, procese-spectacol, colectivizare, etc. – acestea deveniseră parte a realității de zi cu zi din Republica Populară Romînă în acei ani.
Revenind la scrisoarea găsită: un bărbat aflat în București îi scrie iubitei sale, aflată altundeva. Interesant e că primele propoziții ale scrisorii fac referire la Ziua Națională din acea perioadă și la defilarea din Capitală (la care bărbatul luase parte), înainte de a trece la treburile personale. Am reprodus mai jos începutul scrisorii (doar acesta este relevant), iar ce este îngroșat voi comenta mai jos:
Astăzi am defilat cu fabrica și eu am purtat tabloul lui Mao Tse Dun – China – și trecând prin fața tribunei, l-am văzut foarte bine pe Tov. Gh. Gheorghiu Dej, care ne făcea cu mâna mereu. Am ajuns cu coloana până la lacul Floreasca și de acolo nu mai știam să mă întorc astfel că reflectam că dacă erai tu veneam repede. Totuși m’am luat după lume și am ajuns la un autobuz care ne-a adus până în piața Națiunei de unde am venit acasă.
Mao Zedong proclamând Republica Populară Chineză (1949)
Mao Tse Dun (cunoscut azi sub scrierea Mao Zedong) a fost primul lider comunist al Chinei. Cu doar doi ani înainte de această scrisoare, în 1949, acesta proclamase Republica Populară Chineză, punând sfârșit perioadei tulburi care a urmat după prăbușirea Imperiului Qing în 1912 și abdicarea Împăratului Pu-Yi. Ca atare, Mao era văzut de comuniștii români drept un exemplu demn de urmat în construirea unei țări socialiste.
De la stânga la dreapta: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu – comuniști de marcă, în aula Marii Adunări Naționale din Dealul Patriarhiei (1951)
Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul lider comunist al României, era prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român (devenit Partidul Comunist Român în 1965). Nu era șeful oficial al Statului, dar poziția lui era una cheie. Dej îl înlocuise pe Rege la parade după proclamarea abuzivă a Republicii la 30 decembrie 1947.
Cartierul Floreasca nou-nouț în 1959 (foto via Armyuser)
Lacul Floreasca era, în 1951, la periferia Capitalei, lângă el găsindu-se groapa Floreasca, mahala transformată mai apoi în anii ’50 într-un cartier modern și liniștit, populat de blocuri joase.
Piața Națiunii (actuală Unirii) în anii ’30, aspect menținut până în anii ’70.
Piața Națiunii este vechea denumire a Pieței Unirii de astăzi, care în 1950 fusese redenumită oficial Piața 28 Martie. Data amintea de ziua de 28 martie 1945, când primul guvern pro-comunist al țării, condus de Petru Groza, a organizat primele alegeri “libere”. Deoarece trecuse abia un an de la schimbarea denumirii pieței, numele consacrat decenii de-a rândul – Piața Națiunii – era încă foarte popular.
Parada de 23 August 1964, ultima la care a participat Gheorghiu-Dej, el murind anul următor.
Defilările de 23 August se țineau, mai ales în anii ’50 și ’60, pe bulevardul Aviatorilor, trecând prin Piața Generalisim Stalin (actuală Charles de Gaulle). Șoseaua largă, pavată cu piatră cubică și parcul Herăstrău vecin ofereau un cadru propice pentru parade fastuoase care glorificau regimul comunist și rolul voit augmentat al Partidului Comunist din România (PCdR) în întoarcerea armelor, la 23 August 1944. Atunci, România a părăsit tabăra puterilor Axei pentru a se alătura Aliaților. Despre 23 August, semnificația acestei date și diversele interpretări ale ei de-a lungul deceniilor, am scris aici.
Scrisoarea găsită oferă o mică incursiune în detaliile defilărilor de 23 August din anii ’50: oamenii erau puși să mărșăluiască mult și bine prin soarele arzător de august, după care erau lăsați de izbeliște undeva la periferie, să se descurce singuri să ajungă pe la casele lor. Un mod glorios de a celebra Ziua Națională.
