– O injecție în gingie și una în cerul gurii. N-o să simți nimic.
Bagă acul, e cât degetul. Îmi ard urechile, transpir ca un porc, vreau acasă.
– Dacă te doare, strânge ceva.
Înfig unghiile în picioru’ lui.
– Deschide gura mai mare, cât poți tu de mare.
Mă dor fălcile, îmi intră lumina în ochi. „Gura mai mare, hai că poți!”.
După zece minute, verifică dacă a mers anestezia. N-a mers. Mai facem o dată. Vai, fir-aș a dracu.
A mers. Începe extracția. Trage, împinge, eu transpir, el transpiră. Cere un clește mai mare. Iar trage, iar împinge. Dau capul mai pe spate. Se proptește cu picioru’-n scaun și cotu’ în țâța mea.
– Te doare ceva?
” Cotu’ din țâță!”. În capul meu, ah, urlu la el. De fapt, scot niște scâncete de cățea rănită.
Jumătate de oră mai târziu, termină. Tre’ să mă duc la casierie. Stau la coadă, în fața mea e un frumușel. Mă tot uit, zâmbesc cu jumătatea de față care-i trează. Se uită și el. Zâmbește și el. Scoate un șervețel, îmi face semn să-mi șterg balele din colțu’ gurii și se întoarce cu spatele.
