Îi ajung până la buric. Picioare lungi, talie subțire. Sânii nu-i văd, c-are uniforma. Dar părul, oh, părul. Negru, des și cârlionțat. Stau rezemată, cât caloriferu’ de mică, și mă uit cum iese din Blocul Operator. O întreb unde găsesc cabinetu’ X. Tre’ să ies din spital, să fac dreapta, să aia ș-ailaltă.
Înainte să intru, mă opresc pe o bancă, să-mi caut rețeta. Stau lângă Gheorghe, ambulanțier și o cucoană îmbrăcată în roz din cap până-n picioare. Vorbește la telefon.
– Da, am foaia-n mână. Uite, scrie aici, niște coaste rupte. Mi-au zis să mă duc la IML. Da’ o mai fi deschis până ajung eu?
Gheorghe îi șoptește că au secție de urgențe. Deschisă non-stop.
– Auzi, au urgențe non-stop. Da’ mai trebuie s-ajung și acasă, e deja târziu. Și nici nu știu unde e.
Gheorghe îi șoptește că-i pe Vitan-Bârzești.
– E și departe. Ce să-ți zic, mamă, mă doare toată carnea de la lovituri. Uite, trei coaste cu fisuri, alea de drac.
Închide.
– Și trebuie să mă duc neapărat azi? Că tre’ s-ajung și la poliție. Da’ unde trebuie să mă duc prima dată?
– Unde vreți, îi zice Gheorghe. Dacă vă duceți la poliție, vă trimit la IML. Puteți să vă duceți și mâine.
– Da, da! Mâine, poimâine. Ș-așa, eu am mai depus plângere pentru el, mă au acolo. Că, știți, tre’ s-ajung și acasă. Stau în Snagov. Da, nu-i grabă, dar mă ocup, zău! Tre’ să prind microbuzu’.
Gheorghe se uită la ea, dă dezaprobator din cap, da’-i zâmbește.
– Dumneavoastră știți ce vreți să faceți. Dumneavoastră vă știți prioritățile. Dumneavoastră știți.
