Am reușit azi, cu eforturi serioase, să atingem a doua bornă a traseului pe care ni l-am ales în România Reală. Cei 28,5 km, dintre Brănești și Ileana au fost lungi, dar cum poți ignora o localitate cu un nume atât de frumos?
Proiect susținut de Flanco, Western Union șiCarpatcement.
Comuna cuprinde nouă sate și vreo 4.000 de locuitori în total, iar primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să mergem la primărie.
Culmea, l-am găsit și pe primar, l-am întrebat diverse, am aflat diverse, pe care le veți afla și voi mai jos, dar în primul rând ne interesa să ne indice un loc unde puteam să ne punem corturile – nu e nicio pensiune în zonă, singura chestie turistică e o baltă, cu câteva chioșcuri și grătare, unde ar fi fost interesant să pescuim. Dacă mai aveam ceva putere. Și utilaje, firește.
După ce primarul, Corneliu Alexandru, ne-a direcționat către zona unde ne puteam pune corturile liniștiți, na, surpriză, le-am montat rapid, fără faze demne de filme cu proști – iar asta e o dezamăgire, pentru că vroiam să ne filmăm încurcați printre fire și bețe de cort.
N-a fost să fie, așa că a doua etapă din România Reală se termină fără incidente.
ILEANA, COMUNA FĂRĂ ASISTAȚI SOCIAL
Comuna Ileana e preponderent, dar preponderent nu glumă, agricolă. Și e normal, doar e în Bărăgan. Chit că nu e Fundulea, cu Institutul Agricol, majoritatea oamenilor au pământ, mulți l-au arendat firmelor agricole active în zonă și lucrează în București sau la Makita, vecinul din Brănești. În total, Ileana adună 14.000 de hectare, dintre care 12.000 sunt terenuri extravilane. Adică teren agricol.
Curățică, îngrijită, Ileana vine să ne mai contrazică o dată în plus ideea că satele din sud sunt sărace, le acoperă apa primăvara și toamna și zăpada iarna și trăiesc din ajutoare sociale.
Deși puțin speriat de apariția noastră intempestivă, primarul ne-a spus că din 4.000 de locuitori doar vreo 50 primesc ajutoare sociale și că nici pe afară nu au plecat prea mulți, doar vreo 40 de oameni. Ăsta, în cartea noastră, e semn că oamenii nu-s chiar săraci prin zonă.
Dacă nici afară nu pleacă și nici ajutor social nu cer, înseamnă că au din ce trăi. Cum suportă căldurile infernale vara și vântul, care sigur îi chinuie iarna nu știm, și nici cum se descurcă fără o bancă sau vreun magazin mai măricel.
S-au obișnuit, Brănești – unde am văzut un bancomat – e destul de aproape, și, până la urmă la fel e și Bucureștiul, plus că la țară banii nu-s neapărat aer ca în oraș. Ai chestii-n curte și-n grădină și dacă vrei cuptor cu microunde sau mașină de spălat, deși nu-i apă curentă peste tot – dar, trebuie să o asculți pe tanti aia care te îndeamnă să ai prin televizor – vinzi grâu, porumb sau floarea soarelui și cumperi.
Problema legată de pensiuni sau locuri de cazare este la fel de mare ca și în Brănești (respectând proporțiile, în sensul că prin Ileana, Florica sau Călăreți nu am văzut niciuna. Aparent este destul de ciudat, având în vedere că salba de lacuri este împărțită în bălți de pescuit cunoscute prin București.
Și fiind atât de aproape este păcat să nu ai posibilitatea închirierii unei camere în care să poată sta, spre exemplu, soția și copilul. Dar, fiind o zonă atât de ocupată cu agricultura, din care oamenii reușesc să își obțină un trai decent (și chiar mai mult), probabil că turismul chiar nu mai intră în preocupări.
Cu atât mai mult cu cât turismul nu este o caracteristică a zonei sau o tradiție. A nu se înțelege că oamenii nu sunt ospitalieri, dimpotrivă. Vroiau să ne pună la masă, ne ofereau mici și alte chestii. Ca niște sportivi ce suntem :), ne-am mulțumit cu un covrig.
În fine, să nu uităm că deși am mers aproape opt ore azi, Bucureștiul e doar la vreo 50 de kilometri, așa că neajunsurile astea cu cazarea, cel puțin pentru noi se estompează, putem dormi și pe pietre. Și dacă mai spune cineva că e ușor să mergi 30 de km la drum întins (cu 18-20 de kg în spate) îl/o invităm la plimbare.
sursa-http://www.businesscover.ro/12-07-2014-romania-reala-ileana-fata-cu-grau-par/
