Universalitatea lui Eminescu este o certitudine universală. În primul rând prin numărul traducerilor în alte limbi. Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele ediţii ale operei eminesciene au fost realizate în limba germană, prin poezii traduse în această limbă chiar de Regina Carmen Sylva (foto), care l-a chemat la Palatul Peleş, pentru a-l determina să colaboreze la proiectele ei culturale. Eminescu n-a acceptat statutul de poet de curte, dar traducerile au rămas. La acestea s-au adăugat, de-a lungul celor 125 de ani care au trecut de la moartea sa, traduceri în limbile: franceză, engleză, spaniolă, portugheză, italiană, chineză, japoneză, arabă, hindi și maghiară. Statisticile relevă faptul că a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele, una dintre acestea fiind limba Esperanto, într-o ediție apărută la Timișoara, la Editura Mirton, în 2001. „Luceafărul” a fost tradus chiar și în limba rromani (mai exact în grai căldărăresc), în cadrul unui „Ghid de conversație româno-țigănesc”, apărut la Editura Curtea Veche, în 2001, la inițiativa generalului Lazăr Cârjan, om de o aleasă cultură și mare colecționar de carte.
Există însă mai multe fețe ale universalității lui Eminescu. Puțină lume știe, de pildă, că marele nostru poet se află în Guinness Book, pentru cel mai lung poem de dragoste („Luceafărul”). Deși mulți consideră că această încadrare ar vulgariza dimensiunea calitativă a operei sale, este de reținut, totuși, că și sub aspect cantitativ, Eminescu reușește să fie „campion” cultural, profunzimea, frumusețea și densitatea filosofică a poemului fiind în afară de orice discuție.
Un aspect al recunoașterii universalității sale este și acela că anul 1989 a fost declarat, de UNESCO, “Anul internațional Eminescu”. Dar, ceea ce este cu adevărat surprinzător, e faptul că Uniunea Sovietică, aflată pe ultima sută de metri a existenței sale, a emis o monedă omagială cu portretul lui Eminescu, având valoarea nominală de o rublă (foto). Moneda e rară și puțin cunoscută în România. Rubla Eminescu a fost pusă în circulație în URSS, pe 26 decembrie 1989 (în prima zi după execuția lui Ceaușescu). A fost bătută la monetăria din Leningrad (azi Sankt-Petersburg) iar tirajul a fost de 2 milioane de monede, dintre care 200.000 de o calitate specială. Chipul lui Eminescu avea ca model imagologic fotografia acestuia din 1869.
Universalitatea lui Eminescu are și o dimensiune cosmică, la propriui. Astfel, pe planeta Mercur (cea mai apropiată planetă de soare), există un crater cu un diametru de 125 de kilometri care îi poartă numele. Și nu doar atât. În catalogul planetelor mici („Minor Planet Names – alphabetical list” compiled by L.D. Schmadel, ARI, Heidelberg), printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la poziția 9.495 se află planeta Eminescu… Planeta Micului Prinț, am putea spune, ca să facem o intersecție culturală cu opera unui alt scriitor universal, Antoine de Saint-Exupery.
Și mai există un aspect, surprinzător de-a dreptul, al universalității lui Eminescu. El a fost autorul unei teorii, al unui model de stat, pe care nici mass-media, nici sociologii nu-l cunosc, sau se fac că nu-l cunosc: STATUL ORGANIC. Această teorie, „risipită” prin articolele publicate de el în perioada 1869-1883, în publicațiile la care a lucrat, a fost incorporată, de un discipol al său, marele economist român Mihail Manoilescu, în lucrarea intitulată „Noua teorie a protecţionismului şi schimbului internaţional”. Această lucrare, tradusă, în 1932, în limba portugheză, a fost adoptată, în anii 1970, ca program economic în Brazilia.
În 2003, José Jeronimo Moscardo de Souza, ambasadorul Braziliei la București (foto), a făcut, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei Române, o declaraţie cu valoare de recunoaștere istorică: „Vreau să mulţumesc României şi în special domnului Eminescu, datorită căruia Brazilia a avut cea mai mare dezvoltare economică din lume“.
Acestea ar fi, în rezumat, reperele dimensiunii universale a celui pe care Constantin Noica l-a numit „Omul deplin al culturii Române”. Dar, având în vedere reconsiderarea operei sale prin prisma actualității impresionante a gândirii eminesciene, se pare că adevărata universalitate a lui Mihai Eminescu, abia acum începe să rodească. De altfel, paradoxal, cel care i-a semnalat în termenii cei mai elogioși statura universală a fost, încă din 1936, cel mai strălucit detractor al poporului român, românul Emil Cioran, în „Schimbarea la față a României”: “Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condi-ţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet”.
Sursă: UZPR
