O iau pe jos. Berzei – Eroilor – Academie – Cotroceni – Casă. Aștept la semafor, în intersecția aia nenorocită de la Poli. O bătrânică, jumătate din mine, mă întreabă încotro trebuie să meargă pentru stația lui 336. Îi arăt, îmi zice că nu vede prea bine. Mă roagă s-o ajut.
O iau de mână și mergem încetișor spre stație, avem de traversat trei treceri de pietoni. Se face roșu, șoferii așteaptă. Niciun claxon, nimic. Pe ultima sută de metri, mă întreabă dacă vine autobuzul. Îi spun că da, dar nu-l prindem, stăm până vine următorul, nu-i problemă.
– Da’ nu vă grăbiți, domnișoară? Nu pot să mai alerg după mașini. Știi cum se zice, după mașini și după bărbați să n-alergi.
– Nu mă grăbesc nicăieri!
– În tinereți, eh, mai alergam după mașină. Și după bărbați, că de.
Chicotesc complice.
– Și tu alergi, și tu alergi. Aleargă, mamă, după ei. Nu numa’ ei după tine. Că de aia ești tânără.
de Denisa Nita
