Drăguța Cârtiță Înfometată povestește despre cârciumile de odinioară. Și-mi stârnește amintiri din studenția nu foarte ”corect politică”, să zic așa. Sediul nostru era, într-un fel, la ”Berlin”. Cu bere bună, ieftină, rece și nemțească, și cu salată berlineză, de fapt un autentic ghiveci loco. După sesiuni ne strângeam, întreaga grupă, unu mai diliu ca altul, la Select, unde se mânca mediocru, se bea zdravăn, dacă veneai echipat de acasă. Dar era mișto, sus, într-unul din separeuri, că nu ne întreba nimeni de nimic. Oricum mă îndoiesc că ăia care plantaseră acolo lalele ”Philips” erau foarte interesați de tâmpeniile noastre.
Când eram în bani, și ieșeam cu prietenele, ne opream fie la Athenee Palace, mai ales la grădină, care era superbă, oricum ar fi fost vremurile, la grădina de la vechea casă Cina, sau la grădina de la Hotel Continental, proaspăt restaurat. Iarna, la același Athenee Palace, sau la Dorobanți, un restaurant bun, care păstrare spiritul vechii grădini Mon Jardin.
Erau și cârciumile-cârciumi, una mai ciudată ca alta. Adevărate bombe, duhnind a alcool ieftin și a mahorcă. Era una cam la mijlocul distanței dintre biserica Sf. Vineri și actualul magazin Unirea. Aveam o prietenă, însoțitor de bord la Tarom. Eram doi nebuni, doar legitimația cu dungă roșie ne mai lipsea! Ruxandra, Dumnezeu s-o odihnească, era cea care mai că nu l-a pocnit cu geanta, într-o iarnă geroasă, pe un sepepist al momentului, care nu ne lăsa să intrăm la Athenee. Venise premierul RFG, și era parcat acolo. Iar natura își cerea drepturile, după ce venisem pe jos, prin ger și zăpadă, de la Băneasa, din pricina aceluiași neamț.
În cârciuma cu pricina(nu mai există, a fost demolată), intrasem tot de frig, să ne încălzim. Ea pleca a doua zi în cursă. Iar bani nu aveam niciunul dintre noi, drept pentru care, spre spaima ăluia de la barul slinos unde se serveau băuturi în inevitabilele borcane de muștar, a scos un dolar din diurna proaspăt luată de la casieria Tarom, să plătească o bere! Am decolat urgent de acolo, mutra amenințătoare a barmanului era un motiv suficient! Cu Ruxi, și cu vreo trei sau patru colege ale ei, de la Detașamentul Vesel de Femei, și cu un bun amic, pe vremea aia șoim, am reușit să băgăm în ceață, la restaurantul Aeroportului Otopeni, un batalion de babe din Marea Britanie, care nu înțelegeau cum dracu puteam bea ceai cu viteza cu care îl beam. De fapt, în ceainic era bere! Era înainte de ora zece dimineața, și nu se servea alcool. Plus că era bere străină, adusă pe sub mână!
Din când în când poposeam cu Ruxandra la Capșa. Unde aveam un ospătar care ne simpatiza. Și care ne-a dat, cu mărinimie, de vreo două sau trei ori, bani de taxi, după ce ne-a golit cu grație, și fără remușcări, portofelul.
Păstrând proporțiile, fiecare a avut boema lui, într-un București care a avut o boemă veselă și colorată, fără griji și fără prejudecăți.
de Constantin Gheorghe
