Parcă am fi la un meci de fotbal şi trebuie să ţinem cu Ucraina împotriva Rusiei. Nu funcţionează chiar aşa. Într-adevăr, istoria noastră cu ruşii nu a fost cea mai fericită. Într-adevăr, Ucraina este victima unei agresiuni şi este în pericol să dispară de pe hartă în forma actuală. „Ruşii sunt răi” nu mi se pare a fi o axiomă. Cu excepţia orientărilor geopolitice divergente nu văd mari diferenţe între Euromaidanul de la Kiev şi Rusomaidanele din estul Ucrainei. Dar să revenim la meciul Ucraina-Rusia şi suportera România din tribune (Moise Guran ne îndeamnă să „ţinem cu Ucraina” aici, la fel şi însărcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti Duane Butcher aici).
Să recapitulăm puţin dosarul relaţiilor româno-ucrainene:
1. Insula Şerpilor. După mai mulţi ani de negocieri şi un proces internaţional, România a reuşit cu greu să obţină o delimitare a zonelor economice exclusive în Marea Neagră. În timpul negocierilor Ucraina a avansat o linie care depăşea cu mult cea mai hrăpăreaţă cerere a Uniunii Sovietice. Prietenie maximă.
2. Dunărea şi Delta Dunării. Ucraina a făcut tot posibilul să încalece braţul Chilia. Chestiunea e foarte veche: în toamna anului 1940 sovieticii au ocupat trei insule pe acest braţ din Delta Dunării care, iar şenalul navigabil a intrat pe această porţiune sub autoritatea URSS. Problema este încă în dispută cu Ucraina, mai pe tăcute. Ca un gest de prietenie, o navă ucraineană plină cu fier vechi „s-a scufundat” pe braţul Sulina, blocându-l din 1991 până în 2005. În timpul crizei canalului Bîstroe, scafandri ucraineni mutau geamandurile de pe braţul Chilia, iar la un moment dat o navă a grănicerilor ucraineni a deschis focul asupra unei nave cu turişti. Mai sunt multe alte poveşti, de principiu Ucraina a făcut tot posibilul, indiferent de guvernare, pentru a intra cu forţa pe Dunăre.
3. Minoritatea română din Ucraina. Din 1991 încoace scade neîncetat numărul şcolilor cu predare în limba română din Ucraina. La fel scade şi numărul orelor cu predare în limba română din aceste şcoli. Diplomele emise de universităţile din România nu sunt recunoscute în Ucraina, astfel că etnicii români din Bugeac, Bucovina de nord şi Maramureşul istoric care studiază în România nu prea au nici un motiv să se întoarcă acasă. În continuare românii nu există în administraţiile locale din zonele în care sunt majoritari. De vreun an încoace a fost acceptată limba română în administraţia publică printr-o lege susţinută de tiranul Ianukovici, lege abrogată în urma revoluţiei Euromaidanului. Ucraina încurajează spargerea comunităţii româneşti în români şi „moldoveni” în regiunea Odessa. Preoţii care au încercat să slujească în limba română în Bugeac au fost bătuţi, li s-au aruncat grenade în casă, au fost legaţi de o maşină şi târâţi prin praful drumului.MAE avea pe pagina oficială privitoare la călătorii în străinătate un avertisment în care se spunea că nu pot fi introduse cărţi în limba română în Ucraina. Mă opresc aici, că nu mai termin.
4. Diverse. În negocierile privind conflictul transnistrean, până acum cel puţin, Ucraina a ţinut partea Rusiei, mai mult sau mai puţin explicit. În orice caz, nu s-a situat de partea Republicii Moldova. Combinatul de la Krivoirog – înainte de 1989 România a investit o căruţă de bani acolo, după dispariţia URSS nu s-a mai recuperat nimic.
Ce se întâmplă în Ucraina nu e un meci de fotbal, iar România nu este în tribune. România este o ţară cu interese care trebuie protejate după putinţă în relaţiile internaţionale. Chiar nu „trebuie să ţinem” cu Ucraina sau cu Rusia. Mai ales nu trebuie să uităm că problemele enumerate mai sus au existat în timpul tuturor guvernărilor de la Kiev şi foarte probabil că vor exista şi în timpul guvernărilor viitoare.
