Nu am nici o altă explicaţie raţională pentru modul în care se comportă guvernanţii României. Nu există nici o evoluţie din epoca fanariotă până în ziua de azi. Să mă explic.
În 1849 a fost arsă în Bucureşti Arhondologia rangurilor boiereşti – documentul în care erau trecuţi cei ce beneficiau de diverse privilegii în relaţia cu statul. Adică toţi cetăţenii deveneau (oarecum) egali în faţa legii. Pentru că începând din epoca fanariotă existau tot felul de categorii fiscale: mazili, sudiţi, scutelnici – adică nişte oameni care nu plăteau impozite. Şi toţi încercau să ajungă în astfel de categorii, pentru că nimeni nu e prost să vrea să dea bani statului.
Actualul sistem fiscal românesc este unul pur fanariot, funcţionează pe bază de scutiri. Nici nu a apărut bine acciza pe combustibil că a apărut şi ordonanţa de urgenţă care îi scuteşte pe nişte şmecheri să plătească noua taxă. Iar Monitorul Oficial e plin de scutiri şi excepţii. Îţi trebuie doar un avocet bun şi o contabilă dibace şi devii om de afaceri de succes. Scutelnicii de la 1700 trăiesc foarte bine în România şi în 2014.
Acum să verificăm puţin capacitatea guvernanţilor români de a spune adevărul referitor la noua acciză pe carburanţi:
- Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu: acciza se va duce la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor. (aici, premierul Victor Ponta ne-a explicat că ziariştii nu au înţeles bine).
- Ministrul Transporturilor, Dan Şova: acciza se va duce la plata autostrăzilor (aici, tot Şova aruncă în aer Constituţia României spunând că Parlamentul va decide anual cum vor fi cheltuiţi banii din acciză).
- Vicepremierul Liviu Dragnea: acciza se va duce către construirea de autostrăzi, deşi normele europene interzic strângerea de taxe cu scopuri declarate (aici).
- Guvernul României, varianta anonimă, în scrisoarea către FMI: scăderea TVA la pâine a generat o lipsă de bani ce va fi acoperită din acciza la combustibil (aici).
- Preşedintele Traian Băsescu: acciza reprezintă nişte bani albi pentru Campania electorală neagră care urmează (aici, bineînţeles, Băsescu minte).





















