de Denisa Niță
Filmulețul ăsta mi-a invadat news feed-ul. De pe la 10, odată la trei postări îmi apărea un link cu și despre proiectul ăsta. Am fost toată ziua la facultate și n-am putut să mă uit până acum.
Știam despre ce e vorba numai din titlu. Mi s-a părut haios să citesc discuții și să văd cum pun oamenii problema. Unii n-au zis nimic, alții au fost încântați. Și mai sunt cei care nu înțeleg. De ce ar face cineva asta? Sau câți ar face-o. Merg pe ideea că sărutul e intim, schimb de fluide, domnule, nu se face cu oricine. Au mai fost și ăia cu, ”Ce urmează, strangers that fuck?!”. La dracu, strangers do fuck! Așa că, nu, ăștia nici nu se pun la socoteală.
Acum, cineva o să-mi zică, ”Bă, nu-mi zici nimic nou. Există cărți, studii pe tema asta.”, dar ce mi s-a părut interesant e că și cei care sunt absolut fascinați și surprinși de filmuleț, și cei care îl resping, ca să zic așa, pornesc de la aceeași premisă. Asta e, ”Uite ce fac ăștia! Eu n-aș face-o niciodată!”. Pentru că așa am fost crescuți, pentru că în cutia asta ne ține societatea, pentru că și pentru că.
Nu înțeleg de ce nu vedem dincolo de începutul ăla ”stânjenitor”. De ce nu simțim plăcerea lor, atracția, naturalețea gestului. Și tot intim rămâne, că-i al lor. E momentul lor.
Mă rog. Da, fain.
