Jeep. Nu știu modelul, dar e mare.

Jeep. Nu știu modelul, dar e mare. Și are tapiserie din piele crem.
Păr lung, des, de culoarea ciocolatei, ușor ondulat. Ochelari de soare mari, îi acoperă jumătate de față, dar îi pot vedea buzele roșii. Se asortează cu unghiile și inelul cât un bolovan.
Stau cu palma-n falcă și mă uit la ea. Oricum în dreapta nu mă pot uita, nu văd nimic de burta ăstuia de lângă mine. Autobuzul înaintează un metru în 5 minute și pute de-ți mută nasul. Chiar și pe frigul ăsta. Mă gândesc că nu mi-ar displăcea să am fundul într-un scaun moale, aer condiționat și muzică în boxe.
Înghesuită pe jumătate de scaun, o privesc cu ochii bulbucați. Parcă-s un copil în magazinul de jucării. Îmi trece prin minte, ”Bă, eu nu-s făcută să fiu o doamnă.”. În secunda următoare, obiectul fanteziei mele, draga de ea, deschide geamul, își scuipă ciunga și se întoarce la condus. De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mi-am mutat privirea pe nenea transpirat din dreapta mea. Mi-e mai simpatic acum.

de

Denisa Niță