Plec de la Universitate, unde m-am dus degeaba, examenul e pierdut. Și mă plimb până la Romană. Iau mașina de acolo. E prea frumos afară să ratez ocazia.
Aștept 10 minute o mașină. Am nasul roșu, îmi curg mucii în fular și înjur printre dinți. Mă așez și caut un șervețel prin toate buzunarele. În fața mea e o puștoaică, are ochelari și poartă o căciulă albă cu ciucuri cât pumnul. Are un chip plăcut, palid și prea matur, dar plăcut.
Se tot uită la mine pe furiș și zâmbește. Se ridică să coboare, dar înainte îmi spune ”Sigur ești foarte fericită!”. Și se dă jos din autobuz. Am rămas uitându-mă ca tâmpa pe geam. Nici măcar nu pot gândi. Abia după vreo 5 minute mă fulgeră, ”Zău? Sunt?”
