Pitagora (n. circa 580 î.Hr. – d. circa. 495 î.Hr)nu a fost doar un mare filosof, matematician și om politic, ci și creatorul unei paradigme social-politice extrem de avansate, chiar și pentru vremurile noastre.
Pitagora era convins că societatea omenească poate fi condusă, dar și instruită, dupa legitățile Armoniei Universale, Moralei, Eticii și Esteticii, iar adevărații conducatori trebuiau să fie membrii unei elite îndelung instruite și cu un înalt spirit civic și politic. Retras în Crotona (oraș în sudul Italiei) către anul 530, înființează aici o puternică școală filosofică, în fapt o societate secretă.
Această organizație, care se ghida dupa principii inițiatice secrete, era o structură închisa, având maximum 300 de membri, și era organizată pe trei nivele. Al treilea nivel (cel mai de jos) era cel al politicienilor, cărora li se încredințau treburile politice, administrative și juridice în accepțiunea actuala. Cel de-al doilea rang era al nomotheților, care trebuiau să fie un fel de misionari ai noilor principia, în formula care putea fi publică. Cel mai înalt grad era rezervatfilosofilor-matematicieni, care trebuiau să respecte – ca de altfel toți membrii societății – niște reguli extrem de severe.
Preselecția pentru intrarea în această elită secretă era extrem de riguroasă, astfel că un individ care intra în atenția lui Pitagora pentru calități deosebite care-l făceau diferențiabil față de ceilalți membri, era observat timp de trei ani, apoi era ridicat la rang de politician, echivalent cu un novice în societățile inițiatice actuale. Abia după ce trecea de primele două nivele putea să-l vadă pe Maestrul Pitagora la față. Instruirea era extrem de riguroasă, astfel că nimeni nu era sigur că, după opt ani de muncă asiduă, va face saltul spre al doilea rang.
În anul 535 î.Ch., după unele surse, adepții lui Pitagora reușesc să pună mâna pe putere în Crotona, fără a vărsa un strop de sânge, după ce, practic, oamenii lor ajunseseră treptat în toate punctele-cheie, datorită valorii lor umane și intelectuale. Organizația lui Pitagora rămâne la putere cel puțin 30 de ani, cu Pitagora în frunte. Se pare însă că el nu a exercitat nicio demnitate publică, până la moartea sa, în 495 î.Ch. Atunci ar fi avut loc o răscoală în care majoritatea capilor, inclusiv Pitagora, ar fi fost asasinați sau arși de vii într-un incendiu devastator.
Din acel moment, adepții intră in semi-clandestinitate. Organizația renaște după aproape 400 de ani, având o imensă influență asupra unor curente filosofice importante și chiar asupra sectei esenienilor, despre care se spunea, în șoaptă, ca l-ar fi instruit pe Iisus în perioada în care a dispărut din viața publică, înainte de răstignire.
Deși nu există nicio dovadă că Pitagora ar fi lăsat ceva scris, doctrina sa filosofică ne este totuși destul de bine cunoscută, din lucrările lui Aristotel și Sextus Empiricus, precum și din lucrări ale pitagoricienilor de mai tîrziu. Totuși, nu se poate stabili cu precizie ce aparține lui Pitagora și ce au adăugat discipolii săi. Celebrele texte pitagoriciene „Versurile de aur ale lui Pitagora” și „Legile morale și politice ale lui Pitagora”, existente și în traduceri românești, aparțin unei epoci ulterioare.
Legile morale și politice ale lui Pitagora
Viaţa cumpătată, în slujba binelui şi a dreptăţii, trebuie să stea şi la baza alcătuirii politice a unui stat.
Nu încerca să vindeci un popor mare şi corupt: cangrena nu se poate vindeca.
Nu încerca să schimbi orânduirea unei mari naţiuni. Un popor numeros e ca o dihanie hâdă; e ceva împotriva firii. Dintre toate soiurile de dobitoace cea mai rea e speţa umană ce se cheamă „popor”.
Nu răspândiţi vestea unei fapte rele! Faceţi în aşa fel încât să-i dispară cât mai curând şi cele mai mici urme. Lăsaţi răul să moară!
Să crezi doar pe jumătate pe cei ce vin să pârască fapte rele.
Nu năzui la himera unei democraţii pure; egalitatea perfectă există numai la morţi.
Legiuitorule!
Nu lăsa oamenilor de stat timpul să se deprindă cu puterea şi onorurile!
Legiuitorule!
Nu uni credinţa cu morala. Roadele acestei legături nepotrivite nu pot fi decât nişte monştri.
Legiuitorule, bagă de seamă să nu te înşeli!
Drepturile omului nu sunt la fel cu ale popoarelor din cauză că oamenii deveniţi „popor” încetează a mai fi oameni.
Un Senat de 100 de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi! Puţini războinici, dar viteji! Puţin „popor”, dar multi cetăţeni!
Dă legi poporului taur şi boabe poporului bou.
Supune-te legilor chiar dacă sunt proaste! Nu te supune oamenilor dacă nu sunt mai buni ca tine.
Taie unghiile poporului, dar nu-i spăla capul cu propria-i urină; pedepseşte-l, fără să îl înjoseşti.
Nu chemaţi în magistraturi decât bărbaţi ce sunt în săptămâna mare a vieţii lor.
Magistraţi!
Fiti precum în Sparta! La intrarea în tribunale: ridicaţi un altar al Fricii, frica de a fi pedepsit înspăimântă poporul şi copii.
Magistratule!
Legea îţi e soţie legitimă; desparte-te de ea mai bine decât să o faci să devină o femeie trândavă şi care se învoieşte cu orice.
Magistraţi ai poporului!
Nu urmaţi pilda pescarilor de pe Nil care aruncă cu noroi în ochii crocodilului ca să-l poată stăpâni.
Să nu fii legiuitorul ori magistratul unui popor care se lauda cu mintea sa luminată.
Urmand pilda locuitorilor din Creta, la fiecare 9 ani, legile să fie citite şi îndreptate de un înţelept.
Când magistratul vorbeşte, preotul să tacă!
Scutiţi-vă magistraţii de jurământ atunci când intră în funcţie, dar nu-i scutuţi să dea socoteală când o părăsesc.
Poporule !
Cântăreşte-ţi legile! Numără-ţi magistraţii!
Poporule!
Dacă îţi doreşti o bună rânduială în ceea ce priveşte politica, fereşte-te de o organizaţie fără vlagă, o administraţie fără putere şi de luxul ospeţelor. Acestea trei dau întotdeauna naştere vrajbei în viaţa civilă şi în gospodării şi au ca urmare năruirea statului şi a familiei.
Nu tulbura o apă stătătoare ori un popor în sclavie.
Fugi de poporul căruia îi place eşafodul.
Nu te aştepta să ţi se mulţumească atunci când faci un bine poporului: dintre toate dobitoacele, el este cel mai nerecunoscător.
Lucrul cel mai ruşinos al unei stăpâniri este pândirea şi iscodirea oamenilor.
Nu urma pilda omizii: nu primi să te târăşti la picioarele prinţului sau în faţa poporului pentru ca într-o zi să porţi aripi.
Toţi suntem egali! Să nu credeţi însă că neghiobul este egalul înţeleptului.
În fiecare an să aveţi o zi de sărbătoare numită „pacea familiei”. În această zi, soţul şi soţia, la prânz, în mijlocul familiei, îşi vor da mâna şi îşi vor ierta unul altuia greşelile făcute de-a lungul anului.
Învaţă să vezi mai departe decât pot ajunge privirile tale.
Lebăda tace toată viaţa ca să poată cânta desăvârşit o singură dată. Omule de geniu! Rămâi în umbră şi păstrează tăcerea până în clipa în care vei putea să apari cu toată strălucirea unei faime pe care nimeni nu o mai poate tăgădui.
Nu admira nimic! Zeii s-au născut din admiraţia oamenilor.
Să nu ai alt Zeu în afară de propria conştiinţă.
Fii cetăţean al lumii întregi până când vei întâlni un popor înţelept şi cu legi drepte.
Trăieşte-ţi viaţa; nu există nimic înainte şi nimic după ea. Să-ţi placă să trăieşti şi să trăieşti bine. Cel ce priveşte viaţa cu dezgust fie că are spiritul bolnav, fie inima putrezită.
