Despre Catedrala Mântuirii Neamului s-au spus multe. Şi de bine şi, mai ales, de rău. Ce nu s-a spus e că, în prezent, este dacă nu cel mai mare, atunci printre cele mai mari proiecte imobiliare din România, iar asta indică exact stadiul jenant în care se află piaţa de profil autohtonă.
Catedrala Mântuirii Neamului, şantier
Marele proiect al Patriarhiei va costa peste 100 de milioane de euro, dar asta e doar valoarea fără teren. Dacă facem un efort şi punem la socoteală şi terenul de 110.000 mp pus la dispoziţie cu titlu gratuit de guvern în 2005 (demersurile au început pe vremea când premier era Adrian Năstase), valoarea e dublă, preţul unui metru pătrat de teren din zonă (Calea 13 Septembrie, aproape de Piaţa Unirii), fiind de 800-1.000 euro/mp.
Una peste alta cam 200 de milioane de euro, în condiţiile în care principalii săi concurenţi – vorbim evident despre proiecte aflate în dezvoltare, nu finalizate – sunt mallurile Mega Mall şi ParkLake Plaza din Titan, care vor costa 160 şi respectiv 180 milioane euro. Dacă se vor termina, evident. Mai ales ParkLake, care a suferit atâtea modificări în cei şase ani de când a fost lansat, încât e deja greu de crezut că se va mai face.
Dar, la un moment dat s-a vorbit despre un cost total de 400 de milioane euro (cu tot cu finisaje, picturi şi altele), şi dacă această sumă e reală, catedrala va deveni cel mai mare proiect imobiliar construit vreodată în România, iar efectul său în piaţă şi pe orizontală e aproape nul, dacă vorbim despre venituri pentru că în afară de cei implicaţi în construcţie, nimeni nu va câştiga nimic, toţi banii rezultaţi se vor duce într-o singură direcţie. Către biserică. Şi vor fi mulţi, fervoarea religioasă a unei părţi a populaţiei fiind ridicată, dovadă şi cozile de la fiecare eveniment al bisericii.
Singurul proiect imobiliar aflat în derulare care poate concura cu Catedrala Mântuirii Neamului e Cosmopolis din Ştefăneştii de Jos unde s-au cheltuit până aacum circa 200 de milioane euro. Restul proiectelor sunt mici, iar cele cu adevărat mari sunt ori blocate, ori abandonate (Esplanada, Casa Radio) din varii motive, legate ori de incapacitatea dezvoltatorului de a se finanţa, ori de relaţia cu autorităţile care trag ori hăis ori cea din cauza intereselor divergente.
Cele mai mari proiecte imobiliare din România
Dacă avem sau nu nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului (38.000 mp, 110 metri înălţime, săli polivalente la subsol, capacitate de 5.000 de oameni) e o discuţie. Construcţia catedralei pare mai degrabă un exerciţiu de megalomanie în stilul şi după chipul Casei Poporului, aflată în imediata apropiere.
De altfel, construcţiei catedralei i s-au opus şi unii arhitecţi care au reclamat, dincolo de factorul util, şi amplasarea nefericită, într-o zonă lipsita de mijloace de transport şi periculoasă din cauza nodurilor rutiere mari din zonă.
DAR NU ASTA E ESENŢIALUL
Ci faptul devenit evident că economia românească nu poate susţine proiecte imobiliare de amploare. În România sunt doar patru proiecte cu o valoare a investiţiei în jurul a 300 milioane euro, şi anume Băneasa al lui Puiu Popoviciu, AFI Cotroceni, Floreasca City (cu imobilele office FCC şi Sky Tower şi mallul Promenada) şi un parc industrial din Prejmer.
Asta în condiţiile în care România are nevoie de investiţii imobiliare, majoritatea clădirilor existente (mai ales cele de utilitate publica şi cele rezidenţiale) sunt vechi, inconfortabile, mari consumatoare de energie şi, prin urmare costisitoare).
Charing Cross
Iar cel mai bun exemplu ar fi gările. Da, gările, nu doar un bloc sau un mall reprezintă piaţa imobiliară, ci şi gările, autogările, pieţele. În Occident există deja o tendinţă de a transforma gările în adevărate concentrări de afaceri, care să îmbine serviciile, cu comerţul.
Astfel de lucrări cu valoare de multe sute de milioane de euro s-au derulat, de exemplu, la gara din Viena sau la celebra Charing Cross din Londra. În cadrul proiectelor respective s-au contruit centre de comerţ, hoteluri, zone de distracţie.
În România, însă, astfel de proiecte sunt, dacă sunt şi nu e fabulaţie, doar la nivel teoretic. Gara de Nord din Bucureşti ar putea fi prima beneficiară a unui astfel de proiect, care ar costa 1,5 miliarde de euro. Gara nu ar mai fi terminus, s-ar construi legături cu gările Băneasa şi Progresul, liniile ar fi îngropate şi s-ar crea, astfel, spaţiu pentru dezvoltări imobiliare comerciale.
România are nevoie de sistematizare imobiliară şi de modernizare a pieţei. Dincolo de efectul urbanistic pozitiv (atâta vreme cât respectă canoanele impuse), investiţiile în modernizarea structurii imobiliare ar susţine crearea de locuri de muncă şi creşterea economică, ar crea noi surse de venit din impozite pentru stat.
Banii nu ar mai sta îngropaţi într-un singur buzunar, cel al bisericii, care tinde (nu doar la noi şi nu doar biserica ortodoxă, e la fel şi în cazul celei catolice din întreaga lume) să devină o corporaţie cu afaceri de miliarde, scutită de impozite şi de controale, funcţionând pe multe pieţe, dincolo de cea religioasă (pentru că religia e una, a devenit o afacere, iar credinţa cu totul alta), într-un soi de concurenţă neloială atâta vreme cât nu e supusă regulilor fiscale şi de control ale pieţei.
În fine, dincolo de toate, dacă în România se construiesc biserici şi o catedrală uriaşă nu e neapărat un lucru rău. Faptul că economia nu poate susţine proiecte imobiliare private asemănătoare e grav şi arată nu doar lipsa de vlagă, ci şi mentalitatea înapoiată.
„Nu m-aş lua de credinţă”, spunea recent viceprim ministrul Liviu Dragnea şi făcea şi el, ca şi alţii de atâtea ori (voit ori ba) confuzie între religie şi credinţă, mai ales pentru că masa electorală ce poate fi la o adică sub control bisericesc e mare, şi, prin extensie şi puterea funcţionarilor (preoţii şi superiorii lor) care coordonează fenomenul religios din România.
