Cuvântul bulevard provine din limba franceză de la boulevard, termen împrumutat din olandezul bolwerk (bulwerk) şi înseamna o construcţie de fortificaţie din pamânt şi bârne. Aceasta notiune a fost folosita inca din secolul al XIV-lea. Din secolul al XVII-lea si-a schimbat semnificatia, cand, o veche fortificatie a Parisului neutilizata a fost inlocuita prin constructia uneia noi, care o ingloba pe cea veche. Astfel, prima fortificatie isi pierde functionalitatea initiala si este dublata spre interiorul orasului de vegetatie inalta, de aliniament, care ii confera caracterul de promenada. In timp, ea devine atractiva la nivelul orasului, se construiesc cladiri de locuit de-a lungul acesteia, iar la sfarsitul secolului al XVIII-lea ia nastere o noua artera de tip urban, bogat plantata, cu rol de promenada si profil transversal asimetric, care inconjura orasul.
Notiunea termenului s-a modificat de-a lungul vremii, iar de la mijlocul secolului al XIX-lea desemna o artera cu rol important in circulatia urbana, rectilinie, cu profil simetric, latime dubla fata de o strada obisnuita, ce strapungea zone dens construite. Aceasta formula a fost utilizata in special in Paris, in timpul baronului Haussmann si s-a raspandit apoi in intreaga lume, devenind artera moderna a orasului secolului al XIX-lea. Principala sa functiune era aceea de promenda urbana, completata de comert si alte activitati.
Haussmann a fost prefectul Senei in Parisul mijlocului sec al XIX-lea si este cunoscut pentru interventiile asupra capitalei Frantei si pentru componenta cea mai semnificativa – bulevardele. Interventiile sale au fost continuate de urmasii sai, au avut o mare influenta asupra tarilor din Europa cat si din alte continente si au devenit repere si modele de referinta.
Desi este dificil de identificat reflexele directe ale acestor mari lucrari din Paris asupra altor orase, bulevardele bucurestene sunt asociate frecvent cu influenta interventiilor pariziene.
Bulevardul in istoria Bucuresti si-a schimbat caracteristicile odata cu dezvoltarea orasului si a cunoscut evolutii majore odata cu modificarile profunde din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In timpul Regelui Carol I este favorizata dezvoltarea economica si se stabilesc principii si directii ale municipalitatii. Se formuleaza o strategie de evolutie moderna a orasului, cu cresteri in economia generala si sporirea numarului de cladiri realizate.
Bulevardele au reprezentat un simbol al modernizarii orasului si cu toate ca faceau parte din preocuparile Primariei, totusi, nu erau considerate prioritati cum au fost: pavarea strazilor, introducerea canalizarii, alimentarea cu apa, iluminarea spatiilor publice, introducerea tramvaielor, regularizarea traseului Dambovitei.
Pe langa rolul de imbunatatire a traficului urban, bulevardul detinea si alte argumente si capata diverse functionalitati in cadrul orasului.
Un prim argument a fost acela de a lega locuri bine definite ale orasului prin legatura directa, dreapta. De exemplu, primul bulevard lega Universitaea de ansamblul de la Cotroceni, sau bulevardul Dacia care conecta cele doua gari: Gara de Nord si Gara Obor.
Un alt rol este transportul marfurilor, cum ar fi bulevardul Dinicu Golescu situate intre gara si functiuni industriale.
Cel de-al treilea scop al bulevardului este acela de a dubla printr-o noua artera de dimensiuni optime strazile inguste sau cu traseu sinuos, conducand in felul acesta la decongestionarea traficului. Un alt rol este de a lega zone diferite ale orasului.
Influenta franceza asupra culturii romanesti are un caracter general si nu priveste numai raportarea directa la interventiile haussmanniene. Ea se reflecta asupra arhitecturii cat si a urbanismului intr-un mod cuprinzator. Expresia arhitecturala de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, caracterizata de cultura franceza a fost obtinuta prin prezenta in Bucuresti a unor arhitecti francezi care au marcat prin realizarile lor mare parte a cladirilor publice importante si numeroase resedinte. Deasemenea, se adauga formarea unui numar considerabil de arhitecti romani in cadrul Ecole des Beaux-Arts de la Paris.
Influenta este completata de preluarea din cultura urbanistica si arhitecturala franceza a unei parti considerabile a legislatiei, a terminologiei utilizate, a reglementarilor constructive si, prin intermediul acestora, a catorva din principiile urbanismului francez ca si mare parte din procedurile administrative.
Asadar, a fost evident faptul ca bulevardele, aceste artere noi, largi si drepte, sa prezinte importanta pentru Primaria Bucurestiului.
Influenta interventiilor haussmanniene asupra Bucurestiului nu a fost directa si clar afirmata deoarece produsul acestora, bulevardul, nu a fost preluat ca un stereotip si aplicat in cazul orasului nostru. Dupa o perioada de timp de la plecarea lui Haussmann de la prefectura Parisului, bulevardul ca element a fost utilizat de catre alte orase europene
in configurarea urbana prin adaptarea lui la conditiile locale. Astfel, si-a modificat statutul de produs al unei operatiuni, de proiect clar definit si a evoluat prin intermediul acestor experiente catre un instrument de interventie in teritoriul urban.
De aceea bulevardele din Bucuresti prezinta fata de cele de la Paris atat asemanari cat si deosebiri. Preluarea doar ca instrument, nu ca model, a bulevardului si adaptarea sa la specificul local, alaturi de premise diferite in ceea ce priveste modernizarea orasului determina ca influenta pariziana sa suporte nuantari.
La o prima comparare a bulevardului bucurestean cu realizarile din Paris se poate observa ca lipseste preluarea identica a influentei franceze. Conditiile locale amintite mai sus, completate de absenta unei traditii in domeniul planificarii urbane, determina o serie de conditionari care reduc similitudinea imaginii bulevardelor bucurestene cu cea pariziana.
De-a lungul dezvoltarii Bucurestiului intr-o capitala moderna, proiectarea si realizarea noilor artere au jucat un rol considerabil. Totusi, municipalitatea nu le-a acordat importanta primordiala fata de alte lucrari de modernizare. La acest aspect se adauga o serie de evenimente care au ingreunat avansarea lucrarilor: amanari, ezitari, reveniri, reculari, etc.
In cazul orasului nostru, realizarea efectiva a bulevardelor nu a beneficiat de sistemul financiar, legislativ si administrativ al Parisului care a permis schimbarea radicala a orasului in doar 17 ani. Deasemenea, dupa numirea in functia de prefect, Haussmann a luat ca prima masura reorganizarea serviciilor tehnice, in timp ce in cazul Bucurestiului, aceste servicii au suferit o adaptare lenta in concordanta cu evolutia intregii structuri administrative a Capitalei. Lipsa acestor tipuri de structuri complexe construite de Haussmann, care avea si sprijinul neconditionat al lui Napoleon al III-lea, a determinat amanari si intarzieri in aprobarea si realizarea bulevardelor.
Absenta marilor promotori a facut ca la Bucuresti construirea efectiva a fronturilor sa cada in responsabilitatea exclusiva a micului proprietar de teren si a puterii sale de investitie.
O asemanare importanta intre cele doua capitale este cea referitoare la tendinta de creere a unei retele majore urbane, complet noua fata de cea existent, fara existenta unui plan general al noului sistem de axe urbane. Desi, in cazul Parisului se presupune ca un astfel de plan a existat, fiind realizat la indicatiile personale ale lui Napoleon al III-lea, in cazul Bucurestiului, s-a elaborat un plan de sistematizare, dupa anul 1906, care cuprindea sistemul structurant de noi artere, spre perioada de sfarsit a proiectarii bulevardelor, fara a reprezenta directiile de dezvoltarea ale traseelor.
Un alt aspect comun este tipologia functionala a bulevardelor, scopul pentru care au fost proiectate. Ca si la Paris, legatura garilor cu central orasului, a garilor intre ele, dublarea unor artere dificil de indreptat sau largit, legatura directa a unor zone urbane situate in parti diferite ale orasului, au fost argumentele primordiale care au determinat proiectarea urmata de executia bulevardelor.
O caracteristica importanta a bulevardelor pariziene, aceea de a interveni radical in structura urbana istorica prin strapungeri si in general, prin modificarea geometriei orasului, nu se regaseste in cazul Bucurestiului. Aici, zona istorica traditionala dens construita ocupa o suprafata redusa, iar bulevardele nu o traverseaza, ci o ocolesc. Noile artere au indeplinit rol de axe structurante ale noii urbanizari moderne de la sfarsitul secolului al XIX-lea, reprezentand directii de extindere a teritoriului urban, valorificand suprafetele subutilizate pana atunci si avand un impact minim asupra centrului istoric.
Intersectia celor doua axe majore E-V si N-S intr-un punct central cu rol de simbol in cadrul orasului se regaseste atat in cazul Bucurestiului, cat si in cazul Parisului, dar in conditii diferite. Intersectia La Grande Croisee este amplasata pe locul de intalnire a celor doua strazi importante ale orasului roman Lutetia, cardo maximus si decumanus maximus, pastrate ca strazi principale si in Parisul medieval. Astfel, prin investirea spatiului de incrucisare a celor doua bulevarde cu semnificatii sunt potentate calitatile de loc central si este maximizata relevanta in cadrul orasului. Piata Universitatii nu detine aceste semnificatii si ramane doar cu calitatea utilitara de a imparti orasul in patru zone. Proiectarea acestei intersectii s-a realizat la Bucuresti abia in 1894 (cand s-a aprobat axa N-S, de la Piata Victoriei la Strada Lipscani), si ca functionalitatea ei nu a devenit efectiva decat mult mai tarziu, dupa 1930 cand artera a devenit functionala intre aceste puncte importante ala orasului.
O deosebire majora intre cele doua tipuri de bulevarde o constituie configuratia si alcatuirea diferita a fronturilor si, in consecinta, imaginea generale a spatiului public. Caracteristica care deosebeste bulevardele pariziene de altele este data de omogenitaea si tratarea uniforma a fronturilor stradale. Respectand reglementari arhitecturale riguroase si avand o atitudine putin indiferenta fata de caracterul zonelor traversate s-a reusit crearea unei imagini unitare si distinctive.
In Bucuresti, imaginea noilor bulevarde este compusa dintr-o serie de identitati diferite, datorita subordonarii bulevardului caracterului zonelor traversate sau definirii unui caracter functional nou, specific altor zone (zona rezidentiala de lux, zona comerciala moderna).
Caracterizate de unitate si coerenta, bulevardele au fost construite ca spatiu public modern al orasului si au fost particularizate prin alcatuirea diferita a fronturilor (front continuu, front deschis cu cladiri izolate) sau prin alinierea diferita a acestora (de la cele asezate pe aliniamente pana la retrageri uniforme, dar cu distante variabile).
Reglementarea conformarii cladirilor din Bucuresti s-a indepartat si ea de restrictiile riguroase din Paris. Nu s-a impus inaltime obligatorie la cornisa, inaltimea etajelor, amplasarea unitara a balcoanelor. Realizarea fatadei spre bulevard a fost destinata arhitectului care intocmea proiectul. Desi, putem delimita zone unitare de fronturi stradale cu cladiri realizate pana la Primul Razboi Mondial, cu o coerenta arhitecturala data de utilizarea cu dominanta a arhitecturii ecletice de facture franceza, fiecare cladire iese din uniformitatea frontului si isi dezvaluie propria identitate.
In concluzie, diferentele majore ale cadrului de implementare a unei interventii de acest gen (bulevardele haussmanniene) si contextual local cu identitate proprie puternic conturata, determina ca influenta franceza asupra bulevardelor bucurestente sa aibe un caracter indirect si difuz.
autor: Costache Iuliana
Bibliografie:
Nicolae Lascu, Bulevardele bucurestene, Simetria, 2011
