Răzvan Nicolescu – Despre cultură şi jurnalism

Răzvan Nicolescu, producătorul executiv TVR 2 și autorul cărții ”Triunghiul succesului”, ne vorbește cu profesionalism despre cultură și jurnalism. 

Razvan Nicolescu

Este Bucureştiul un oraş al culturii? De ce?

Bucureştiul a fost şi cred că rămâne una dintre capitalele culturale ale Europei. Depinde doar de noi  să îl reaşezăm şi pe harta turistică. Depinde de cum ne adaptăm la ritmul de astăzi şi la genul de cultură care se caută.

Ne convine sau nu, mediile de transmitere a informaţiilor ne obligă să ne adaptăm. De aceea poate mulţi se grăbesc să spună că se neglijează zona culturală.

Eu nu cred asta. Trebuie să facem o distincţie clară între cultura destinată elitelor şi cea popularizată prin media. Să nu confundăm o nişă intelectuală cu o majoritate care caută produse culturale de nivel mediu. În ziua de astăzi se promovează brandurile, şi de aceea trebuie să definim, să branduim  şi să susţinem câteva valori  culturale care să  poată fi asimilate de un public larg. Vestea  bună e ca în ultimii ani România a învăţat să se integreze în tendinţele internaţionale ale marketingului cultural. Un pas important pentru Bucureşti  cred că a fost reabilitarea centrului vechi pentru că ofera un reper de pornire pentru turiştii străini.

Au loc emisiunile de cultura pe piaţa mass media?

Cum spune şi denumirea, mass media targeteaza o audienţă de masă. Asa ca ar trebui sa nuanţăm puţin ideea de cultură şi poate să vorbim despre valorile care ar trebui promovate prin intermediul media. Valorile formează  un stil de viaţă, influenţează experienţele şi nivelul de aspiraţii al fiecaruia. Aici cred că avem o  problema prin tabloidizare, pentru că promovăm  situaţii şi nu valori, pentru a atinge o audienţă de moment. Speculăm instinctele şi nu hrănim aspiraţiile şi dorinţa de învăţare şi dezvoltare a fiecăruia dintre noi. Ne întoarcem mereu la baza Piramidei lui Maslow şi hrănim doar nevoile primare , neglijând nevoia de recunoaştere sau stimă de sine.

Emisiunile care transmit anumite valori pot fi şi de reportaj, portrete sau documentare. Rolul de a sustine constant aceste valori şi de a promova valorile culturale revine posturilor publice de televiziune şi de aceea ele sunt păstrate atât în Europa cât şi în Statele Unite.

 Se mai poate numi jurnalismul o formă de cultură?

Sincer nu cred ca jurnalismul este o forma de cultură sau ar trebui sa fie.

În sistemul american jurnalistul este « câinele de pază » al democraţiei.  Democraţia rămâne un sistem imperfect dar cel puţin până în acest moment,  este cel mai bun pe care îl avem.

Jurnalistul disemineaza informaţia. Să ne amintim că inventarea tiparului a adus avantajul popularizării educaţiei şi a avut un impact extraordinar asupara evoluţiei ideilor şi a ştiinţelor.Televiziunea, care a adus mai ales divertisment şi transmisii live, nu poate transmite în timp real o cantitate foarte mare de informaţii. Pentru aprofundare rămâne soluţia presei . Cultura – daca vreţi să luam exemplul artei – înseamnă o trăire, experienţă senzorială sau emoţională, ceea ce nu poţi trăi la fel privind la televizor, chiar dacă efectul estetic se păstrează. Dar nu se transmite energia  artistului. De aceea cred că rolul jurnaliştilor este să introducă evenimentele culturale pe agenda noastră zilnică. Să nu ne spună  doar ce ştranduri sunt deschise sau care sunt preţurile în piaţă . Dar asta depinde – cum spuneam – şi de cât de bine ştiu instituţiile culturale să se adapteze la mediile de transmitere a informaţiilor printr- un marketing cultural profesionist.

Care credeţi că este motivul pentru care emisiunile de scandal au mai mult succes la public faţă de cele culturale?

Divertismentul este unul din atuurile televiziunii. Dar în acest caz s-a mers cred prea departe prin a se specula atenţia de care se bucură senzaţionalul pentru fiecare dintre noi. S- a coborât prea mult ştacheta şi totul este cu atat mai regretabil cu cât cele mai multe dintre aşa zisele evenimente tabloide sau situaţii de scandal sunt create de oameni din PR (relaţii publice) pentru a promova persoane care nu pot ajunge în alt fel în atenţia publicului. Din punctul meu de vedere problema nu este faptul că există tabloidizare – pentru că asta se intampla în toată media internaţională. Problema este aceea a ponderii exagerate pe care o au aceste emisiuni în media românesca. Să sperăm că vorbim doar despre o modă care se va transforma într – o zona de nişă  în curând.

Mai sunt jurnaliştii din ziua de azi profesionişti?

E foarte mult de vorbit pe acestă temă. Cred că radicalizarea scenei politice în ultimii ani a dus şi la radicalizarea media. Şi criza economică a contribuit la concentrarea media în câteva trusturi mari, cu orientări politice evidente şi ghidate vizibil de proprietari sau de aliaţii politici ai acestora. Când se ajunge ca proprietarii posturilor să se implice direct în zona editorială nu ştiu cât mai putem vorbi de jurnalism profesionist. Nu  vreau să generalizez, dar din păcate în multe zone din media sunt preferaţi mercenarii decât jurnaliştii pentru că nu comenteză şi execută mai rapid ordinele. Poate că ieşirea din criză le va oferi jurnaliştilor mai multe alternative de angajare şi vor putea contracara mai uşor această presiune vizibilă din partea patronatelor, indiferent de orientarea politica a acestora.

Cum vedeți viitorul jurnalismului în Romania?

Depinde  de noile generaţii de jurnalişti care trebuie să înveţe să facă, pe cât posibil, cât mai puţine compromisuri. Este o profesie specială care cere multă responsabilitate.

De unde a pornit ideea cărţii „Triunghiul succesului”?

Triunghiul succesului a pornit de la idéea suprainformării şi a necesităţii de a defini câteva domenii în care să ne pregatim pentru succes. De aceea ideea principală a cărţii este să echilibram trei zone importante din viaţa noastră : Comunicare şi networking, Educaţie financiară şi  Nivel de energie. De echilibrul dintre aceste trei zone depinde nu doar succesul fiecăruia dintre noi dar şi  menţinerea pe o poziţie de succes. Trebuie să ţinem pasul cu schimbările din jurul nostru şi cartea ne oferă solutii – prin acest concept original, autohton. Viaţa de astăzi este o viaţă în reţea, modalităţile de comunicare se schimbă. Mai mult, criza devine parte a vieţii noastre de zi cu zi, putem spune că învăţăm să trăim în interiorul unor reţele de criză, care se autoreglează în funcţie de schimbări şi evenimente. Am simţit nevoia publicării unei astfel de cărti pentru a avea idei şi soluţii pentru  o viaţă mai bună pe termen mediu şi lung. Este important să avem şi un concept românesc, adaptat la realităţile noastre.

Interviu realizat de Alina Ghețu și Alexandra Pandelescu