Azi, a fi specialist este o modă şi, poate, o necesitate chiar, ar spune unii. Este desuet azi să fii un filosof, un gânditor care ştie din toate câte puţin şi, ar spune din nou unii, să nu facă nimic bine în final. Totuşi, la baza construcţiei ştiinţei şi a marilor descoperiri au stat atât cunoştinţele în domeniul specific fiecărui domeniu, dar şi o vastă cultură generală, dovadă că multe din experimentele lumii nu s-ar fi realizat fără mici sclipiri de inteligenţă atipică şi, desigur, fără nişte “conexiuni necesare”, spre a ne exprima cu Constantin Noica, cu alte domenii, total diferite.
Una din cele mai frumoase cuvântări ale lui Goethe este: “Atunci când eşti trist, să te uiţi la stele, căci doar ele te vor face să stai cu privirea sus”. Unii, mai răutăcioşi, ar spune că dacă ne uităm în sus, riscăm să cădem în groapă. Dacă ne oprim iară, nu există progres. Ei bine, aş avea un răspuns şi la aceasta, cu gândul la filosoful grec Democrit. Acesta a fost primul care a afirmat că forța motrică a istoriei omenirii este nevoia (chreia), necesităţile oamenilor. Trăit într-o lume în care indiferent că erai matematician, fizician, profesor sau arhitect, trebuia să cunoşti şi muzică, şi istorie, şi ştiinţele naturii, căci, după cum spune un vers dintr-un poem norvegian: “Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori/Să treci frumos prin viaţă, să poţi frumos să mori”, nu ne putem limita doar la câmpul activităţii noastre, fără să putem trece graniţa cunoştinţelor noastre şi spre alte domenii. De ce m-am oprit la Democrit, este pentru că într-o zi, acesta s-a uitat la stele şi… a căzut într-o groapă. S-au făcut glume pe seama lui, dar el de fapt studia cerul cu stelele, deoarece cunoştea astronomie şi putea cunoaşte, după stele, ce recoltă va fi peste şapte ani. Ei bine, timp de şapte ani, s-a pregătit cu unelte şi diferite maşinării utile pământului, pentru a strânge recolta, iar când a venit vremea şi recolta era extrem de bogată, oamenilor nu le venea să creadă că teoria lui Democrit funcţionase, aşa că acesta a făcut bani frumoşi de pe urma închirierii acestor ustensile. Dovadă că … uneori merită să mai cazi şi în groapă. “Sapă frate, sapă, sapă, până dai de stele-n apă”, zice Lucian Blaga.
Dar totuşi v-aş povesti câte ceva despre omul de ştiinţă Francesco Redi, care pe mine personal m-a fascinat, deşi nu am cunoştinţe foarte vaste în ştiinţe ale naturii, a fost mereu o provocare să cunosc câte puţin istoria marilor invenţii ale acestei lumi. Francesco Redi este de fapt cel care a descoperit “microbul”, cauza acestuia şi, desigur, metodele prin care acesta poate fi înlăturat. În primul rând, omul de ştiinţă al sec. al XVII-lea, nu credea în aşa zisa “generaţie spontană”, considerând că fiecare creaţie are o cauză, iar în ce priveşte domeniul său, pe el îl interesa ce anume duce la putrefacţia omului după moarte, sau a celorlalte creaturi. Ideile cu privire la moarte şi la descompunerea trupului i-au venit după ce a citit în Iliada a lui Homer despre moartea lui Patroclus. Redi citea cu pasiune despre cum Ahile nu putea să-l părăsească pe stăpânul său Patroclus, de teamă că “roiul nimicitor” va veni şi îl va distruge, motiv pentru care trebuia să îl îmbălsămeze, pentru a nu ajunge corpul la putrefacţie. Dar ce era “roiul nimicitor”? Iată întrebarea ce îl măcina pe omul nostru de ştiinţă care… nu avusese ce face decât să citească Iliada. Ce legătură avea Iliada cu ştiinţele naturii, obiectul său de studiu?
Francesco Redi a descoperit microbul citind Iliada. Aşa este. După ce a citit acel pasaj cu roiul nimicitor, Redi a constatat că există o legătură între corpul fără viaţă şi aer. În aer erau diferite insecte, care ajungând pe corpul în cauză, acestea depuneau ouă, din care ieşeau alte larve, larve ce duceau de fapt la apariţia putrefacţiei, pentru că ele se hrăneau din corpul neînsufleţit. Ulterior acestei constatări, Redi a făcut nişte experimente. În două vase a pus câte o bucată de carne: un vas l-a acoperit, pe celălalt nu l-a acoperit. Constatarea a fost că insectele au venit la carnea descoperită, au depus ouăle, iar putrefacţia a apărut foarte rapid, pe când carnea acoperită s-a conservat mai mult timp.
În concluzie, datorită cunoştinţelor vaste în domeniul biologiei, dar şi abordării unor alte domenii total diferite, Francesco Redi a descoperit microbul şi astfel, s-a ajuns la a se inventa … frigiderul, care astăzi ne apără de posibilii microbi care vin din exterior, din aer. Iată cum un cuvânt care nici nu exista în secolul XVII, şi anume “microbul”, s-a născut în urma unei lecturi a unei opere antice, şi anume Iliada.
În încheiere, aş veni cu ceva mai actual, şi mă opresc la o carte numită “Dicţionar de mitologie greco-romană”, în care şi-a adus contribuţia şi doamna Zoe Petre. Dumneaei ne mărturiseşte astfel: „În amintirile sale, publicate în 1947, cancelarul Kurt von Schuschnigg al Austriei, închis în lagăr de nazişti imediat după Anschluss(al cărui ferm adversar fusese), povesteşte că s-a simţit umilit când un coleg german de detenţie, fost ministru şi el, a recitat din memorie o bună parte a Cântului I alIliadei în greceşte, în vreme ce el însuşi nu a putut răspunde decât cu un lung pasaj din Eneida – în latineşte. Cine mai are azi complexe de inferioritate fiincă nu poate recita Iliada în original?”
Pentru ştiinţă sau artă nu prea s-a vărsat sânge, dar în politică s-a vărsat, căci Noica spunea: “Politica e mizeria spiritului”, şi a vorbi azi de politică e mai actual decât să vorbim despre microbi, ştiinţă, artă poetică… Asta fiindcă politicul ne afectează pe toţi, iar dacă vom rămâne indiferenţi la ce se întâmplă în jur, va veni o vreme când vom fi total dezamăgiţi de propria noastră viaţă, în lumina indiferenţei…
