CARTEA ESTE ÎN CURS DE APARIŢIE Şi ÎN LIBRĂRII
1884
Scrisori către Vasile Alecsandri de Ion Ghica
Clare şi precise dări de seamă asupra veacului 19, cel trăit de inginerul Ghica.Povestirile cuprinse în ele au ca laimotiv spunerea adevărului. Adevărul? Adică, să nu inventezi altceva decît ai auzit, ţi s-a spus. Urechea plecată la poveşti şi condeiul bine strunit dau împreună personaje pitoreşti de vremuri tulburi. „Reacţia chimică” e simplă: omul este al epocii, epoca îl face pe om.
Nimic stîngaci, totul explicat chiar unde nu-i umbră de nedumerire. Introducţiunea face elogiul tehnicii descoperite de secolul 19: vaporul, drumul de fier, gazul, telefonia, scînteia electrică, şi „înşurubează” povestea despre „tu oi fi puternic acolo, eu îţi arăt cît de puternic sînt peste tot”, motiv de a vorbi despre ierarhiile sociale ale vremii şi despre felul păcătos de a fi al românului.
Ciumă, amoruri destrăbălate şi Caragea. Vînătoare şi Jianu cel vînat. Chiosea şi şcoala veche pre limba grecească care da cîntăreţi şi lăutari. Cum se făcea justiţia şi cuminţirea boierului Gheorghescu. Durata nesfîrşită a drumurilor şi entuziasmul nebun al facerii lumii. Cum se ridică oamenii la zaveră şi cum se sacrifică un Vladimirescu. Utopie şi Diamant. Idei înalte şi-un Băltăreţu. Bal al boierilor dar şi distracţii ale slujbaşilor aşteptînd sub scară. Nu există Scrisoare fără un personaj principal. Omul e laitmotiv de a cunoaşte economia, politica, justiţia, lumea mondenă, maţele lumii.
Cartea îi place lui Viorel Moţoc, jurnalist: „Mi-e drag amic Ion Ghica. Un revoluţionar aristocrat, un boier compasionînd cu plebea, un patriot cosmopolit, un romantic crescut la şcoala clasicismului. Este omul dreptei-măsuri. Dar, de fermecat, m-a fermecat cu poveştile sale cu viziri şi haiduci, cu robi ţigani şi diplomaţi englezi, cu domniţe şi piraţi, cu utopişti francezi şi ocupanţi ruşi, cu moşneni şi domnitori, cu poştalioane, urşi, Ciuma lui Caragea şi Revoluţia de la ’48. M-a purtat, tot istorisind aşa frumos, de-a lungul unui întreg veac-de la Bucureşti la Iaşi, de la Petersburg la Mediterană, de la Stambul la Londra şi, zău, m-a cucerit. Îi rămîn fidel-merită, credeţi-mă- şi abia aştept o nouă scrisoare din partea dumnealui. Mi-ar fi plăcut să fiu Vasile Alecsandri.”
