Dintr-un sondaj realizat recent de The Money Channel Institute, la comanda postului de televiziune The Money Channel reiese că majoritatea locuitorilor Capitalei considera ca eventuala demolare a cladirii Cathedral Plaza reprezinta un pericol pentru locuitori si pentru cladirile din apropiere. Aceştia isi doresc, conform sondajului, ca primarul general al Capitalei Sorin Oprescu sa intervina pentru gasirea unei solutii in favoarea pastrarii cladirii.

Scopul sondajului a fost acela de a testa opinia publica intr-un moment in care Arhiepiscopia Romano-Catolica face demersuri pentru demolarea cladirii de 19 etaje, dupa ce initial a sustinut acest proiect.Potrivit sondajului, 66% dintre bucuresteni nu sunt deranjati de faptul ca imobilul a fost ridicat in apropierea Catedralei “Sf. Iosif” iar 46% nu cred ca era mai bine ca in locul Cathedral Plaza sa fi fost pastrat terenul viran.
Pericolul unui demers precum demolarea Cathedral Plaza, proiect dezvoltat de compania Millennium Building Development, este constientizat de majoritatea bucurestenilor, 52% dintre respondenti sustinand ca demolarea ar reprezenta un pericol pentru locuitori si cladirile invecinate, deci implicit pentru catedrala romano-catolica.
Acest lucru este confirmat de raspunsurile locuitorilor Capitalei la o alta intrebare. Astfel, 56% asteapta ca autoritatile competente sa ia masuri pentru evitarea unei solutii drastice precum demolarea, sustinand concilierea intre arhiepiscopie si dezvoltator. In plus, 47% dintre bucuresteni sunt de parere ca solutia demolarii este mai periculoasa decat pastrarea cladirii.
In acest context, merita retinut faptul ca 45% dintre bucuresteni condamna schimbarea de atitudine a Arhiepiscopiei Romano-Catolice, care cere demolarea cladirii dupa ce initial a incurajat aceasta investitie. Mai mult decat atat, 48% dintre bucuresteni considera Arhiepiscopia vinovata de conflictul creat in jurul Cathedral Plaza.
Concilianti, 55% dintre bucuresteni isi doresc ca primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, sa intervina in medierea conflictului dintre Arhiepiscopia Romano-Catolica si proprietar in vederea gasirii unei solutii pentru pastrarea cladirii. De altfel, o larga majoritate a bucurestenilor – aproape 70% – considera ca proiectul Cathedral Plaza va contribui la dezvoltarea Bucurestiului prin crearea de locuri de munca iar 53% – prin taxele si impozitele aferente care vor fi platite la bugetul de stat.
Sondajul a fost realizat de The Money Channel Institute in randul populatiei adulte cu varsta de 18 si peste 18 ani din Bucuresti, in perioada 16 – 23 august 2012, si are o marja de eroare de +/- 3,1%, pentru un grad de incredere de 95%.
Sursă: FINANŢIŞTII




















