de Alexandrina Chelu
M-a cuprins dorul şi dragul de ţară şi, în cumplita-i soartă actuală, mă gândesc că nu strică un sonet al primului reprezentant al simbolismului în literatura română, Alexandru Macedonski, o figură marcantă a rondelului, un adevărat model pentru tinerii din vremea respectivă (anii 1870-1920).
Sonetul din zări
Eu vin din zări cumplite – din trista ţară-n care
Mimosa simţitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iar negru unde viaţa e plânset sau oftare.
Acolo e târârea o lege pentru-oricare
Şi toţi sunt stârpitura grozavului pustiu…
Din tot ce-a fost din suflet nimic nu mai e viu
Decât un smârc de vicii şi altul de-aiurare.
Şi totuşi împotriva pustiei rânjitoare,
Sub ura pentru rază şi ura pentru floare,
Sub noaptea frământată de chinuri ce zdrobesc,
Lipsit chiar de speranţă, sleit chiar de credinţă
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sârguinţă,
A mea, această ţară căci este – ş-o iubesc.
