Gură cască la Zîmbetul candidaţilor. Expertiza mea de alegător

Voi aţi căscat ochii la zîmbetul candidaţilor la primării? Este primul şi ultimul lor zîmbet.

  • Sîmbătă eram în intersecţia Unirii cu Mircea vodă şi Prigoană este spaima locului. Un rictus, un zîmbet forţat. Viclenie, răutate. De acolo din locul lui de sus mă sfidează. „Plici de aici”! Lîngă el, Negoiţă, unu şi doi. Liviu, zis Continuitate, peşte mort. Ţi-o coace şi ţi-o trage. Robert, două postere cît casa. Într-unul fără zîmbet, mutră de mitocan fără leac, celălalt surîs forţat, sfidător, gen „nu-mi pasă de tine!”. Uite-l pe Robert şi cu Ponta în cîteva bannere. Aşezaţi cu furca. N-au nici o legătură unul cu celălalt. Computerul, întîmplător, i-a adus împreună.
  • Stau zăpăcit în mijlocul intersecţiei. Votez viclenia sau peştele mort sau sforţatul? Rămîn în derută. Şi aşa îmi vine ideea să umblu prin Bucureşti şi să mă belesc ca prostul la postere. O plimbare, un mizilic.
  • Uite teama! Negoiţă Liviu şi-a făcut un afiş cît blocurile avizate ilegal cu LIVIU. Îi e frică nefericitului. De „cetăţenii turmentaţi”.
  • Sectorul întîi. Poza lui Paleologu de pe banner e ştearsă, fără personalitate. Priveşti ca la un cearceaf gol. N-are vino-ncoa. S-a cocoţat formal colo, în par. Celălalt, bătrînul Chiliman, stă ca lemnu’ în poză. Inexpresiv. Lehamite. Genul: „ce vor ăştia? Să mă deranjez io să mă realeagă?”. Are o varianta cu o mînuţă cu care nu ştie ce să facă. O întinde spre cine? În gol.images 1 Gură cască la Zîmbetul candidaţilor. Expertiza mea de alegătorimages Gură cască la Zîmbetul candidaţilor. Expertiza mea de alegătorphoto Gură cască la Zîmbetul candidaţilor. Expertiza mea de alegător
  • Sectorul cinci. Vanghelie e ca un colac de WC, ca un capac de canal, balaoacheş se uite-l cu un ochi oblu. N-avem concurenţă aici! Clar. Atănăsoaei. Deci, cum îl cheamă? Pe silabe a-tă-so-aei, greşit! A-tă-nă-soa-ei. Omul de la PDL cu două-trei nume într-unul singur e palid urcat pe stîlpi. Rar. Doar e “Prefectul”, ăsta nu candidează ca primar la sector! Serios, ce-i de fapt? Prefect sau primar? Nu-i hotărît nici el. Uite-l cu mîna, PDL-ul nu-şi ţine mîinile candidaţilor acasă!, ţinîndu-şi toată barba căruntă între deşte.
  • Sectorul şase. Poteraş este în poză ca o namilă. E mare! E gigantic. Vrea să intre tot-tot în poza de pe pereţi. Ălălalt, Rareş Mănescu e incolor, inodor, vezi prin el. Io îl căutam şi nu-l vedeam. Îşi zice „primministrul sectorului”. Greutatea e a sloganului.
  • Sectorul patru. Mai mult barba şi ochelarii de el: Piedone. Mai mult accesorii la omul ăsta mulţumit. Piedone îngîmfatul. Ah, poză cu Piedone într-o pădure de cireşi înfloriţi. Spaimă! Ca lupul, printre crenguţe îţi zîmbeşte Lupul Piedone. Concurentul? Cine e? Sulfina Barbu este fotoşop curat. Ea este năsoasă de felul ei. Au frecat-o pe bîrnă pînă i-a dispărut. Se văd în poză şi caimacele cu care au umplut-o . Nu se mai vede nasul! Are zîmbet ce-i drept, şăgalnic, dar cine să i-l vadă? Femeia e coafată, tapetată, maimuţată. Şi duce un deşt gînditor la tîmplă: „cine m-a pus aici?”.
  • Primăria doi. Două cucuvăi buhăite: Onţanu şi Frumosu. Onţanu răstignit pe garduri, Frumosu pitit prin intersecţii. A, mare este unul Iliescu, de la PDL, dar i se poate spune Întunericilă. Se lasă seara de-l vezi.
  • Revin în Centru. Aterizez iar la Primăria Capitalei. Oprescu. Încercănatul. Bătrînul Oprescu. Pe o băncuţă uitat. Cu fălcile aşezate ca Broscoi. În picioare, Petrişor Dan timidul. Suflă vîntul prin el. Nu schiţează nici bunăvoinţă. Impune un „model de civilizaţie”. Eh, să mor io, tocmai model îmi trebuia.
  • Pe scurt, pedeleul şi-a pus mormolocii să zîmbească şi să facă ceva cu mîna lor. Ce-au de pierdut, nu? Primarii stăpîni pe bucate nu se uită la alegători.

Oh, tu, zîmbetîîîîîîîîîîîîîîîî, nu ştii ce te aşteaptă. Te folosesc şi după 10 iunie te-ngroapă iarăşi