intro
e bine ca oamenii să
nu ştie că exişti
să trăieşti într-o viaţă
scalpată
nevertebrată
zilele & nopţile
ca feţele unei
monede
extraterestre
postarea de azi
dragostea este femeia latino
numită Papiloma
care dansează salsa
pe mormântul amantului necunoscut
dragostea este carioca
scursă din arta cubistă
de pe pereţii
haznalelor publice
între moartea de dinainte
şi viaţa de apoi
suntem victimele
sistemului totalitar al inimii
micro
ploua de vreo
20 de ore
blocurile erau gri
& femeile frumoase
iar imaginaţia
la fel de
bolnavă
big bang
suntem
fosa
septică
a
Bunului
Dumnezeu
între două nu te plouă
***
uneori teama de singuratate
e mai mare decât frica de oameni
dar de cele mai multe ori
nu există nimic altceva decît neliniştea
şi mâinile mele
două femei bătrâne
schizofrenice
ce caută neîncetat
să mă otrăvească
***
într-o cameră din acest oraş
stai tu
femeia care m-ar fi putut iubi
femela-canibal
care mâncându-mă
mi-ar fi construit în ea
o placentă
