Chiriile în ultimii şase ani. Ofertă mai mare cu 50%, preţuri mai mici cu 50%

Cu vârful în 2008, chiriile cerute de proprietarii din Bucureşti au scăzut cu aproape jumătate în ultimii ani, conform unui studiu al portalului anunturiparticulari.ro, în vreme ce oferta a crescut la rândul ei tot cu aproape jumătate.

Astfel, dacă în aprilie 2008, proprietarii pretindeau în medie 571 de euro lunar pentru unul dintre cele 599 de apartamente cu două camere aflate la închiriat, în aprilie 2012, media chiriei pentru două camere este de 316 euro lunar, iar numărul de oferte a crescut la 807.

Situaţia se repetă şi în cazul celorlalte tipuri de apartamente, de la garsoniere la patru camere.

În ceea ce priveşte evoluţia pe termen scurt (faţă de aprilie 2011), chiriile solicitate au scăzut uşor, cu sub 5% la toate ofertele, cu excepţia apartamentelor cu patru camere, în cazul cărora pretenţiile au crescut cu 2%.

La nivelul întregii Capitale piaţa dă semne de stabilizare ce nu va putea fi modificată decât de evoluţia economiei, în bine sau rău, deşi explozia cursului ar putea produce ceva modificări în relaţia proprietar – chiriaş, din cauza creşterii costurilor în lei.

Garsonierele rămân sub pragul de 230 euro, proprietarii solicitând o chirie medie de 226 euro în luna aprilie, cu 2% mai puţin faţă de acelaşi interval al anului trecut, dar cu doar 1% mai puţin faţă de luna martie 2012.

Chiria medie solicitată pentru apartamentele de două camere a înregistrat şi ea o uşoară scădere faţă de aprilie 2011, de la 328 euro, la 316 (echivalentul a 4%), dar în stagnare faţă de luna martie 2012. În cazul apartamentelor de 3 camere, chiria medie păstrează tendinţa de uşoară scădere, de la 464 euro în aprilie 2011, la 457 euro în luna proaspăt încheiată.

Oferta

În ceea ce priveşte numărul de oferte, perioada Paştelui şi a mini-vacanţei de 1 mai pare să fi influenţat şi piaţa închirierilor, în aprilie fiind scoase la închiriere cu 10% mai puţine unităţi în comparaţie cu luna martie a acestui an.

Pe primul loc rămân apartamentele de două camere, 807 noi unităţi fiind scoase pe piaţă în aprilie. Oferta este în scădere cu 7% faţă de luna martie a acestui an, dar în creştere faţă de luna aprilie a anului trecut, când doar 675 de unităţi erau scoase la închiriere. Ofertă variată există şi pe segmentul închirierilor de garsoniere. 720 de noi unităţi au apărut pe piaţă în luna anterioară, cu 71 mai puţine comparativ cu luna martie, dar în creştere considerabilă faţă de aprilie 2011, cu aproximativ 21%.

Oferta de închiriere Oferta de închiriere în bucureşti. Sursa: anunturiparticulari.ro

Piaţa închirierilor este completată de apartamentele de 3 camere, oferta menţinându-se în acest caz în jurul aceloraşi valori pe interval de un an (346 de noi unităţi apărute în aprilie 2012, faţă de 340 în aprilie 2012), dar în scădere de la 418 câte erau înregistrate în martie anul acesta. Oferta cea mai redusă rămâne pe segmentul apartamentelor de 4 camere, unde în luna abia încheiată consemnăm 88 de unităţi, menţinând însă ritmul de creştere faţă de luna aprilie a anului trecut, când pe piaţă apăreau 76 de noi unităţi scoase la închiriere.

http://www.businesscover.ro/11-05-2012-chiriile-in-ultimii-sase-ani-oferta-mai-mare-cu-50-preturi-mai-mici-cu-50/