Europa crede şi nu cercetează

Cu toate discuţiile lor despre eficacitatea sistemului de învăţământ şi eventuala necesitate unor eventuale reforme, când vine vorba de investiţii în cercetare şi dezvoltare, americanii ştiu una sfântă: acestea sunt motoarele economiei. Şi asta se ştie de la nivel guvernamental la nivel de companie mică. La fel şi în Japonia, sau, da, chiar China şi Coreea. Europa însă rămâne riscant de în urmă.

Se impune, aşadar, din ce în ce mai mult nevoia unei abordări focalizate a politicilor pe inovaţie. Studiile realizate până în prezent confirmă că inovaţia este principala sursă de avantaj competitiv, de schimbare tehnologică şi de creştere economică.

Pentru a stimula inovaţia, la nivelul spaţiului comunitar au fost concepute o serie de programe şi proiecte dar acestea atrag după ele tot atâtea dificultăţi de implementare, arată un studiu pe un eşantion de 680 de lideri de business din 15 ţări membre UE, al Ernst & Young împreună cu Centrul European pentru Politici Europene.

Studiul – The Power of Simplicity – a evidenţiat faptul că doar 27% dintre respondenţi, mulţi dintre ei factori de decizie în sectorul privat – preşedinţi şi directori executivi, cunosc demersuri întreprinse de CE pe calea inovaţiei.

Un procent de 82% cred că politicile comunitare în acest domeniu sunt fragmentate şi necoordonate. Mai mult decât atât, 69% dintre respondenţi sunt de părere că există o neconcordanţă între politica UE şi nevoile specifice ale diferitelor sectoare industriale.

Potrivit studiului, politica de inovaţie a UE ar trebui să se bazeze pe adresarea următoarelor cinci probleme:

1. Complexitatea politicii de inovaţie

Distribuită în prea multe programe, acţiuni şi strategii, politica de inovaţie în UE este urmărită prin intermediul unor lanţuri de decizie, obiective şi propuneri complicate. Rezultatul acestei situaţii este cheltuirea unor sume semnificative din banii publici de către diferitele centre de decizie, agenţii şi instituţii înfiinţate conjunctural.

Obiectivul de a fi inovativ şi competitiv a condus la crearea de noi programe care s-au suprapus cu cele deja existente. În proporţie de 82%, respondenţii acestui studiu cred că procesul de alocare a fondurilor europene trebuie să fie simplificat, iar 69% sunt de părere că politica de inovaţie la nivelul UE nu este suficient de adaptată la cerinţele sectoarelor industriale. 82% dintre respondenţi cred că politica actuală este fragmentată şi are nevoie de o mai bună coordonare.

2. Decalajul în domeniul cercetării şi dezvoltării (C&D)

La nivelul UE, se înregistrează o mai mare concentrare a fondurilor publice şi o pondere mai scăzută de fonduri private în sursele de finanţare a proiectelor de cercetare şi dezvoltare. În SUA, Coreea de Sud şi Japonia, cheltuielile sectorului privat cu cercetarea şi dezvoltarea sunt în creştere în ultimii ani; 69% dintre respondenţi văd această abordare a politicii de inovaţie ca fiind mai eficace.

Singurele ţări europene unde nivelul de cheltuieli în C&D depăşeşte 2% din PIB – Suedia, Finlanda şi Danemarca – sunt şi primele clasate ca nivel de performanţă a inovaţiei. În legătură cu politica de inovaţie, 91% cred că UE şi guvernele naţionale pot să facă mai mult pentru a încuraja cererea de inovaţie, în vreme ce 58% se declară în favoarea unei centralizări a politicii de inovaţie la nivelul UE.

3. Competitivitatea sectorială şi problematica IT

Specializarea tehnologică redusă a multor firme europene este una dintre cauzele decalajului de inovaţie des menţionat de CE. Acest aspect este, de departe, cel mai slab în ceea ce priveşte tehnologia comunicării şi informaţiei. Relevant în acest sens, este decalajul înregistrat de cele 27 de ţări membre privind gradul de specializare la nivel ştiinţific.

Din acest punct de vedere, Europa se plasează în urma Japoniei în sectoare precum cele ale componentelor electronice, audio-vizuale şi de telecomunicaţii şi în urma SUA la capitolul echipamentelor medicale. Dintre cei intervievaţi, 61% spun că au în structura organizaţională un departament de C&D şi alocă 5% din profit cercetării şi inovării.

Studiul Ernst & Young consemnează o părere majoritară (94%) a respondenţilor privind rolul educaţiei, percepută ca element de avantaj competitiv cu rol de sprijinire şi de transfer al inovaţiei.

4. Infrastructura inadecvată

Construirea unei infrastructuri care să răspundă nevoilor actuale ale UE este o misiune destul de dificilă. În ciuda lansării unor iniţiative în vederea dezvoltării unei infrastructuri în reţea la nivel comunitar, 73% dintre respondenţi doresc ca UE să investească mai mult în construirea unei infrastructuri de transfer rapid al datelor.

Acest fapt presupune o redirecţionare a investiţiilor către domenii precum cel al infrastructurii sistemelor distribuite de calcul care ar permite accesul nelimitat la informaţii şi o creştere a productivităţii cercetătorilor şi viitorilor antreprenori.

5. Opţiuni de finanţare limitate

Absenţa unei pieţe integrate a sectoarelor de inovaţie care să includă şi serviciile bazate pe utilizarea intensivă a cunoaşterii este un aspect extrem de important. La nivelul pieţelor financiare, se constată o reglementare neunitară, datorată abordărilor legislative diferenţiate ale statelor membre.

În acest context, se poate observa o lipsă de armonizare a reglementărilor la nivelul UE care să încurajeze investiţiile trans-frontaliere de capital şi crearea unor fonduri în domenii unde finanţarea inovaţiei este deosebit de importantă. De aceea, adoptarea unui sistem bine articulat de reglemetare, alături de accelerarea unei implementări eficiente a conceputului de Piaţă Unică ar stimula inovaţia şi creşterea.

Trei posibile soluţii

Pornind de la cele cinci probleme evidenţiate de acest studiu, Ernst & Young recomandă:

1. Guvernele să acţioneze ca lideri şi investitori care să pună bazele unui mediu de inovaţie solid prin crearea unei infrastructuri de cel mai înalt nivel, a unui sistem de educaţie şi cercetare performant şi a unui sistem legislativ care să faciliteze inovaţia.
2. Guvernele să ofere finanţare şi să faciliteze întărirea legăturilor dintre cercetători, antreprenori şi investitorii privaţi prin intermediul fondurilor publice şi a creditelor fiscale.
3. Guvernele să încurajeze eforturile de inovaţie actuale şi să le orienteze către obiective de lungă durată, prin utilizarea strategică a achiziţiilor publice şi lansarea unui număr de parteneriate pe termen lung care să susţină inovaţia.

În concluzie, căutarea unei soluţii compatibile prin care CE să pună în relaţie domeniul competiţiei cu cel al inovaţiei este o prioritate, dar nu există formule magice. Crearea unei politici mai eficace în privinţa inovaţiei este, în fond, un proces continuu care presupune cooperarea între factorii de decizie politică la nivelul UE, lideri de business, cercetători şi cetăţeni.

sursa-http://www.businesscover.ro/08-05-2012-europa-investii-cercetare-dezvoltare/