Universitatea „Babeș-Bolyai”, una dintre puținele reușite instituționale românești în Transilvania – cu toată deferența pentru memoria profesorilor maghiari care s-au sinucis în 1959 și cu tot respectul pentru universitatea din Szeged -, se restartează pentru secolul care este încă la început. Bătrânul hard-disk academic, deși în continuare funcțional, a făcut câteva „baduri”, care trebuie izolate. Sunt convins că operațiunea va fi o reușită și va duce la stabilitatea sistemului. Haideți să vedem până atunci care a fost configurația de bază la care s-a gândit unul dintre „programatorii” universității, istoricul Vasile Pârvan.
Iată câteva spicuiri din „Datoria vieții noastre”, lecția inaugurală a cursurilor de Istorie Antică și Istoria Artelor, și, concomitent, prima lecție care s-a ținut la universitatea românească din Cluj, în 3 noiembrie 1919. Am preluat din textul publicat în 1928 sub oblăduirea lui Onisifor Ghibu și republicat cu câteva săptămâni în urmă, în ediție anastatică, de Editura Eikon.
- „Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia turbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții ”.
- „Democrația contemporană, fie burgheză, fie socialistă, e stăpânită de ideea răspândirei culturei în massele largi ale muncitorimei. Dar marea erezie a creării de genii prin fabricile de cultură, care sunt Universitățile și Academiile, începe a pierde din ce în ce mai mult teren. Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva, de cât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase nevertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr’o maimuță cu dar suficient de imitație, un creator de valori nouă spirituale”.
- „Ca Diogenes din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noui, în care pâlpăe flacăra ideei”.
- „Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Și libertatea nu poate înflori în turmă. Și nici nu trebue să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoe de conducere și disciplină socială”.
- „Pentru că e fără putere fizică, pentru că e puțin numeroasă, pentru că e supărătoare în cererile ei de sacrificiu, nerentabil pentru inutila urmărire a idealului, Inteligența creatoare contemporană, e în totalitatea ei zdrobită: de masivitatea impertinentă a bogătașului care asudă grăsime și de brutalitatea greoae a proletarului care nu se gândește de cât la mai multă pâine”.
- „Într’o lume de seci și utilitariști josnici conspirația generală a neisprăviților va popula cu reprezentanți de-ai lor, cele mai înalte locuri în ierarhia responsabilităților social-culturale ori social-politice”.
- „Călcarea cuvântului dat e astăzi lege. Iar înlăuntrul țării tale, nu vezi decât necinste, cățărare desperată către locurile cele mai de sus, goană după avere, murdărire a tuturor numelor curate de luptători fără frică împotriva răului, aprobare stupidă a mulțimei, dată nu celor care-i cer virtute, ci celor ce-i laudă vițiile”.
- „Noi trebue să îi explicăm (națiunii – n.r.) că civilizația materială, singură, nu e nimic mai presus ca un grajd sistematic pentru vite bine hrănite și țesălate, dar nici pe de parte nu e o orânduire în care să aibă un loc și sufletul, care, în om, e idee”.
- „Filosofia, Istoria, Arta, sunt astăzi științe care se inoculează, ca un ser medical – pe cale așa zisă metodică – în creerul celui chemat și celui nechemat, deopotrivă. Suflete total nefilosofice, ori neistorice, sunt dresate cu deasila ca atare – nu se dresează oare și cai matematici? – și sute de monștri pseudoumani, numiți specialiști, sunt aruncați în viața socială spre a neferici la rându-le pe alții”.
- „Confraternitatea Universității noastre trebue să înțeleagă viața ca o luptă pentru mai mult gând. Spontaneitate, originalitate, însuflețire, spiritualizare, a întregei noastre munci ordonate în viață”.
Textul integral, aici.
Iată și cam pentru cine vorbea strălucitul istoric, potrivit Anuarului Universității 1919-1920: „În semestrul I au fost înscrişi cu toţii 1871 de studenţi, dintre care 909 la Fac. de Drept, 707 la cea de Medicină, 116 la cea de Litere, 82 la cea de Ştiinţe, iar 57 au urmat cursurile de Farmacie. Dintre aceştia, 1637 erau studenţi ordinari, iar 234 auditori extraordinari. După confesiune, 734 au fost greco orientali, 554 greco-catolici, 281 izraeliţi, 220 evangelici, 72 catolici şi 10 reformaţi. După naţionalitate, 1288 Români, 281 Evrei, 225 Germani şi 77 Maghiari. Din afară de hotarele României au fost 51 şi adecă: 38 din Ungaria, 5 din Polonia, 2 din Rusia — intre ei un Român transnistrian — 1 din Franţa, 1 din Elveţia, 1 din Austria, 1 din Ceho-Slovacia, 1 din Ucraina şi 1 din Iugoslavia”. Acestora li se adăugau „62 profesori şi agregaţi, 3 agregaţi stagiari, 5 conferenţiari şi 4 lectori, cari au ţinut în semestrul 1 541, iar în semestrul II 616 ore săptămânale”.
Sextil Pușvariu
Și, la final, iată cum descrie Sextil Pușcariu, primul rector al universității, inaugurarea oficială a acesteia, care a avut loc abia în 1920: „În zilele de 1-3 Fevruarie 1920 s’a inaugurat în mod festiv Universitatea Românească din Dacia superioară. Festivităţile acestea, onorate de prezenţa M. M. L. L. Regele şi Regina României şi. A A. LL. RR. Principele moştenitor Carol şi Princesa Elisaveta, au decurs într’o atmosferă de înălţare sufletească fără păreche şi au avut o deosebită importanţă politică. Înainte de ce Conferinţa de pace de la Paris să fi fixat definitiv graniţele ţării noastre unite, Statele aliate şi amice au ţinut, prin reprezentanţii lor oficiali, să aducă omagiul lor noului aşezământ cultural creat în Cluj, simbol al străduinţei noastre de a ne manifesta ca un popor de ordine şi ca un factor cultural de primul rang în Europa. Toate Universităţile din lume cărora li s’au trimis invitări s’au grăbit a ne răspunde prin călduroase adrese de felicitare, iar cele ale ţărilor surori Franţa şi Italia, au trimis delegaţi speciali dintre cei mai vestiţi să ne aducă salutul lor. Cu deosebită însufleţire a fost primită adresa Universităţii din Strasbourg, eliberată în acelaşi an ca şi Universitatea noastră de subt dominaţia streină de 42 de ani”.
