Zice Mircea Eliade în
“Jurnalul” său că mai rar popor în
Europa care să consume atîta
energie pentru politică precum este
poporul nostru…! În loc să-şi
consume neuronul pe problemele
curţii, ale situaţiei sale imediate,
mai tot românul, avut sau neavut,
are tendinţa să rezolve problemele
globale ale omenirii, să dea
sentinţe în conflictele dintre
politicieni, să se angajeze în
dispute sterile pe chestiuni pe care
le pricepe limitat. De aici, însă,
vorba lui I. D. Sîrbu: “Europa e un
biet continent; România este o
lume”. Mai mult, blîndul Vlahuţă
spune la un moment dat: “Ştiinţa
politică zice că inocenţa este
victimă sigură în orice conflict de
interese”. Despre “ştiinţa politică”
reţin, aici, o poveste presupus
asiatică. Un împărat tînăr a luat
frîiele puterii şi a început să facă
ordine în ţară: a dat legi, reguli, a
supravegheat la respectarea lor. A
înmulţit temniţele, le-a umplut de
hoţi, de necinstiţi. Dar orice făcea
simţea că nu are autoritate
îndeajuns… L-a chemat pe primul
ministru şi i-a zis: “Am trimis la
moarte o mulţime de oameni, de
ticăloşi. Şi cu toate astea nu sînt
temut. Cum se poate aşa?”. Primul
ministru s-a scărpinat în barbă şi ia
spus: “-Atîta vreme cît ai trimis
la moarte oameni vinovaţi, ucigaşi,
ceilalţi au înţeles că n-au de ce să
se teamă. Dacă vrei să fii temut,
atunci trimite la moarte oameni
nevinovaţi…! Aceasta e taina
autorităţii!”. Regele a rămas pe
gînduri. A doua zi l-a trimis la
moarte pe primul ministru. (AG)
