De vreo lună de cînd nu-mi scot maşina din parcare, chem Taxiul. Tropăie, navălesc peste mine taximetriştii şi poveştile lor. În primele zile nu am băgat în seamă delirul-crocodilul scaunului de lîngă mine. Încet-încet, jucînd mult timp pe mîna ce plăteşte, de pe “locul mortului”, mi-am spus că-i bine să ascult şi să iau aminte. Vor fi mărturii şocante, interzise minorilor, bucurie a celor cu afecţiuni cardiace. Vor fi fragmente dintr-o lume ce pune biciul vorbuliţei pe tine, că “ştiu eu mai bine”. Poveşti adevărate că ştie ochiul să se înşele, gura să viermuiască, limba să păcălească. Există un oraş. Poveştile lui sînt spuse de taximetrişti.
POVESTEA ÎNTÎI, a fularului meu lung? Nu a femeii bătute, violate pe gheaţă
“Frate, tu chiar vrei să ţi-o iei după ceafă. Ce-i cu maţul ăla peste gîtul tău? Păi, eşti muiere? Numai muierile se-nvelesc în cearşaf în loc să-şi pună un palton gros. Puf, galanterie, Păim fă… Unde zici că vrei să mergi? Da, vrei pe ici sau pe acolo? Las că ştiu io. E frig, e urît şi mă opreşte una, vreau pînă la Scalam păi, femeie, pînă la Scala e nesimţire. O duc, tac, tac, tac, e ceva în neregulă cu ea. Puţea a parfum, era învelită într-un maţ de ăsta de nu ştii de are lingurică sau cuţit în chiloţi. 3 lei era cursa, îmi dă trei lei. Mă înfurii, fă, dă-te jos! Şi se dă, blestemul meu a ajuns-o. A căzut pe toacele alea. Şi doi o iau la ciocănit. Pe zăpadă, pfui, nenorociţii! Era vreo două noaptea. Aşa, parc-o aşteptau demult. N-a cîrîit vrăbiuţa. Plec. Aud urlete: M-aţi violat! Ajutor! Haide, bă, pe Magheru, cine să te violeze? Am văzut io că ţi-a plăcut!”
Chiar aşa, ajuns la destinaţie, nu ştiu dacă am plătit drumul sau violul. Fularul acela al meu, numit maţ, nesfîrşit, îndeosebi neterminat, nu l-am mai pus iarna asta.
