o proză de Peter Karvaš
Procesul nu a fost secret, totuş, în sala de judecată nu stătea
aşezat nici un suflet singuratic. Au fost emise astfel de instrucţiuni, şi au
fost puse în aplicare într-o manieră exemplară. Prin urmare, judecătorul
Kennedy, de la începutul procesului, de mai multe ori şi -a exprimat
felicitări pentru sine. Chestionarea acuzatului se învârtea în jurul unui
singur punct, şi judecătorul Kennedy, avea sentimentul, că sala orbitează
întru-un circulator uriaş. Cu cat exercitau presiuni mai mari asupra
acuzatului, cu cat cercetarea a fost mai vicleană, cu atît mai mult s-au
indepărtat de substanţă, şi au fost nevoiţi să se întoarcă la subiect forţat.
– Acuzat Miller – repeta din nou Kennedy, simţind cum creşte în
el oboseala, ceva groaznic – acuzat Miller, repet încă o dată: pentru
propriul tău interes, ar fii bine să spui sincer, de ce ai făcut-o.
Acuzaţul Miller a fost un tanăr chipeş, cu părul blond, aproape
alb, cu fată proporţională, cu un ten sănătos roz, cu un corp de sportiv,
probabil un dansator bun, evident, nu era împovărat cu superstiţiile şi
prejudecăţile epocii, un fiu a secolului al XX-lea. A tăcut. Nu era rău
intenţionat, şi sincer, vroia sa treacă peste această farsă cat mai repede.
La urma urmei, a încercat să-l înţeleagă pe judecătorul Kennedy, cu toata
bunăvoinţa aspira la succesul lui, de a clarifica situaţia, ca pîinea cîştigata
astfel de el, îl obliga sa facă eforturi.
– Dacă-mi spui, de ce ai comis faptul, elimini unele suspiciuni, de
care altfel nu te poţi abate şi astfel, se va agrava situaţia ta.
Miller înghiţi. A spus clar că a făcut-o din plictiseală. Asta-i
adevărul, şi nu ştie de ce ar trebui să spună altceva. A fost plictisit,
plictisit, ca Tony , ca Dan, sau Marc, băieţii cu care sa intors din Coreea,
numai că in el ingeniozitatea, imaginaţia şi umorul era mai accentuată, el
a servit la aviaţie, ceilalţi la infanterie.
– Din plictiseală, domnule judecător.
Kennedy a privit indelung tânărul. Au existat cazuri în care
plictiseala a jucat un rol important : din plictiseală oameni au comis
infractiuni, au provocat scandal, au tras foc in ferestre, au spart sticla
vitrinelor, dar pană acum nu sa intalnit cu nimeni in lunga sa carieră,
cine să dea foc orasului său natal din plictiseală.
– Miller – a spus judecătorul, fără să ia privirea de pe acuzat – ai
citit ziarele, Miller. Ai aflat că oraşul Wichita Falls a ars aproape întreg,
că prejudiciul este estimată la nouă miliarde de dolari, şi că problema ar
fi putut fi chiar mai rău. Întreaga presă din Texas, a scris despre asta.
– Ştiu – a declarat Miller – a fost publicată şi poza mea. Dar o
imagine mai veche, făcută în Tokyo.
– Ai dat foc la oraş, şi vrem să ştim de ce ai făcut-o.
– A fost un oraş blestemat – a spus pilotul Miller cu dezgust. – Ce
poţi face cu un astfel de oraş?
– Miller – a spus judecătorul – nu poţi da foc la toate oraşele mari
ale lumii, doar pentru că nu-ti cîştigă simpatia.
– Adevărat – admise Miller.
– Mai mult decât atât, – a continuat judecătorul, care a crezut că
lui Miller, în sfîrşit, îi vine mintea la cap – Wichita Falls e un oraş din
SUA … Acolo a trăit tatăl tău şi bunicul tău.
– şi tatăl bunicului meu – a spus acuzatul.
– Vezi băiete – dădea din cap Kennedy, în speranţa de a reuşi în
cele din urmă să ajungă la o înţelegere. – Wichita Falls nu e Phenian …!
Wichita Falls, este inTexas!
– Ştiu – a răspuns acuzatul – dar oamenii trăiesc acolo ca nişte
barbari, trece o lună şi nu se întâmplă nimic … Un deşert.
– De ce, ce ar trebui să se întâmple dupa opinia ta? – intreba
judecătorul – la urma urmei, aici nu este război, este pace.
– Nu am nici o obiecţie împotriva păcii – a spus Miller. – Dar
trebuie să se întâmplă ceva. Trăim o singură dată.
– Eşti tînăr – a spus judecătorul. – întreaga viaţă e în faţa ta. Nu tiai
putut găsi nici o altă distracţie, numai să dai foc la acest oraş frumos?
– Nu ştiu de ce luaţi apărarea oraşului – a spus meditand acuzatul –
dacă privim bine, n-are nici un bar cumsecade măcar. A fost mai bine în
Busan: nemaivorbind de femeile de aici.
– Femei americane – a spus judecătorul cu asprime.
– Automate casnice – a spus acuzatul. – Arunci in ele un dolar, si
vei fi transportat la altar … Judecătorul răsfoi dosarul.
– Mă surprinde comportamentul tău – ridica tonul didactic
judecătorul. – Ai absolvit cu onor Academia de Aviaţie, şi am primit
păreri despre cele mai bune virtuţi militare.
– Trăim o singură dată – a spus Miller din nou, şi a tras din umăr
abia vizibil.
– Să terminăm o dată – tuşi scurt Kennedy. – Acuzat!, susţii, că
singurul motiv a faptului săvarsit, a fost plictiseala. Este într-adevăr asa?
Acuzatul cu un gest larg a intins ambele braţe ca niste aripi.
– V-am spus, că oraşul cel mai blestemat de sub soare este
Wichita Falls. Plin de baseball, şcoli de duminică, de maternitate şi filme
antediluviane. Nu se poate trăi asa. şi de altfel, nu-i totuna cand se
intamplă, azi sau maine? Astăzi au ars câteva hambare mâine, poate, cade
o bombă nucleară pe Wichita Falls! Nimic nu are valoare …
Judecatorul Kennedy a privit îndelung pe acuzatul Miller,
studiind fata lui. Apoi, a dus privirea pe acuzatorul. Procurorul a cerut
cuvânt.
– Acuzat – a spus pe un ton uşor diferit de cel a lui Kennedy – ar
fii o chestiune importantă, un factor atenuant, dacă ne-ai spune, de cine ai
fost încurajat să …
– N-am fost încurajat de nimeni – a răspuns nervos Miller.
– Punctul meu de vedere este, că-i incorect, că negi – a spus
procurorul, de parcă ar vrea să dea un sfat bun acuzatului. – Avem
informatii…, care ridică posibilitatea că ai fost instigat de Roşii. Dacă
recunoşti, situaţia ta devine mult mai uşor.
– Prostie – a spus acuzatul. – Lipsită de sens. N-am nimic de-a
face cu roşii.
– Totuşi ai comis ceva, – încerca să-l convingă din nou pe vinovat – care
este comisă de obicei de roşii.
– Tin trei paşi distanţă de roşii – a spus pilotul Miller.
– Care roşii? – Întrebă procurorul.
– De fiecare, să le ia dracul! – izbucni acuzatul.
– Spune numele celor roşii, de care tii trei paşi … – a spus
procurorul cu amabilitate. – Dacă tii trei paşi de cineva, el trebuie să
existe. În cazul în care tii trei paşi de o persoană, trebuie să-l cunoşti şi
trebuie să ştii că e roşu, nu? Poate au fost şi in unitatea voastră roşii? Nu
au avut intenţia să incendieze Wichita Falls sau un alt oraş? Aminteşte!
Acuzatul sa uitat în jur şocat.
– Nu înţeleg nimic – a spus cu emoţie. – Wichita Falls este un cuib
de nerod, şi mi-a mers pe nervi, asta e tot!
Procurorul Kennedy a remarcat:
– Ar fii bine să te gândesti, Miller. Acum eşti foarte supărat –
sunea vocea judecătorului oficial. – Suspendăm procesul pe un timp de
două zile.
Avocatul a venit la acuzat.
– Trebuie să va informez, că aţi primit oferte de la trei ziare, vor
să scrieţi reportaje cu titlul: „Cum am dat foc oraşului Wichita Falls” Am
primit scrisoare si de la un studiou de filme; după cum ştiu, capacitatea
financiară nu depăşeşte media, dar are conexiuni bune cu Ministerul
Justiţiei. După opinia mea, ar trebui să luaţi în considerare aceste lucruri,
Miller. Ce părere aveţi?
Când pârâtul a fost dus mai departe pe coridorului alb si lung, mai
intens ca oricînd în ultimii ani, a simţit dorinţa să fluiere si să nu-i pasă
de nimic.
