Deci nu mai am chef de muncă. Aş vrea să mă aşez jos şi să nu mai fac nimic. Niciodată. Chestia asta m-a apucat după ce am citit aici via ZeroŞtiri că statul ia 45% din ceea ce produce fiecare om care munceşte. Aţi citit bine.
Statul ia 45% din rezultatul muncii fiecărui om.
Asta în condiţiile unei guvernări de dreapta, o guvernare cu politici liberale. Mă întreb cât o să jupoaie de pe mine social-democraţii dacă vor ajunge la guvernare. Bănuiesc că neo-troţkiştii care cârâie peste tot despre schimbarea paradigmei o să mă pună în lanţuri şi o să-mi confişte “averea”.
Acum ştiţi de ce nu există nici un fel de investitori autohtoni. Pentru ca un angajator să poată da un salariu de 500 de euro trebuie ca angajatul să producă în valoare de minim 1.000 de euro. În fiecare lună. Abia apoi vine profitul angajatorului. Şi productivitatea muncii este la pământ în România, ca să nu vorbim de disciplină. Un ungur, Andor Jakab a explicat pe blogul lui de ce nu vrea să angajeze oameni cu salarii de 760 de euro. Povestea din Ungaria este la fel cu cea din România. Statul taxează munca mult prea mult. Şi în Ungaria este tot guvern de dreapta cu politici economice liberale.
Acum ştiţi de ce toată lumea se înghesuie să muncească la stat. Pentru bugetari productivitatea şi disciplina muncii nu înseamnă nimic. Orice ar face îşi primesc banii. Pot să nu facă nimic şi tot îşi iau salariile.
