un eseu de Liviu Pendefunda
Stai cu faţa spre soare
Şi n’ai să mai vezi umbra.46
Muntele ucenicilor adăposteşte templul înţelepţilor, luminat de
soare şi lună sub scrutarea păsării lui Hermes. Lapis philosopharum47 se
găseşte deci înăuntru. Ea trebuie extrasă şi curăţată sub oblăduirea celor
patru elemente. Înnegrirea este stadiul incipient ca însuşire a haosului ce
prin armonie poate conduce la albire, sufletul eliberându-se de moarte şi
aducând învierea. De aceea mulţimea culorilor, după cum ştim de la
fizică, se conţin în alb. Din stadiul de argint, prin cel de aur – solar se
ajunge la răsăritul înroşit, albul şi roşul putând sărbători nunta lor
chimică.
Când gândurile noastre
nu mai ecranează cerul
şi pentru oameni e noapte
zdrobind ancore de plumb
plutim.
Ai ştiut şi tu că doar aceste raze
din Podul Curcubeu
nu’s înşelătoare mesaje
în timpul Marelui Vid ci gânduri
46 Hellen Keller (1880-1968)
47 piatra filosofică
trecând în luntre sinapsa dintre falii
miliardele de sinapse
dintre miliardele de falii,
flotă astrală.
Noi înşine suntem un gând,48
Drumul nostru iniţiatic este susţinut de conştienţa subiectivă. Fără
participarea efectivă a omului pe care’l reprezentăm nu se poate realiza
nimic. Aşa că a reflecta înseamnă înainte de toate a raţiona, iar a raţiona
înseamnă a face o judecată asupra unei situaţii sau a unei probleme. Însă,
dacă este adevărat că reflecţia în calitate de facultate subiectivă, prezintă
o mai mare importanţă decât memoria şi imaginaţia, este totuşi
neîndoielnic faptul că ea nu poate fi eficace fără a face apel şi la cele
două facultăţi ale mentalului nostru. Deci este, de fapt, imposibil să
reflectăm făcând abstracţie de experienţele noastre trecute sau fără a avea
o cât de mică abordare imaginară a viitorului. Tocmai din această cauză
am afirmat că reflecţia se situează între memorie şi imaginaţie, şi aceasta
fiindcă toate judecăţile noastre procedează prin asociere de idei şi prin
anticiparea viitorului. Reflectând mereu asupra conţinutului acestei
prelegeri, cel care o ascultă sau o citeşte face apel în mod conştient sau
inconştient, la ceea ce a studiat sau învăţat de-a lungul timpului. Pe de
altă parte, o anumită parte a conştienţei prevede deja continuarea pe care
o va avea acest discurs. Pe acest principiu se bazează alchimia spirituală
care operează în noi între fiecare dintre perioadele de meditaţie şi efort de
cunoaştere. În general când raţionăm asupra unei teme precise, gândirea
nu încetează să se refere la un trecut mai mult sau mai puţin apropiat şi
întrevede, în acelaşi timp, un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat.
Totul este reprezentat de o scară în spirală, urmându’şi drumul, cu sau
fără noi, din trecut spre viitor.
Un personaj care face în urmarea visului figură de geniu, îmi
iese’n întâmpinare și mă conduce la o scară ce-o coborâm amândoi și e
foarte lungă.49
În alchimie scara este simbolul structurii universului. Spre
templu, pe muntele Înţelepţilor se pot urca trepte. Este asemenea scării
lui Ra din Cartea morţilor egipteană şi misterele mithraice adaptate
escatologiei creştine. Scara este calea de contact între om şi divinitate.
Pot fi şapte sau douăsprezece trepte. – sferele planetare pe care sufletul
trebuie să le străbată sau cele şapte arte liberale, simbol al cuceririi
48 Liviu Pendefunda, Lecţia de astronomie, Falii 2 – Poema Focurilor, Contact international, 1986
49 Andre Breton, 1896-1966, Cinci vise
perfecţiunii prin educaţie morală şi cognitivă50 creştină, masonică,
rosicruciană. – cele douăsprezece reprezintă corespomdenţa cu figurile
apostolilor. Scara este iniţiatică indiferent că are ca ţintă cerul sau
infernul. Este şi curcubeu şi arcă şi arbore, totodată un munte. Nu este
necesar să fii iniţiat pentru a urca pe acest munte. Ne naştem, copilărim,
ne căsătorim şi zămislim copii. Acesta este drumul vieţii spre platoul din
vârful muntelui cum îl descrie Marcu Beza în versurile sale. Ne putem
închina la templu, unii intră, alţii îşi continuă drumul şi coboară apăsaţi
de bătrâneţe pe partea cealaltă a muntelui.
Din pântecu’i purces, un stejar suia’n zenit,
Tot mai înalt prin ceruri de un albastru greu;
Cu el o semin_ie suia, lan_ nesfârșit;
Cânta un rege jos, sus murea un dumnezeu.51
Conştienţa noastră subiectivă participă în primul rând,
aşa cum dovedesc numeroasele cercetări, la activitatea care depăşeşte
stadiul uzual de supravieţuire al fiinţelor create pe pământ. Orice individ
care şi-a pierdut memoria în totalitate este incapabil să reflecteze corect,
deoarece nu mai dispune de nici o referinţă, de nici un reper, pentru a’şi
susţine judecăţile plecând de la baze solide. Este verificat că omul, prin
natura sa, raţionează plecând de la cunoscut către necunoscut. Din
această cauză lui îi devine imposibil să reflecteze în mod corect dacă este
aruncat într-o situaţie în care nu mai are conştienţa cunoaşterii. În aceeaşi
ordine de idei, dacă omul şi-a pierdut memoria din indiferent ce motiv, se
află în situaţia de a reînvăţa totul şi de a reconstitui potenţialul său de
referinţă. Acesta este din nefericire cazul celor care, ca urmare a unui
accident vascular sau traumatism cerebral devin amnezici, pierd funcţiile
vorbirii, praxiei sau gnoziei. În toată perioada de pierdere a memoriei, ei
sunt în incapacitate de a face judecăţi corecte asupra situaţiilor cărora
trebuie să le facă faţă, şi asta deoarece le lipsesc datele indispensabile
efectuării lor.
Acest impuls absurd al trupului și al sufletului, acest abuz ce’și
atinge _inta făcând-o să explodeze e, chiar așa, via_a unui om ! Nu
po_i, ieșind din copilărie, la infinit să’_i sugrumi aproapele. Dacă
vulcanii nu’și prea schimbă locul, lava străbate marele vid al lumii și îi
aduce virtu_i care îi cântă în răni.52
50 Diderot şi D’Alembert, L’Encyclopedie
51 Victor Hugo, 1802-1885, Booz adormit
52 Rene Char, 1907-1986, Ai făcut bine că ai plecat, Arthur Rimbaud !
Ceea ce este adevărat pentru memorie este valabil şi pentru
imaginaţie. Cine nu mai este în stare să imagineze încearcă mari
dificultăţi în a reflecta şi, în general, în a raţiona. O astfel de dificultate se
datorează faptului că reuşeşte cu dificultate să plaseze raţionamentele
sale în viitor, chiar şi într’acelui imediat. Cum ar putea omul să
extrapoleze, să prevadă, să deducă sau să inducă aşa cum şi-ar dori fără
amintire ? Am putea presupune, la fel ca în dialogurile lui Platon că
activitatea noastră mentală ar fi în totalitate prizonieră trecutului şi ar
aparţine doar momentului prezent. Pentru a folosi o analogie, este
imposibil să construieşti o casă fără a pleca de la o fundaţie. De
asemenea, acoperişul nu poate fi aşezat la locul său decât după ce au fost
zidiţi pereţii. Dacă compari fundaţiile unei case cu memoria, ansamblul
pereţilor cu imaginaţia, atunci ne putem crea o idee despre ceea ce
înseamnă arhitectura minţii şi realizarea ei de către un zidar liber. De
fapt, cu toate că se locuieşte între pereţii unei case şi nu în fundaţiile
acesteia sau chiar sub acoperişul ei, ultimele două elemente sunt
indispensabile pentru scopul ce trebuie să-l îndeplinească o locuinţă. Cu
toate că memoria şi imaginaţia sunt relativ mai puţin importante decât
reflecţia propriu-zisă, ele sunt totuşi indispensabile pentru judecată, şi
aceasta pentru că diversele forme de raţionament se bazează pe triunghiul
format din memorie, reflecţie şi imaginaţie. Limba universală exprimată
prin poesie are incluse aceste elemente atât de logice şi totodată oculte.
Frecventându’i pe poe_i, sfârșești prin a uita graiul altora.53
Şi dacă este să ne amintim, în graiul tuturor se realizează poesia.
Gândul transmis prin ea este parte a Crucii care este centrul mistic al
cosmosului, scara cu şapte trepte pe care sufletele urcă la cer. Acest din
urmă simbol, asupra căruia ne-am mai aplecat, are aceeaşi conotaţie cu
arborele cosmic. Întâlnire şi intersecţie de două linii, dar şi încrucişare de
tendinţe opuse, simbolizând unirea unor puncte plasate în universuri
îndepărtate, crucea simbolizează experienţe, trăiri şi reacţii umane, fiind
un simbol vechi de milenii. Amintire şi imaginaţie cuprinse în om. El
este cel care a înţeles că lumile trebuie unite din vibraţia respingerii lor,
cum este sus aşa şi jos, ceea ce reprezintă un simbol de luptă şi de
martiriu. Sus, Dumnezeu veghează gândul pios şi umil al omului,
caracterizat prin rogaţiuni şi meditaţie. Jos suntem noi, Crucea, cercul şi
pătratul, unite în punctul central sunt elemente primordiale în permanentă
metamorfoză prin intermediul triunghiului. Nu ştiu dacă lemnul din care
a fost făcută crucea pe care Isus a fost răstignit era din acacia plantată de
Seth pe mormântul lui Adam sau din cea crescută din timpul lui Solomon
53 Paul Keineg, Dahut 15.
pe mormântul lui Hiram Abif, dar sigur el reprezintă, pentru noi toţi,
parte din Arborele vieţii, Axis Mundi. Crucea Golgotei receptează
vibraţia pământului şi emite energia terestră în planul înmiresmat al
spiritului uman. Crucea lui Cristos sublimează funcţia de vehicul al
ascensiunii mistice, instrument de sacrificiu graţie căruia omenirea este
mântuită.
Nu va fi ridicat dar se va scufunda. El ce visează să urce, în pământ va
lua mărimea unui corp
Când soarele va fi mai pu_in vast, iarna mai pu_in demnă, vântul mai
pu_in grăbit, pâinea mai ușoară, amiaza mai pu_in sigură, mai pu_in
cunoscută casa.
El se întoarse spre figura lui umilă.54
Toţi, nu numai misticii sau cei inţiaţi, suntem supuşi unor iluzii
senzoriale, asemenea iluzii fiind inerente pentru percepţia obiectivă a
lumii materiale şi pentru procesele mentale corespunzătoare. În schimb,
halucinaţiile, pe care mulţi le consideră în mod eronat drept iluzii, nu
sunt supuse aceloraşi mecanisme şi nu sunt produsul unui fenomen
natural. De fapt, majoritatea psihologilor admit că orice individ normal
poate face experienţa unei iluzii, halucinaţia însă, în ceea ce o priveşte,
este în mod practic totdeauna patologică şi se întâlneşte cel mai adesea la
persoane ce se găsesc într’o stare de mai mult sau de mai puţin mare
dezechilibru mental sau psihic. Altfel spus, ea rezultă în general dintr’o
formă mai mult sau mai puţin gravă de alienare mentală. Din punctul de
vedere rosicrucian, o halucinaţie se distinge de o iluzie în sensul că prima
este în întregime subconştientă.55 Zicând că aceasta este subconştientă,
afirmăm că ea corespunde unei stări mentale care nu are nici o legătură
directă şi imediată cu percepţia obiectivă a lumii exterioare. Altfel spus,
aceasta este o experienţă psihologică care aduce o persoană în starea de a
se comporta ca şi cum ea ar percepe ceva, cu toate că organele sale
senzoriale nu sunt supuse unor excitaţii corespunzătoare. Cu toate că
această experienţă nu are nici o contrapartidă reală în afara conştienţei
subiectului, ea pare totuşi la fel de tangibilă ca şi cum ar emana cu
adevărat din mediul înconjurător. Pentru acest lucru psihologii califică în
general halucinaţiile ca fiind psihosenzoriale. Dat fiind faptul că
halucinaţiile psihosenzoriale sunt trăite cu un realism egal cu al acelora
ce îşi au originea în lumea materială, ele pot fi la rândul lor de ordin
vizual, auditiv, olfactiv, tactil sau gustativ. Pentru subiectul în cauză
54 Michel Deguy
55 Liviu Pendefunda, Al treilea clopot, Timpul 2009
halucinaţiilor vizuale se manifestă prin perceperea de obiecte, de
animale sau de personaje care nu au nici o existenţă în exteriorul său.
Este de notat că aceste obiecte, animale şi personaje au aproape în
totdeauna un aspect ameninţător pentru cel care le percepe. Halucinaţiile
auditive, pe partea lor, se prezintă sub formă de zgomote, sunete sau voci
pe care nimeni, cu excepţia individului care trăieşte această experienţă,
nu le poate auzi. Majoritatea acestor percepţii sonore au o natură ce
crează nelinişte, la fel şi senzaţiile aparent reale când cineva este victima
unor halucinaţii olfactive sau gustative. Un individ căzut pradă
halucinaţiilor tactile are impresia că este atins, înhăţat, busculat, chiar
agresat de diverse obiecte sau persoane pe care le vede în imaginaţia sa.
Psihozele halucinatorii se întâlnesc la indivizi care, datorită unor
tulburări psihice foarte importante sau sub efectul anumitor droguri, nu
ajung să-şi controleze diversele impresii ce năvălesc din subconştientul
lor. Ei se lasă copleşiţi de frică, angoasă şi de obsesii inconştiente care, în
majoritatea cazurilor, rezultă dintr-un exagerat de mare complex de
persecuţie. Atunci când psihozele nu sunt consecinţe ale unor insuficienţe
psihice ireversibile, singurul mijloc de vindecare a persoanelor în cauză
este de a le aduce în mod progresiv la regăsirea păcii interioare de care au
nevoie şi de a le solicita cât mai mult funcţiunile conştiinţei lor pur
obiective. Mulţi dintre marii scriitori au descris astfel de experienţe
patologice determinate accidental de cele mai multe ori prin consum de
substanţe halucinogene (Baudelaire, Poe) şi au constituit baza
desconspirării genezei unor capodopere.
Cine este acesta al treilea care merge alături de tine ?
Când număr nu suntem decât tu și cu mine
Dar când privesc înainte pe drumul alb
Mai este întotdeauna cineva mergând alături de tine…
Cine sunt gloatele acelea cu fa_a ascunsă rotindu-se
Peste câmpii nesfârșite, împleticindu-se în pământ crăpat
Prins în inel în zarea fără adâncime doar
Care este orașul de peste mun_i…
În groapa aceasta năruită în inima mun_ilor
În lumina stinsă a lunii, iarba cântă
Peste mormintele răsturnate, în jurul schitului
Este schitul pustiu, sălaș doar al vântului. 56
56 T.S.Eliot, Tărâmul pustiit
Este evident că toate formele de halucinaţii pe care le-am
considerat nu au nici o legătură cu impresiile psihice pe care un mistic le
poate experimenta în cursul unei meditaţii sau a unui contact cosmic, şi
aceasta fiindcă astfel de impresii sunt datorate, nu unei dezordini mentale
sau consumului de droguri, ci unor fenomene extrasenzoriale percepute
direct de către sufletul însuşi. Pe de altă parte, ele nu pot fi experimentate
decât de persoane complet echilibrate şi numai în anumite condiţii. În
fine, impresiile psihice percepute divin se manifestă prin imagini mentale
pozitive şi utile în planul evoluţiei. Astfel, ele constituie ceea ce iniţiaţii
numesc revelaţii sau viziuni, în sensul cel mai nobil al acestor doi
termeni. Câţi poeţi sau scriitori în general nu au avut şansa să fie aleşi ai
harului, aşa cum sfinţii au urmat calea patrriarhilor bisericii.57
Una dintre cele mai importante facultăţi ale conştienţei constă în
puterea de a ne reaminti, în capacitatea de a reţine impresiile, lucrurile
văzute, auzite sau experimentate. Fără memorie, noi ne-am duce o
existenţă nesemnificativă. Este deci necesar să o cultivăm. În psihologie,
memoria este o fază supusă unor studii cu regularitate. Ea implică
memorarea elementelor ce se referă la orice nouă activitate, la fapte
pertinente ale acestei activităţi şi la posibilitatea de a regăsi lucrurile
memorate sau învăţate. Mulţi psihologi emit teoria că noi ne reamintim
prin asociaţii de idei. Un lucru văzut, auzit sau resimţit ne aduce aminte
de un alt lucru pe care anterior l-am văzut, auzit sau simţit, prin
similitudine sau chiar prin opoziţie. Aceasta înseamnă că noi legăm,
conştient sau inconştient, lucrurile noi de cele pe care deja le cunoaştem.
Dacă citim o carte sau un articol foarte îndepărtat de ceea ce ne preocupă
în mod obişnuit, este posibil că această lectură să nu trezească în noi nici
o asociaţie de idei şi că vom avea dificultăţi pentru a ne reaminti ceea ce
am citit. Dacă dimpotrivă citim un articol care ne atinge în mod personal,
suntem siguri că ni’l vom reaminti, deoarece atunci facem o asociere
între subiectul articolului şi noi înşine. Cei ce au tendinţa către
introversiune şi se retrag în propria lor personalitate, în problemele lor
personale, în turnul de fideş, diminuă sfera preeocupărilor şi atunci
memoria se limitează fără a crea conexiuni.
Degetele se crispaseră,
_ineau loc de memorie,
Au trebuit descleștate tristele for_e paznice
Spre-a zvârli copacul și marea.58
57 Liviu Pendefunda, Dogma sau libertatea gândirii, Junimea 2007
58 Yves Bonnefoy, Memorie
239
A’ţi fixa atenţia înseamnă să’ţi utilizezi puterea de concentrare.
Din acest punct de vedere, buna sau proasta funcţionare a memoriei este
o problemă de obişnuinţă mentală. Dacă vrem să reţinem cel mai uşor
este studiul care dezvoltă atenţia individuală, interesul sincer, dorinţa şi
utilizarea voinţei. Fiecare experienţă lasă o urmă în memorie, însă dacă
aceasta nu a fost de un real interes pentru noi şi nu a impresionat
conştienţa obiectivă, este puţin probabil ca să ne-o putem aminti. Din
punct de vedere rosicrucian, memoria este mai mult decât impulsurile
înregistrate pe o anumită zonă a creierului. Ea este o parte a conştienţei, a
personalităţii sufletului, a Eului nostru real. Posedând cunoaşterea cu
privire la memorie accesul la aceasta devine posibil de fiecare dată când
o dorim. Concentrarea, asocierea de idei şi asimilarea sunt deci trei
elemente inestimabile în procesul de fixare a memoriei.
Eu nu’mi pot da seama nici cum ţi-ai desprins
Din mâna mea mâna’ncleştată
Nici cum _i se-opri pe tăcute-al tău pas,
Nici unde, nici cum ai rămas
De mine și-așa dintr’o dată.
…mă uit înapoi
Cu-o clipă nainte eram amândoi,
Iar unul acum e pierdut dintre noi,
Ești tu, ori eu însumi pierdutul ?59
Poate că la coborârea de pe piscuri să devenim mai meditativi, să ne
ascundem mai mult în noi, cu toate că bagajul cunoştinţelor noastre este
mult mai mare, adică să privim soarele și atunci vom lăsa mereu în urmă
umbra. Muntele poate fi un loc inaccesibil, înconjurat de obstacole
(lacuri adânci, labirinte, ceaţă şi nori), cadru ideal pentru încercările
ucenicilor. Este locul manifestării sacrului (hierofanie) şi divinului
(teofanie). El poate fi Tabor unde a fost îngropat Adam, buricul
pământului, este locul unde Moise a primit tablele legii (Sinai), iar
Cristos a fost jertfit calvarului (Golgota). Acolo s’a construit Templul
Înţelepţilor, pentru unii rămânând doar iluzie. Deci munţii închid şi
deschid ciclul revelaţiei. Ei marchează trecerea de la vârsta dominată de
legea divină la cea iluminată de har. Nunta sacră dintre cer şi pământ se
consumă în vârful muntelui ascuns de nori privirii pământene, la poalele
lui aflându-se porţile lumii noastre iar sus sălaşul zeilor. Muntele, scara,
copacul, crucea reprezintă spiritul psihicului omenesc.
59 George Coșbuc, Postume, Cântece de vitejie, Ed pentru literatură, 1966
