„Globalizarea se întoarce” am putea să spunem, de parcă ar fi titlul unui film de serie B. În fapt, globalizarea rămâne un fenomen inexorabil, care depăşeşte dorinţele şi intenţiile autorităţilor statale. Dezvoltarea comunicării la scară, prin internet, permite acum comerţul şi tranzacţionarea din orice loc în orice alt loc, iar acest lucru va fi imposibil de oprit.
Deschiderea economiilor (adică a ţărilor) către globalizare poate fi însă măsurată, în funcţie de comerţul exterior, adoptarea şi implementarea tehnologiei, cultură etc. Ernst & Young a calculat Indicele de globalizare pentru 60 de ţări din întreaga lume şi pentru 2011, iar rezultatul arată că, per total, globalizarea revine pe creştere, adică deschiderea economiilor către exterior, care s-a restrâns după startul crizei, a reînceput să crească.
România se menţine la mijlocul clasamentului între ţările cele mai deschise către globalizare, pe locul 32, în urma vecinilor Ungaria şi Bulgaria, dar în faţa unor ţări precum Japonia sau China, conform sondajului realizat în rândurile a 922 executivi de top implicaţi în afaceri internaţionale. Procesul de globalizare s-a relansat pe creştere după scăderea înregistrată în ultimii doi ani, dar tensiunile economice şi sociale ameninţă capacitatea statelor şi guvernelor de a rezista presiunilor protecţioniste. Totuşi, pieţele emergente sunt cele care au cea mai mare nevoie să continue procesul de globalizare pentru a atrage investiţiile străine.
Pe primul loc în top se află Hong Kong, cu un scor total de 7,42 (România are 4,06 pe locul 32), urmată de Irlanda cu 7,24 puncte. Singapore închide podiumul cu un punctaj de 6,88, iar pe următoarele locuri se află Belgia cu 5,81, Suedia cu 5,72 şi Danemarca cu 5,70. Surprinzător, dacă luăm în calcul opoziţia sistematică a intrării României şi Bulgariei în Schengen, se află Olanda cu 5,58, urmată de Elveţia cu 5,46 şi Finlanda cu 5,39. Top zece este completat de Ungaria, cu 5,19 puncte.
Ernst & Young a identificat patru provocări pentru companiile implicate în procesul de globalizare.
Este mai dificil în prezent să reuşeşti pe pieţele emergente
În trecut, companiile finanţau investiţiile în pieţele emergente din profiturile semnificative obţinute pe pieţele dezvoltate. Odată cu încetinirea creşterii acestora şi cu nevoia menţinerii competitivităţii în ţările dezvoltate prin investiţii dedicate, orientarea capitalului către pieţele cu creştere rapidă nu mai este posibilă în aceeaşi măsură. În plus, creşterea costurilor şi intensificarea competiţiei, atât din partea multinaţionalelor, cât şi a companiilor locale de pe pieţele emergente, necesită o nouă abordare pentru cei care doresc să intre pe aceste pieţe. În loc să transfere toate procesele operaţionale şi modelele de business, corporaţiile vor fi nevoite să renunţe la o parte din bagajul organizaţional şi să-şi regândească abordarea de jos în sus, acţionând ca un start up. Aceste constrângeri oferă însă managerilor şansa de a dezvolta modele de business inovative şi soluţii care să permită un câştig mult mai rapid decât în cazul în care ar urma modelul corporatist standard aplicat în pieţele dezvoltate.
Aceeaşi abordare nu se mai potriveşte tuturor pieţelor
Companiile multinaţionale fac eforturi să găsească echilibrul între dimensiunea globală şi cea locală, astfel încât să îşi păstreze relevanţa pentru consumatorii din fiecare piaţă. Această abordare se traduce în regândirea întregului model operaţional într-un mix care utilizează eficient resursele şi lanţurile de aprovizionare. Complexitatea operaţiunilor creşte într-un context în care agilitatea şi dinamismul devin foarte importante pentru a face faţă volatilităţii pieţelor. Din acest motiv, tot mai multe companii optează pentru o structură de costuri variabilă, care să le permită realocarea rapidă a resurselor şi un răspuns prompt la evoluţiile din piaţă. Mai mult decât atât, 66% din respondenţi se aşteaptă la creşterea numărului de colaboratori şi furnizori în urma externalizării unor operaţiuni interne, în ciuda expunerii la un nivel crescut de riscuri privind lanţurile de aprovizionare.
Politicile publice devin tot mai importante
Având în vedere cât a avut de suferit majoritatea ţărilor în urma recesiunii economice globale, este impresionant şi de apreciat consensul liderilor politici de a evita măsurile protecţioniste. Cu toate acestea 90% din executivii intervievaţi se aşteaptă ca astfel de măsuri să devină realitate dacă recesiunea se adânceşte. Surprinzător este faptul că doar 15% din companii sunt pregătite să le facă faţă, luând în calcul astfel de evoluţii în strategiile de business planificate.
Angajaţii buni sunt mai greu de găsit
Companiile din întreaga lume spun că au dificultăţi tot mai mari în a găsi candidaţii potriviţi pentru posturile disponibile. Iar această problemă este resimţită mai ales în pieţele emergente, unde recrutarea resurselor umane specializate şi a angajaţilor din segmentul mediu si de conducere este mai dificilă decât în pieţele dezvoltate. Pe de altă parte, deşi acordă importanţă crescută investiţiilor în pieţele cu creştere rapidă, companiile multinaţionale nu se grăbesc să detaşeze cei mai talentaţi oameni în aceste locaţii, existând încă percepţia că nu sunt necesare investiţii în resurse umane similare cu cele din pieţele mature.

















