Acum aproape 3.000 de ani Enea fugea din Troia cucerită de greci pentru a pune bazele Romei şi a imperiului altoit cu civilizaţie grecească pe forţa vitală a romanilor. Acum, istoria falimentului Greciei – oricât s-ar evita cuvântul – se repetă respectând proporţiile şi la Roma. Italia s-a împrumutat ieri cu o dobândă colosală, de aproape 8% şi de data asta Europa e neputincioasă. Roma are datorii de 1.900 de miliarde de euro, iar atât de citatul Nouriel Roubini crede că datoria asta e nesustenabilă.
Berlusconi i-a lăsat o moştenire teribilă lui Mario Monti, iar europenii aşteaptă să vadă măsurile de austeritate pe care acesta le va impune, ba chiar se vorbeşte de un împrumut de la FMI care să bage ceva viaţă în finanţele vlăguite ale economiei Italiei.
Cizma s-ar putea împrumuta maximum 333 de miliarde de euro pe trei ani de la FMI, dar are nevoie de 460 de miliarde de euro în următorii doi ani ca să rămână vie. În plus, valoarea împrumutului ar însemna 64% din resursele financiare ale FMI. E, se vede acum de ce unii au cerut creşterea puterii financiare a fondului?
Nici fondul de salvare european, EFSF nu poate salva Italia, nici măcar nu o poate susţine parţial, aşa cum s-a întâmplat cu Grecia sau Irlanda, pentru că nu e atât de capitalizat, chiar dacă s-a vorbit de extinderea finanţelor sale până la 1.000 de miliarde de euro, iar banii asiaticilor (se miza pe 250 de miliarde de euro) nu prea se văd la orizont.
În Europa se poartă acum o luptă surdă, dar în niciun caz mută, între Merkel şi Sarkozy. Dacă nemţoiaca se uită prudent şi mizează pe strategii care să salveze viitorul, dar să limiteze suveranitatea prin impunerea bugetelor naţionale de la Bruxelles, franţujii vor măsuri rapide, pentru că şi ei au apa la umeri. Iar în mijlocul bătăliei e Banca Centrală Europeană, pe care Parisul o vrea intervenţionistă, iar Berlinul nu, pentru că mizează pe schimbarea tratatului de la Lisabona.
Prin urmare de indiferent de unde a plecat civilizaţia europeană merge acum către Berlin. Germania cere disciplină, iar restul UE cere bani indiferent de riscuri, de inflaţie sau de soarta uniunii, dar pâinea şi cuţitul rămân în mâna nemţilor, care nu par prea dispuşi la compromisuri de data asta.
Care va fi finalul? Greu de spus, dar e aproape. „Am intrat într-o perioadă critică de zece zile pentru a definitiva răspunsul UE în faţa crizei”, spune Oli Rehn, comisarul european pe probleme economice şi monetare, citat de Reuters.
