Băieţii aştia din finanţele mondiale, investitorii, finanţatorii, bancherii – cum vreţi să le spuneţi, şi-au dat rău de tot cu firma-n cap. Au reuşit – cu complicitatea politicienilor – să creeze un sistem care a început să scârţâie din toate încheieturile din cauza construcţiei defectuoase. Cu disimularea ca principală regulă era firesc să se prăbuşească, iar chinurile actuale să fie inutile pentru că esenţele rămân aceleaşi şi put a stricat.
„Mi-aş dori să fiu pescar într-o zonă retrasă a lumii ăsteia acum”, îmi spunea Jerry Tomwell, un investitor pe bursa londoneză. Şi e firesc. Să dai cu nasu-n realitate după ce zeci de ani ai trăit doar în imagini false e dificil. Acest Barnum Show care au fost şi sunt finanţele mondiale a depins şi depinde de cât de coerent se disimulează starea de bine.
Dacă reuşesc să pară zdravene şi arată sirena sau pe cel mai mic om din lume, văd bani la preţuri rezonabile. Altfel nu, pentru că piaţa e construită pe stări de spirit, lucru pe care l-a simţit până şi Germania, când a încercat să vândă obligaţiuni săptămâna asta. Restul Europei e deja familiarizat cu problema, mai ales zona centrală şi de est, care deşi pare a fi pe cale să plătească din greu pocinoagele băncilor occidentale, nu e tocmai în cea mai dificilă poziţie.
Buba e mai mare în Italia, Spania, Portugalia sau Irlanda, ca să nu mai pomenim Grecia, dar aici revenim din nou la chestiunile de stare de spirit şi percepţie. Cum estul e considerat mai riscant, deşi are datorii mai puţine, plăteşte în cazurile cele mai fericite la fel, iar economiile lor riscă să piardă accesul la finanţarea filialelor băncilor occidentale.
Cazul României cu băncile austriece, de exemplu, pare un astfel de pericol. Cum au nevoie de capitalizare, băncile mamă nu prea mai sunt dispuse să împrumute filialele locale şi le-au cerut să ia o pauză. De parcă nu erau oricum în pauză în ceea ce priveşte creditarea! De fapt, ceea ce li se cere, diviziilor din centrul şi estul Europei e să păstreze o raţie de 110% între credite şi depozite, iar majoritatea, cel puţin în România, sunt pe acolo.
BCR are sau avea în septembrie 11,6 miliarde de euro credite acordate şi 9 miliarde de euro depozite , Raiffeisen, credite de 4,4 miliarde de euro şi depozite de 3,5 miliarde de euro şi vrea să vândă obligaţiuni pentru a se capitaliza, iar UniCredit Ţiriac avea în aceeaşi lună depozite atrase de 2,3 miliarde de euro şi credite de 3,6 miliarde de euro, adică cea mai slabă poziţie dintre cele trei bănci care au împreună o cotă de piaţă de 33%. Cam mult ca să ne simţim bine în caz că şi Austria intră în vârtejul crizei datoriilor.
Şi din cauza sistemului actual, dacă investitorii cred că Austria intră în criză, ei bine Austria va intra în criză şi va afecta mai toată zona fostă comunistă, unde e extrem de expusă.
Problema balastului
De fapt băncile au un balast masiv de credite neperformante şi aici e problema. Indiferent cui au dat bani, state, companii mari şi mici sau publicului, instituţiile de finanţare au un deficit serios, pe care au încercat şi în 2008 la sfârşit, şi în 2009 sau 2010 să-l ascundă sub preş. Ca să-şi păstreze, nu-i aşa, imaginea şi să ţină pieţele zâmbind. Dacă s-ar fi apucat de atunci să scape de belele, poate că acum deja se desena un nou sistem fără păcălici şi poveşti ale fraţilor Grimm despre potenţial şi investiţii.
Rezultatul codelii a fost că acum nu prea se întrevăd soluţii şi e tare greu de crezut că zona euro poate scăpa neatinsă, iar băncile în încercarea de a scăpa măcar parţial de creditele neperformante ajung să-şi finanţeze clienţii. Astfel, de exemplu, RBS va finanţa Blackstone cu aproape 700 de milioane de euro pentru ca americanii să cumpere un portofoliu de credite al băncii în valoare de 1,6 miliarde de euro.
Adică băncile vor da credite ca să vândă credite.
Problema de fond rămâne însă percepţia. Atâta vreme cât sistemul nu se resetează – şi asta înseamnă durere, suferinţă, sărăcie şi falimente – starea de spirit a pieţelor nu se poate modifica decât pe termen scurt şi cu eforturi financiare majore, care nu vor face altceva decât să prelungească boala. Toate încercările de până acum ale oficialităţilor europene de a rezolva problema au fost eşecuri, Grecia e în faliment indiferent de ajutoarele primite, iar boala se întinde la Germania, singura economie din zona euro cu adevărat solidă, dar lipsită de imunitate, ca oricare alta în faţa efectelor crizei.
Mai departe povestea stă din păcate tot în mâinile celor care au creat condiţiile crizei actuale, care nu e nici pe departe o nouă economie, ci revolta banilor contra nesimţirii, a disimulării şi a minciunilor. O nouă economie poate apărea doar dacă se schimbă esenţele, dar momentan nu e cazul.
sursa-http://www.businesscover.ro/24-11-2011-cum-s-au-revoltat-banii-contra-minciunilor/
