Constantin Munteanu
(Piatra Neamţ)
Istoriile literare, pentru cei strict interesaţi, iar dicţionarele
literare, pentru mult mai mulţi, sunt adevărate instrumente de lucru; şi
dacă un instrument este defect, nu-l mai foloseşti.
Eu, când am nevoie, operez cu două instrumente „verificate”: Istoria
lui Călinescu şi Dicţionarul literaturii române de la origini până la
1900 întocmit de colectivul de la Iaşi. Pe plan local (judeţul Neamţ),
pentru membrii US, îmi este de folos Contemporan cu ei, o lucrare de
adevărată ţinută literară semnată Constantin Tomşa.
Practic, este imposibil să cuprindă un singur critic tot ce s-a scris.
De aceea, cred util să apară cărţi întitulate: Foştii mei studenţi, Cenaclul
de luni, Cenaclul de vineri, Cei pe care i-am păstorit eu, Ăştia sunt
discipolii mei… – şi tot aşa, pentru că, cinstiţi să fim, la cam aşa ceva se
rezumă istoriile enumerate. Nici chiar marele dicţionar al Academiei nu a
scăpat de necazuri, datorate multor moaşe, astfel că au rămas fascicole
pentru Addenda.
Personal, sunt mulţumit cum mi-a receptat opera criticul literar
Victor Durnea în studiul pentru dicţionarul Academiei, fişă pierdută pe
drum, rămasă pentru Addenda. M-a impresionat şi volumul de muncă al
lui C. Tomşa, care a găsit prezenţe ale mele prin revistele literare dintr-un
timp pe care îl uitasem.
Pentru a elimina incoerenţa circulaţiei cărţilor, cred ca rolul principal
revine Ministerului Culturii, care să se ocupe de literatura română măcar
în măsura în care cei de la Agricultură se ocupă de soiurile de cartofi din
România. Soluţii am, dar dacă le dau, ei pentru ce mai iau bani?! – că
numai să pregătim spectacole, trasee turistice etc. nu rezolvăm
problemele creaţiei din România.
UE a dat bani pentru creşterea melcilor, a broaştelor – tot
delicatese pentru marile restaurante ale lumii –, dar n-am auzit de vreun
ban dat pentru „creşterea limbii româneşti”, care rămâne în grija bietului
proletar, truditor la masa de scris. S-au dat şi fonduri să le traducem
„producţiile”, dar pentru traducerea celor scrise de români dau ceva?!
Oricum, scriitorii sunt nişte votanţi pe care nimeni nu se poate
baza, de-aceea nici nu ne ascultă. Chiar! La ce bun scriitorii?! Un silicon
bine plantat ori nişte buze umflate fac audienţă ori vând un ziar mai mult
decât un Premiu Nobel.
