Acasă Actualitate Intelectualii în politică. Ediţia princeps: oameni la care ţin
Nu, nu-s în stare să fac pasul în politică. Nu prea am nimic de zis şi nici nu mă pricep. Dar ştiu că anii trecuţi oameni cu care am crescut în viaţă, fie la facultate, fie în gazetărie, fie în familie au ales politica: Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Traian Ungureanu. Săptămîna trecută am fost la lansarea cărţii “Noua şcoală de gîndire a dreptei”, o carte ce-i include pe Monica Macovei, Dan C Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Mihai Neamţu, Dragoş Aligică şi alţi oameni grei intervievaţi de Pătrăşconiu.
Îi gîndesc sentimental. Preda, Voinescu, Baconschi. Nu sînt un băseşcian convins, dar nici un pontistantonescian. Aşa sînt eu cu fundul în două luntrii, fiindcă îmi permit. Şi, de cîte ori îi văd în varii ipostaze, nu se poate să nu stau cu gura căscată şi să sper să nu se facă de rîs, să n-o dea în bară. Să nu trebuiască să-i iau crud la mişto.
Am citit cartea şi împreună nu mi-au spus mare lucru în scris. Adică, sînt împreună, şi-au spus considerentele şi şi-au expus credinţele. Nu s-a adăugat, pe scurt, nimic nou din ceea ce nu ştiam din discursurile politice. Cartea e una de poziţie: ăştia sîntem, sîntem împreună.
Ceea ce însă mi-a dat de gîndit este implicarea. Eu nu mă bag decît în gazetăria asta muribundă. Ei sînt celulele vii încă ale unui organism încremenit în proiect, ale unui organism ce acceptă îngrozitor de greu orice schimbare, orice figură nouă.
Îi văd fragili. O dată, fiind aruncaţi în apă de orgoliosul-ambiţiosul Băsescu. Li se poate întîmpla orice într-o politică vai şi amar. Apoi, birocraţia, poziţia îi imobilizează în numele unui viitor mai bun. Poate şi al meu.
Îi văd în viitor în lupta, pe care nu ştiu s-o ducă, dar pe care un pic trebuie s-o înveţe: aceea de dat din coate pentru un loc în parlament, în partid. Îi văd mereu într-o luptă istovitoare pentru imagine proprie, lucru inutil şi obositor pentru mine. Şi cu toate astea vor trebui să facă din toate cîte puţin, din puţin tot mai mult. Nu vor fi ei înşişi mereu. E imposibil.
Văd cartea şi văd cîte ceva din fiecare din paşii aceştia şchiopi reflectaţi în interviurile date. Sper să nu intre cu totul la apă. Din inerţie, din prea multe cărţi citite, din nostalgie, din melancolie. Prea binele, prea multul pentru politică nu-i util.
Implicarea lor cetăţenească, b-a-t-o-v-i-n-a de politică, ar merita numai şi numai dacă în ea nu s-ar auzi vocea mică, vorba veche: domle, sînt mai buni decît alţii. Asta ar fi cea mai nasoală dintre formule.
Afisari: 547
