Am dezvoltat o adevărată alergie la Dan Puric, la acest histrion sumbru fulgurat de ortodoxism, care ne serveşte un carcalete ideatic îndoielnic şi mai ales sforăitor. Neoţuţismul său & apoftegmele lui Pafnufie, Varsanufile and comp & tumbele sale ”metafizic”-revuistice & trăirismul său de estradă îmi cad foarte greu la stomac, caci niciodată nu ajung mai sus de stomac.Dan Puric ar fi comic, daca n-ar fi tragic, ar genial daca n-ar fi semidoct, ar fi un gigant daca n-ar fi cat un purice.
Sila faţă de majoritatea compatrioţilor mei nu cunoaşte limite. Când într-un mijloc de transport în comun populat cu tot felul de fiinţe reptiline, am fost atins de una din lighioanele din proximitatea mea, am fost scuturat de o scărbă atât de puternică, încît pentru câteva clipe m-am temut să nu regurgitez . Ceea ce mă dezgustă cel mai tare este faptul că mulţi dintre români rămân fiinţe aprope de natură, oameni ai instinctelor primare, că sunt lipsiţi de eleganţa, de discreţie şi că se situează mai mereu în răspărul igienei.
Este interesant că atât Mateiu Caragiale, cât şi Cioran, refuză să ia şcoala în serios şi preferă să flaneze decât să urmeze cursurile unde sunt înscrişi. Mateiu ia în primire Berlinul şi-l cutreieră în loc să participe la cursurile Facultăţii de Drept, iar Cioran alege să parcurgă Franţa cu bicicleta decât să-şi scrie doctoratul despre Nietzsche.
Culmea naivităţii la bărbaţi: Sa vrei să laşi grea o femeie pe care toată lumea o consideră uşoară.
