Poeme de Remus Valeriu Giorgioni
Marele ornic din turn
… Din turnul kremlinului tocmai bătuse de două ori
cînd
americanul nostru ajuns lîngă catafalc
strigă în gura mare:
aş vrea să vorbesc cu el!!
… Un american
merge la moscova se cazează la hilton hotel închiriază
limuzina de lux marca lincoln continental care aştepta
ca o pisică mare cuminte în faţa lui
dă fuga cu ea în piaţa roşie sub zidul roşcat
al kremlinului…
Americanul
se pune şi el cuminte la rînd
alături de mulţi proletari din toate ţările (… dezbinaţi-vă!)
iar cînd ajunge la raclă în faţa
marelui om
etern gălbejitului-şi-sfrijitului (un mare
jucător de şah! sigur la şah excela
cînd se întîlnea cu alţi socialişti
şi burgheji democraţi la paris
în cabaretul voltaire cafeneaua hermeneutică
punînd universul la cale universul şi patria!)
…Un american
ajuns în faţa mumiei lui lenin
întreabă soldatul din santinela numărul unu garda
de onoare pot să vorbesc cu el!?
(acesta se apleacă uşor către el îi şopteşte discret mister… e mort!!…)
Azi aşa-mîine aşa (situaţia devenise jenantă se repeta
zi de zi toată săptămîna
iar a doua zi el zbura!) pînă cînd soldatul din gardă plictisit sictirit
îi strigă pe englezeşte niet!!
You are crazy, tu nu vezi că e mort!?…
Of course in dead, ricanează… (dead daddy…)
dar îmi place să aud cum sună…
Estimp orologiul cel mare din turn sună ora închiderii noapte bună!
Din cînd în cînd copilăria
Din cînd în cînd se aude (în liniştea
De sub seară) cum pe rănile vechi se depune
O fină pulbere luminoasă,
Stelară
Din cînd în cînd din adîncuri
Răzbat
Gemete mute de suflet estropiat
(Cînd ceva luceşte-n ţărînă
Poate fi o bucată de aur
Sau poate fi un scuipat!)
Din cînd în cînd
O stîncă albastră şi solitară
Pulsează ritmic în noapte:
Trec semne de timp
Şi flori de castan
Peste umerii mei d’antan…
Un soldat în deşertul persan
Se simţea ca un soldat – un ostaş persan
îngropat în nisipul fierbinte
al unei plaje… un milion
de cearceafuri întinse
deasupra lui, milion
de trupuri bronzate suflete aburinde
… Visînd
berbeci catapulte baliste
măgari sălbatici şi scorpioni, visînd o armadă
mărşăluind în deşert
Se simţea un biet călător
bătînd drumurile către soare-apune
într-o seară blîndă de vară…
Liniştea ei lăsată-mongolfier
peste inima lumii:
Nimfă pupă crisalidă cocon
*
(„O voioşie soioasă se prelingea
din oasele mele uscate
de somn de singurătate
de-a lungul sternului… picura
pe toba întinsă a nervilor mei
… un imens bubuit răzbătea
cînd picătura cădea
în mijlocul tobei da da”)
