Poeme inedite de Aurel Dumitraşcu
(Eşti cea mai ruşinoasă călugăriţă …)
– Eşti cea mai ruşinoasă călugăriţă
ştiu chiar unde poţi fi găsită. Dar prin care zăpezi
nu vom găsi niciodată urmele tale aceasta nu ştiu.
Căci iată eu stau şi astăzi alături de flamura
care ţine loc de privire
la acelaşi breakfast ca un găzar
de acum şase decenii plin de o culoare
în care mărunte resturi adie ca briza mării hobeia.
Am două andrele prin care trec două uliţe prăfuite
şi o limbă de matostat.
Carnea mea se zbate să scape de praf
nu se vrea carnea mea pe tipsii.
Mai bine o furtună necugetată
o furtună cu uliţe pe care trec
aceeiaşi catîri obosiţi. De te-ai numi altfel
decît călugăriţa evdochia
de-ai fi o rădaşcă ce taie dale în creierul meu
de-ai fi o pădure răsturnată
la amiază nevinovat şi numai trist aş trăi.
Dar nu eşti. Nimic din toate cele care
sînt în afara ceaslovului mov
– viaţa mea e un vas de lut
pe deasupra căruia păsările se feresc
să mai cînte
în care păsările se feresc să rămînă umile.
(Stau în mijlocul nedesluşirii)
– Stau în mijlocul nedesluşirii
nu mai sînt alte blocuri; dar eu
stau în mijlocul nedesluşirii agitat; zic
D-ne al lor, nu mai ciuguli
din aripile îngerilor bolnavi mai există
un pumn de oameni care se mută care
mai cred că mutîndu-se fac artă
pămîntul e întotdeauna la picioarele noastre
învîţate cu frigul cu laşitatea
rînduielile aerului se strică în preajma
sărutului tare obişnuit ce vitriolată e această
cărare care intră-n şoseaua naţională
cerşetoarei îi place allen ginsberg
ai juma de metal şi o pungă cu morcovi;
nu suport sărbătorile religioase atunci
mai toţi se cred deştepţi
fiindcă îmbracă hainele noi; ce repede
mor cîntăreţii de muzică rock – îmi zice
soţia paracliserului (nu aude el
paracliserul ce discut cu femeia lui)
lacul de acumulare a fost
introdus în sala procesului
judecătorii învaţă să-noate
rareori auzim ce se spune acolo
îl strig pe fratele meu
dar nu mai vine el nu mai vine
acum cînd nu ştiu ce tot caută
cu mîinile lui subţiri într-un „nour”
şi multe din sentimentele mele îngheaţă
şi cad
spărgîndu-se zgomotos.
(Poemul: animalul acesta jupuit)
1. poemul:
animalul acesta jupuit
ca şi cum ar locui în creier.
2. numai vrabia înţelepciunii
e sătulă de vulturi
3. dispreţuit de nuferi
cerui îndurare cuvintelor dispreţuite de doamne.
4. nu mai crede că dragostea
se poate împrieteni cu nebunii
între sferele secătuite de plînset
pînă şi surîsul tău
este o vină
(Despre trup puţine opinii)
– Despre trup puţine opinii
mereu aceeaşi fetidă muşcătură a cărnii
şi nimeni dar aproape nimeni nu doreşte să fie
altceva decît om
nici un NU vreunei întoarceri nici un ochi jertfit
prin cuvînt
în mica bazilică invocată domnul daurel
scrie mici poezii mici scrisori către extaz
– ca şi geometria, poezia se născu marţi
din dispreţ(ul) pentru oglinzi –
Şi cel căruia-i este teamă de pîntec
nu se poate naşte din frunze de şpan.
(Pentru că nu-mi era frică)
– Pentru că nu-mi era frică
de aceea am venit pe lume. Ca un glonte întîi
mic auriu plin de bale cald
începînd să mă bucur de striurile amiezii de
sînul flămînd al mamei mele ameninţată de
apendicită cronică
tocmai atunci în epoca prolet …
Puteam face lucruri mai bune? Puteam schimba
fluviul de sînge pe cartea verde? Puteam
schimba fluviul de apă pe o frunte schimonosită?
Viaţa în munţi ca o cămaşă spălată de nouri
şi mila şi mînia
aceasta e calea peste care trece neînduplecat bunul
mag marele mag şiştarul oglinzii în care
îmi văd creierul mătăsos. Un sistem de alarmă
ochiul care îndepărtează iarba de clauni
claunii de corbi corbii de gura fragedă
a morţii
pentru atîta nesaţ m-am născut
precum tavio belazoth trăgîndu-şi trupul
din suliţi
pe altar: pîine pămîntie în marea pădure
de stejari
acolo unde o alună de aur
ghiceşte înţelepciunea.
Spun: dar înţelepciunea nu se ghiceşte
ea se păstrează ca un rod într-un pîntec
vinovată este înţelepciunea pentru că fiul omului
este un om.
Dînd din aripi palma mea acoperă gura celui
care, lîngă zid, zăboveşte cu monştrii.
(Dintr-un volum de poeme inedite, în pregătire)
157“E mai confortabil să fii solidar cu un necunoscut,
oricît de celebru, asta nu te implică. Îţi oferă chiar şansa de a fi
o dată-n viaţă darnic, altruist, poţi dărui inima ta sensibilă,
conducîndu-l pe ultimul drum, din faţa ecranului. Slavă tehnicii
moderne că ne face părtaşi la Marea Bucurie, la Marea
Suferinţă, la Marea Împărtăşanie, la Virtuala Căinţă!”
