Dragi prieteni, atelierele inițiativei BloomMind 2026 se apropie cu pași repezi, asa ca prezentam si aici oportunitatea adresată tinerilor din județul Vrancea.
![]()
Luni, 05.01.2026, de la 12:00-13:30, organizăm pentru voi primul atelier din seria #BloomMind2026, initulat “𝐄𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐛 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥. 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐟𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐟𝐫𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐞𝐬̦𝐞𝐜 𝐢̂𝐧 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥 𝐞𝐱𝐚𝐦𝐞𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫”, susținut de Teodora Danțis, voluntară a Asociației Eu, tu și ei, absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației.
Teodora Danțiș este voluntar senior în cadrul proiectului c@rte în sate, al Asociației “Eu, tu și ei” și specialist în educație, urmând un program de master în consiliere școlară și orientare în carieră. Ea este pasionată de lucrul cu copiii și tinerii și de modul în care educația le poate schimba viața. În prezent, lucrează la Laboratorul de Consiliere și orientare în carieră a Universității București, iar în ultimii ani s-a implicat în proiecte educaționale, europene și de voluntariat, prin care a facilitat ateliere și activități pentru tineri.
Pentru ea, educația este modul în care alege să contribuie în lumea în care trăim.
![]()
Dacă ai între 14 și 18 ani și vrei să știi cum să îți gestionezi emoțiile în perioade stresante din timpul examnelor, vrei să vezi care sunt tehnicile de time management și vrei să îți învingi teama de eșec, te așteaptăm luni, 5.01.2026, începând cu ora 12:00 la Galeriile de Artă din Focșani.
Intrarea este liberă, trebuie doar să completezi formularul de mai jos!
P.S.: Locurile sunt limitate, așa că nu ezita să te inscrii chiar azi!





















