Am afirmat în cronica trecută faptul că sunt din ce în ce mai încântat și fascinat de jazz și de toate genurile adiacente acestuia. Pe măsură ce descopăr mai mulți muzicieni, mai multe trupe și soliști îmi dau seama că fiecare este unic, că fiecare aduce ceva nou acestui gen muzical, că fiecare concert sau recital mă îmbogățește cu noi perspective asupra acestor piese și acestui stil de a face muzică.
Și cred că tocmai de aici își trage jazz-ul fascinația pe care o exercită asupra publicului, fie el cunoscător sau începător – prin această diversitate în unitate. Sub aceeași cupolă stilistică reușim să deosebim diferitele ramuri ale genului, fapt ce, în mod evident, potențează o receptare plină de interes din partea spectatorilor.
Cel puțin așa stau lucrurile în cazul meu și în cazul celor cu care am tot discutat de-a lungul timpului despre această zonă sonoră. Iată că și ediția din 2025 a Sibiu Jazz Festival îmi oferă șansa de a cunoaște cât mai multe astfel de paliere ale jazz-ului prin intermediul invitaților de marcă, atât din România, cât și din străinătate.
Un repertoriu divers, dar omogen
Cea de-a treia seară de festival a reunit pe scenă trei dintre cei mai complecși, talentați și frumoși interpreți de jazz din țară. Bluesette Duo, format din Raluca Stoica și Alex Tomaselli, avându-l ca invitat pe excelentul Alex Man, au oferit un program divers în omogenitatea sa, plin de farmec, eleganță și nostalgie, prilejuind celor prezenți întâlnirea cu mai multe sfere ale aceluiași stil.
Într-adevăr, firul roșu al concertului a stat sub semnul blues-ului, însă repertoriul a conținut bucăți muzicale variind între jazz français și ajungând până la bebop. Am avut, astfel, bucuria de a descoperi majoritatea pieselor în premieră pentru mine: In walked Bud (de la Thelonius Monk), Jardin d’hiver (de la Henri Salvador) sau Gee, Baby (melodie făcută celebră de nume precum Nat King Cole sau Diana Krall).
Desigur, m-am bucurat să revizitez șlagăre ale jazz-ului clasic precum Let’s Fall in Love, Black Coffee ale Ellei Fitzgerald și Bei Mir Bist du Shein (song celebru al anilor ’30).
Un trio muzical de referință
Cu ocazia acestui concert fermecător, am putut admira interpretarea plină de elganță, de subtilitate și de putere de transmitere a emoțiilor și mesajului muzical a chitaristului Alex Man, un aristocrat al acestui instrument și al jazz-ului, în general.
Cu aura sa fascinantă și emanând o profunzime aproape filosofică a redării muzicii, Alex Man m-a fascinat prin stilul său atât de calm, de potolit de a reda universul sonor al acestui gen muzical, fiind totodată un virtuoz al chitarei pe corzile căreia momentele de improvizație au sunat impecabil și electrizant, în același timp, ceea ce denotă o tehnică perfectă și un simț ritmic și interior de excepție.
Alături de el, Alex Tomaselli a fost, la rându-i, strălucitor de-a lungul întregului repertoriu. Având o voce puternică, cu un ambitus impresionant, cu un registru înalt și mediu extrem de plăcute și, totuși, exprimând cu sensibilitate și implicare emoțională atât versurile din piesele în care a fost solist vocal, cât și în cele în care s-a aflat doar în controlul chitarei sale.
De asemenea, trebuie să remarc caracterul bonom al acestui muzician deosebit, aspect care s-a făcut simțit pe parcursul întregii seri, pur și simplu din felul în care a știut să transmită muzica prin intermediul instrumentului și al vocii.
Încununarea serii a venit prin prezența Ralucăi Stoica, una dintre solistele mele preferate. O artistă în adevăratul sens al cuvântului cu multiple paliere și lejerități interpretative, pe care o cunosc încă din vremea când mă fascina în rolul Dădacei din musicalul rock „Romeo și Julieta” la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, Raluca Stoica a reușit și aseară să mă fascineze nu doar prin glasul său puternic, dar și prin forța expresivă pe care am putut-o din nou observa în felul în care a interpretat cu multă pasiune și cu emoție fiecare piesă.
Trebuie să subliniez faptul că dintre toate piesele cărora le-a dat viață, cel mai atras am fost de blues-uri și de melodiile din repertoriul jazz français, un stil care întotdeauna a creat o fascinație aparte pentru mine și care în interpretarea Ralucăi Stoica, secondată de Alex Tomaselli și Alex Man a avut un plus de șarm.
Vocea sa amplă, ușurința cu care și-a condus-o prin diversele registre, frumusețea îmbinării sale cu sonoritatea instrumentelor partenerilor ei de scenă au amplificat atmosfera fermecătoare de eleganță, trezind chiar o ușoară nostalgie în rândul iubitorilor de jazz, întregul public răspunzând prin aplauze entuziaste și cerând chiar un bis pe care cei trei l-au oferit cu bucuria artiștilor împliniți la finalul unui concert reușit.
Jazz-ul – un univers muzical deschis tuturor
Recunosc faptul că, în special după concertul Bluesette Duo avându-l ca invitat special pe Alex Man, am reușit să pătrund și mai profund în fascinanta lume a jazz-ului, acest gen muzical atât de complex și care, în același timp, poate fi descoperit și iubit de oricine își dorește să asculte muzică de calitate.
Căci jazz-ul nu este altceva decât exprimarea profundă prin muzică a acelor sentimente umane, totul făcut într-un stil elaborat, dar deloc încifrat. Trebuie doar să existe deschiderea spectatorilor de a cunoaște ceva nou (asta în cazul în care nu se numără deja printre iubitorii genului), de a experimenta trăiri la fel de puternice (dacă nu chiar mai de impact, de cele mai multe ori) cu cele stârnite de alte tipuri de muzică.
Trio-ul acestor artiști minunați care ne-a încântat în frumoasa sală a oglinzilor de la Forumul Democrat German din România ne-a demonstrat că jazz-ul este un univers deschis el însuși pentru oricine își dorește să pășească pragul în această lume sonoră caleidoscopică și atât de fascinantă.
Cronică și fotografii realizate de Tudor Costin Sicomaș
