Motto: „Tăcerea nu mai este doar un vid. Este un spațiu în care renaștem.” (Andrei Slăvuțeanu)
Este extraordinar atunci când vezi că și în România există de ani buni evenimente majore cu o frumoasă tradiție și istorie. Pe lângă Festivalul Internațional „George Enescu”, mai există o astfel de manifestare artistică muzicală, de data aceasta dedicată în mod exclusiv unui gen muzical foarte specific, jazz-ul, și mă refer, desigur, la Sibiu Jazz Festival, un eveniment din suflet pentru suflete.
Un eveniment cu un istoric deosebit, care deja se află într-al cincizeci și unulea an de existență (prima ediție a fost în 1974, iar din 1977 a luat amploare internațională, un aspect foarte important pentru tabloul cultural românesc al acelei perioade) și care, de-a lungul timpului, a adus pe scena sibiană nume mari ale jazz-ului românesc și internațională, lansând totodată și tinere talente și speranțe care, cu timpul, s-au transformat în certitudini.
Nume mari ale acestui gen au cântat în fața publicului din Sibiu de-a lungul anilor: Richard Oschanitzky, Aura Urziceanu, legendarul Johnny Răducanu, Chucho Valdes, Arturo Sandoval, Dee Dee Bridgewater și mulți alți interpreți care au pus orașul românesc pe harta muzicală a lumii.
Fascinația jazz-ului la un festival cu tradiție
Anul 2025 îmi prilejuiește prima întâlnire cu acest eveniment de marcă și, totodată, îmi oferă pentru prima dată șansa să fac cunoștință mai îndeaproape cu un gen muzical care, recunosc, până acum nu mi-a fost foarte apropiat, dar pe care acum îl descopăr cu fascinație.
O fascinație născută, în primul rând tot dintr-un aspect drag mie și anume calitatea vocală a soliștilor care abordează acest stil de interpretare. Pentru că, așa cum probabil mulți dintre dumneavoastră știu, jazz-ul necesită, din punct de vedere vocal, o tehnică aparte și o abordare diferită față de canto-ul clasic. Și tocmai din acest punct pornește fascinația mea pentru această modalitate de a da glas muzicii.
În plus, ceea ce reprezintă un alt punct de interes, din perspectiva mea, este includerea în programul din acest an, pe lângă nume de marcă al jazz-ului românesc și internațional, și două spectacole care se apropie și mai mult de sufletul meu prin faptul că sunt o îngemănare a cuvântului rostit, a teatrului cu muzica.
Primul dintre aceste două evenimente a fost chiar cel care a deschis ediția 2025 a Sibiu Jazz Festival și care a avut loc la Templul Evreiesc (Sinagoga Mare) din Sibiu.
Un lăcaș de cult care, din păcate, nu mai este folosit astăzi decât în momente de mare festivitate (motivat, în principal, de numărul foarte redus de evrei rămași în oraș) și care reprezintă o realizare arhitetonică și artistică de o frumusețe aparte.
De altfel, Simona Maxim, directorul artistic al festivalului, sufletul și inima plină de generozitate a acestei manifestări, a amintit în discursul de deschidere că se dorește o revitalizare a acestui spațiu și o reintegrare a sa în circuitul cultural al Sibiului, fapt ce nu poate decât să ne bucure.
Tot în cadrul acestui discurs, Simona Maxim a oferit o superbă pledoarie pentru pace și pentru aplanarea conflictelor care, deși a fost declarată drept un punct de vedere personal, a avut totuși acea abordare care a emoționat și a îndemnat la empatie întreg publicul.
Și trebuie să subliniez faptul că întreaga sinagogă a fost plină, spectatorii umplând inclusiv spațiile de la balcon, lucru ce m-a bucurat și mi-a dat încrederea că mai există speranță pentru cultura și arta din România.
Doi artiști de excepție și un autor de marcă pe scena sibiană
Programul primei seri de festival, a concertului intitulat „Jazz pentru suflet”, a fost unul cu adevărat fascinant și rafinat, avându-i drept protagoniști pe doi dintre cei mai interesanți și complecși artiși ai momentului – Alexandru Pribeagu (actor) și Mădălina Ioana Petre (chitară și voce) – și constând dintr-o întâlnire fastă a cuvântului cu muzica.
Textele pe care actorul le-a rostit extrem de expresiv, dându-le o profunzime în plus față de frumusețea meditativ-filosofică deja existentă, au fost semnate de nimeni altul decât Andrei Slăvuțeanu, unul dintre pilonii acestui festival, un poet ale cărui versuri, un filosof ale cărui eseuri și un dramaturg ale cărui piese reușesc să atingă întotdeauna într-un mod aparte sufletele cititorilor și ale spectatorilor.
Așa s-a întâmplat și în seara de 5 noiembrie 2025 când, prin intermediul vocii plăcute și recognoscibile ale lui Alexandru Pribeagu (el însuși un mai vechi colaborator al lui Andrei Slăvuțeanu), cuvintele autorului au străpuns spațiul sinagogii spre a-și găsi ecoul în sufletul fiecărui participant la actul artistic propus de festival.
Ceea ce a a potențat extraordinar de mult mesajul transmis de cugetările însemnate ale lui Andrei Slăvuțeanu rostite de Alexandru Pribeagu a fost interpretarea instrumentală și vocală aproape transcedentală a Mădălinei Ioana Petre. Ceea ce a reușit această tânără și foarte talentată artistă și muziciană nu poate fi transpus decât în trei cuvinte: hipnotizant, emoționant, copleșitor.
Un repertoriu muzical versatil
Repertoriul serii a fost ales cu multă atenție, astfel încât fiecare piesă să conțină câte un cuvânt dintre cele grăite de partenerul său actor, înglobând totodată piese în mai multe limbi (română, engleză, spaniolă, portugheză – atât limba originală din Portugalia, cât și varianta din Brazilia), subliniind astfel apartenența culturală a Mădălinei Ioana Petre la toate aceste culturi (să nu uităm că pregătirea ei a fost desăvârșită nu doar în România, ci și în Italia, Portugalia și Brazilia).
Nu pot să nu evidențiez glasul său de o versatilitate extraordinară, capacitatea deosebită de a improviza (o caracteristică principală a jazz-ului), precum și agilitățile vocale cu totul și cu totul deosebite.
În plus, ceea ce am apreciat la interpretarea sa atât vocală, cât și instrumentală, a fost forța expresivă cu care a reușit să transmită emoție, precum și căldura cu care a învăluit publicul ușor înfrigurat care astfel a uitat de lipsa căldurii fizice și s-a încălzit de la focul nostalgiei și pasiunii transmise de Mădălina Ioana Petre prin sunetul diafan al chitarei și prin impresionanta sa voce cu un ambitus și o tehnică de invidiat.
Tabloul unei seri de deschidere reușite
Iată, așadar, tabloul complet al unei seri de deschidere foarte reușite pentru un eveniment cultural de marcă ce se anunță a fi și de această dată unul de neuitat, în ciuda vicisitudinilor iscate de situația precară a culturii românești.
Nu pot decât să fiu extrem de bucuros și de plin de speranță că o manifestare culturală atât de importantă precum Sibiu Jazz Festival se întâmplă și în acest an și trebuie să o felicit pe această cale pe Simona Maxim care, alături de întreaga echipă de organizare, a avut puterea, pasiunea și ambiția de a se lupta pentru ca ediția 2025 a evenimentului să aibă loc spre bucuria publicului care deja și-a exprimat entuziasmul la finalul concertului prin aplauze furtunoase care au durat minute în șir.
O cronică de Tudor Costin Sicomaș
Fotografii realizate de Tudor Costin Sicomaș
