„Ultima haltă în paradis” – textul lui Valentin Nicolau, pe care l-am descoperit în urmă cu câțiva ani datorită unui spectacol TV, ce-i avea în rolurile principale pe Florin Piersic, George Ivașcu, Florina Cercel și Mariana Dănescu, în regia lui Alexandru Tocilescu. Am fost fascinat încă din acel moment, când eram încă destul de tânăr, de această piesă cu adevărat deosebită a lui Valentin Nicolau. Pe vremea aceea nu știam că acest neobosit om de teatru, de literatură, îmi va fi profesor. Nu știam că voi avea parte de această bucurie și onoare. Mi-a fost profesor, într-adevăr, la UNATC pentru un scurt timp și astfel mi-a fost permis să cunosc o personalitate de-a dreptul fascinantă, foarte complexă și completă, un om care punea extrem de multă pasiune în tot ceea ce înseamnă literatură, artă, cultură, teatru. Mai târziu am avut oportunitatea și bucuria de a scrie la revista teatrală care a derivat din editura Nemira și al cărei director era, Yorick. Am scris un timp acolo, timp care mi-a oferit o răsplată sufletească deosebită.
Acum a venit rândul acestui text de a fi montat și pentru mine de-al vedea live (nu doar în varianta televizată). Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu o seară, la FF Theatre, unul din cele mai interesante teatre independente din București, un spațiu intim care aduce aminte de teatrul de sufragerie, cu un repertoriu foarte vast și divers, cu actori foarte talentați, care se reunesc de fiecare dată pentru a crea spectacole cu adevărat importante, atât din punct de vedere regizoral, cât și actoricesc, dar și importante în acest tablou general al teatrului bucureștean și românesc, deopotrivă independent și de stat. Aseară, deci, a venit vremea să văd spectacolul „Ultima noapte în paradis” (un titlu ușor modificat față de titlul original al piesei lui Valentin Nicolau), dar care păstrează textul intact într-o interpretare cu adevărat reușită. Un spectacol în regia lui Florin Frățilă, cel care a și înființat FF Theatre, și care, în spectacolul despre care vorbesc joacă și rolul principal, Mitică. Alături de el s-a aflat Eduard Teodor Boț, în rolul lui Ionel, ambii fiind acompaniați de Ioana Chelmuș, Alexandra Brânză, Iulia Alexandra Neacșu și Mara Stoian. A fost o seară încântătoare, în care m-am bucurat de talentul exploziv al acestor șapte tineri actori deosebiți, o seară plină de umor, în care Florin Frățilă, în calitate de regizor de data aceasta, a reușit să scoată la iveală foarte bine și foarte subtil, în același timp, umorul piesei lui Valentin Nicolau. Absolut delicios au realizat rolurile principale masculine Florin Frățilă și Eduard Boț, creând astfel un cuplu comic de neuitat. Cu toate că finalul piesei și al spectacolului este unul nu foarte fericit, dar nici neapărat trist, impresia cu care am rămas după acest spectacol a fost una foarte plăcută, pozitivă.
Din punct de vedere dramaturgic, textul lui Valentin Nicolau este construit pe un „schelet” bazat pe celebrul mit al lui Don Juan (și pe piese precum „Don Juan” de Molière), aș putea adăuga și faptul că personajul lui Mitică împrumută ceva din personalitatea unui Don Quijote, nu doar a unui Don Juan. Pentru că pe lângă aceste iubiri înflăcărate pe care le are față de toate femeile lumii (10000 la număr, așa cum vorbește lumea), este în același timp și un idealist incurabil. În acest caz, îndrăznesc să afirm că-și trage seva și din eroul lui Cervantes. Alături de el, Eduard Teodor Boț, în rolul lui Ionel, poate întruchipa atât un Sganarelle din piesa lui Molière, cât și un foarte simpatic Sancho Panza, acest „sidekick” al lui Don Quijote, care nu doar că-l însoțește, dar și învață de la el. Spre deosebire de piesa lui Molière, „Don Juan”, și spre deosebire de romanul lui Cervantes, „Don Quijote”, Ionel din „Ultima noapte în paradis” nu-și continuă viața simplă după dispariția protagonistului, ci preia de la Mitică această ardoare, această pasiune furibundă față de sexul frumos. Nu pot să trec cu vederea rafinamentul cu care Florin Frățilă și-a conturat personajul, alternând între o ironie fină, o pasiune frizând o ușoară vulgaritate bine susținută și motivată, încheind cu scena finală, în care a dat dovadă de un puternic moment dramatic de interiorizare. În paralel, Eduard Teodor Boț a adus nota aceea atât de necesară de umor parcă preluat din piesele populare de commedia dell’arte, pe care britanicii îl denumesc „slapstick comedy”.
Interpretele feminine ale spectacolului s-au dovedit extrem de interesante în rolurile ce le-au fost atribuite și trebuie să spun că am descoperit și redescoperit cinci actrițe foarte talentate. Nu pot să trec indiferent pe lângă forța Ioanei Chelmuș, o actriță cu o expresivitate uriașă pe care și-a demonstrat-o prin jocul dual pe care l-a abordat față de personajul principal masculin. Alături de ea am admirat-o pe Alexandra Georgiana Brânză, în rolul seducătoarei asistente, personaj pe care tânăra actriță l-a creat cu mare atenție la cele mai mici detalii – gesturile ușor languroase, asemeni privirilor peste umăr, entuziasmul ușor isteric (dar bine controlat) față de legenda pacientului Mitică. Nici Iulia Alexandra Neacșu și Mara Stoian nu au fost mai prejos în duo-ul de „femmes fatales” pe care l-au întruchipat excelent, cu mult umor și patos. Vreau să menționez și faptul că nu mă pot opri din a fi plăcut impresionat de fiecare dată când o urmăresc pe Iulia Alexandra Neacșu în câte un nou rol, căci observ finețea cu care reușește să-și asume aproape până la identificare rolul primit, evitând manierismele sau auto-plagierea interpretativă.
În final, doresc să subliniez încă o dată relevanța acestui spectacol în tabloul teatral independent actual din București. O comedie foarte bine realizată din punct de vedere regizoral și actoricesc, cu șapte actori extrem de talentați, pe care-i veți reține, sunt sigur, și pe care veți dori să-i mai vedeți. Trebuie, totodată, să subliniez faptul că FF Theatre este unul dintre locurile în care îi puteți urmări în mod constant pe toți acești șapte actori, talentați, încântători, care au o mare plăcere, o mare bucurie de a juca – un lucru pe care-l observ din ce în ce mai mult la actorii din mediul independent și care nu poate decât să mă bucure. Mergeți așadar la teatrul independent, mergeți la FF Theatre, căutați-le site-ul (LINK în comentarii) și programul, pentru că nu veți regreta. Veți descoperi spectacole bine puse la punct, efervescente, comedii deosebite, dar și spectacole cu tentă dramatică, mai profunde, care vă vor ridica întrebări relevante.
O cronică semnată de Tudor Costin Sicomaș
