3 sisteme de încălzire din care poţi alege soluţia perfectă pentru casa ta

În ultimul timp, românii au acordat o atenţie mult mai mare dotărilor tehnice ale propriilor case. Acest lucru s-a datorat, în mare parte, instabilităţii economice resimţite şi de ţara noastră. 

Evenimentele întâmplate la nivel mondial, trăite în ultimii ani, şi-au pus puternic amprenta pe vieţile noastre. Printre multe alte schimbări, cele mai puternice sunt cele de perspectivă, mai ales în privinţa vieţii de familie şi a locuinţei. Dacă înainte, atunci când cumpărau sau îşi construiau o casă, oamenii erau preocupaţi în special de design-ul acesteia, iată că acum lucrurile s-au schimbat. Majoritatea, indiferent de condiţia socială, acordă în prezent o mai mare atenţie sistemului de încălzire ales, sustenabilităţii şi gradului de consum al acestuia. 

Dacă şi tu eşti pe punctul de a te muta în casă nouă şi nu te-ai decis încă asupra sistemului de încălzire, iată care sunt cele mai bune opţiuni din care o poţi alege pe cea potrivită ţie:

  1. Centrala termică 

În funcţie de utilităţile disponibile sau de preferinţele din punct de vedere al costurilor, poţi opta pentru o centrală pe gaz sau pe curent. Având în vedere majorarea preţurilor din ultimul an pentru ambele, pentru a face alegerea corectă este recomandat să apelezi la serviciile unui consultant. Acesta îţi poate oferi cele mai relevante informaţii, astfel încât să poţi lua decizia corectă, evitând cheltuieli inutile şi regretele ulterioare. 

Principiul de funcţionare al centralelor pe gaz sau pe curent este unul simplu, iar utilizarea lor nu ridică dificultăți. Atât timp cât senzorul de temperatura pentru centrala şi cel pentru apă caldă funcționează, nu vor exista probleme. Spre deosebire de centralele care funcționează cu peleţi sau cu lemne, acestea necesită un minim de atenţie. Din fericire, nu este nevoie de un efort prea mare, racordarea la gaz sau curent fiind singurul lucru necesar pentru o bună funcționare.    

  1. Panourile solare

Sistemul de încălzire cu panouri solare este o variantă tot mai des discutată în ultimii ani. Un astfel de sistem de încălzire folosește soarele ca sursă principală, eliminând nevoia de gaz natural sau electricitate. Pe lângă folosirea unei resurse gratuite, acesta este preferat şi datorită faptului că este lipsit de poluare și nu provoacă emisii de gaze după instalare. 

Principiul sistemului de încălzire cu panouri solare este unul simplu. Acesta utilizează echipamente mecanice sau electrice pentru a converti energia solară în căldură. Un alt avantaj major este faptul că acesta are o durată de viaţă de minim 20 de ani şi există, în prezent, fonduri europene disponibile pentru cei ce doresc să opteze pentru acest sistem. 

  1. Pompa de căldură

Încălzirea prin intermediul unei pompe de căldură este o opțiune foarte eficientă din punct de vedere energetic, deoarece aceasta produce căldură fără a utiliza combustibili fosili. Funcționează într-un mod simplu: o pompă electrică produce căldură care poate fi preluată din aer sau din sol. Din punct de vedere al eficienței, aceasta poate fi folosită și ca aparat de aer condiționat în perioadele cu temperaturi ridicate, prin aspirarea aerului rece. Deşi este la mare căutare, momentan costul unui astfel de sistem este unul destul de ridicat. Faptul că se produce într-o cantitate mult mai mică decât cererea pieţei, duce la timpi de așteptare semnificativi. 

În orice casă modernă, sistemul de încălzire centrală este o alegere importantă. Acesta îţi oferă apă caldă şi căldură, două lucruri esenţiale pentru fiecare dintre noi. Opţiunile disponibile azi pe piaţă sunt multiple, de la încălzire solară, încălzire pe gaz ori curent electric până la pompele de căldură. Însă, pentru un confort sporit, este important să alegi varianta cea mai potrivită pentru tine, casa și stilul tău de viață.

Sursa foto: Shutterstock