„Voluntariatul este o cale de a descoperi solidaritatea, de a simți spiritul comunității din care faci parte și de a valorifica șansa unei empatii și comunicări reale cu celălalt.”, subliniază într-un interviu Bianca Rusu, pasionată și specialistă PR și Comunicare și voluntară de peste 10 ani.
Bianca Rusu consideră că fiecare proiect poartă amprența orașului, spațiului geografic al comunității și merită să se transforme într-o poveste de PR de real succes. Unul dintre ele ar fi c@rte în sate.
Eu cred că generația mea se confruntă cu două probleme principale în acest context: stigma potrivit căreia fugim de muncă și de responsabilități, nu știm ce înseamnă un job, nu suntem capabili pentru că depindem de „ecrane”, respectiv experiența pe care angajatorii o cer. Astfel, văd voluntariatul ca pe resursa prin care îți poți crea „cartea de vizită” cu care să te afirmi în câmpul muncii, atunci când ești la început de carieră.

Povestea mea a început de timpuriu cu voluntariatul și cu sentimentul de a fi printre oameni, de a simți comunitatea și de a te identifica cu spațiul geografic, urban, rural, în care ești. Deși am început să fac voluntariat într-un oraș destul de mic, Focșani, oportunitățile au fost la acea vreme destul de multe. Mă refer la anii 2017-2020 în special. Cred că este și acum o zonă ofertantă din acest punct de vedere.
Pandemia ne-a învățat să facem majoritatea lucrurilor hibrid
Avantajul meu a fost că abia începusem liceul, deci timpul îmi permitea să mă dedic unor astfel de activități. Bineînțeles, pentru elevii care nu locuiesc în orașul în care studiază este puțin mai greu să fie prezenți tot timpul.
Se întâmplă să mai rateze ședințe, anumite evenimente, sau cel puțin așa era atunci. Pandemia ne-a învățat să facem majoritatea lucrurilor hibrid, deci navetiștii au găsit o soluție la capitolul acesta.
Primul proiect în care m-am implicat a presupus și PR, și logistică, și fundraising. Am învățat să fac câte puțin din toate. Apoi, cu trecerea timpului, mi-am găsit nișa(ele): PR-ul și comunicarea.
În proiectele unde m-am implicat mai mult, am putut să fac ceea ce știam mai bine (redactare de texte în domeniu, postări pentru social media, sprijin în organizarea de evenimente, campanii de comunicare, materiale foto și video ș.a.m.d.), iar în alte cazuri, unde ajutam pentru o ediție de exemplu, rămâneam la logistică. Rolurile specifice ajung, de obicei, la oamenii cu vechime în proiect/organizație și cu experiență într-un anumit domeniu.
Când faci voluntariat, înveți lucrurile direct din practică

Silvia Vrînceanu Nichita, fondator al proiectului cultural C@rte în sate alături de Bianca Rusu
Ce m-a bucurat foarte mult a fost că voluntariatul m-a ajutat să-mi descopăr pasiunea, să iubesc ceea ce fac și să-mi îmbunătățesc constant abilitățile. La liceu, la facultate sau în orice alt context educațional pornești de la multă teorie și înveți să o aplici practic pe o perioadă prea scurtă, din punctul meu de vedere.
Când faci voluntariat, înveți lucrurile direct din practică. Intri în pâine și te obișnuiești să fii în rând cu proiectul. Contează să ai coordonatori care să te ajute cu adevărat și să nu te descurajeze dacă nu ai mereu cele mai bune rezultate.
Imaginați-vă că un absolvent de licență are în jur de 22 de ani și vrea să se angajeze, iar atunci când începe căutările, i se cer 5-7 ani de experiență pentru o poziție similară. Voluntariatul este mediul în care am evoluat și care m-a ajutat cu adevărat să găsesc un job în domeniul meu. Într-adevăr, angajatorii se uită și la studii, rezultate, dar plusvaloarea pe care o aduci într-o organizație depinde de valorile tale personale, munca și determinarea de care dai dovadă dincolo de orice pregătire, capacitatea de a te adapta ușor la lucruri noi și de a prinde din mers informații pe care încă nu le ai, pasiunea pe care nu ți-ai abandonat-o și lista poate continua.

M-am maturizat făcând voluntariat și continui această călătorie
Am crescut și m-am maturizat făcând voluntariat. Am continuat această călătorie și la facultate, pentru că este ceva ce-mi oferă bucurie, satisfacție, speranță. M-am putut afirma, mi s-a oferit șansa să iau decizii importante (în special la c@rte în sate), am simțit că aparțin unui spațiu în care sunt apreciată, respectată, încurajată să fac mai mult, să cred în mine mai mult.
Lumea este cu bune și rele, dar voluntariatul te ajută să depășești presiunea aspectelor negative din jurul tău. Cu mențiunea că doar acolo unde se face voluntariat etic, în adevăratul sens al cuvântului. Ce este realizat doar de formă, de obicei doar în avantajul organizației, nu se poate numi voluntariat, ci mai degrabă un job cu o coloratură ceva mai aprinsă.

Bucureștiul încă este un spațiu îngrămădit de istorii și povești
Acum, că locuiesc în capitală, observ cu ușurință fel și fel de contexte în care să faci voluntariat, dar lucrurile se complică cu cât avansezi în vârstă. Dacă iei în calcul drumul de acasă până la job și invers și timpul petrecut lucrând, ajungi la concluzia că nu există mereu loc și pentru activitățile pe care, aș zice eu, le faci pentru suflet.
Bucureștiul încă este un spațiu îngrămădit de istorii și povești, pe care nu ajungem să-l cunoaștem, căci, până la urmă, fiecare bucățică din București reflectă un capitol din istoria tuturor românilor. Și Bucureștiul are nevoie de mult voluntariat pentru a ajunge să-l cunoaștem.
Este normal și sănătos să lucrezi într-un mediu care îți place și-ți valorifică abilitățile, dar nu este suficient. Mai avem nevoie și de altfel de activități, iar oboseala bucureșteană ne încurcă destul de multe ori. De ceva timp fac voluntariat mai rar, de la distanță. Încă vreau să mă implic și în București, pe măsură ce-l voi descoperi.

c@rte în sate, un proiect gândit să sprijine copiii și adolescenții din zonele rurale izolate ale Vrancei
Nu m-am alăturat vreunei organizații din București recent, ci am preferat să țin aproape proiectul care m-a ajutat cu adevărat să fiu cea de astăzi. c@rte în sate este un program din Focșani, gândit să sprijine copiii și adolescenții din zonele rurale izolate ale Vrancei, unde resursele educaționale (și nu numai) sunt limitate.
Vorbim despre copii care nu știu să scrie, să citească, să facă calcule matematice și care, în același timp, nu au televizor, calculator, telefon, jucării etc. Cum școlile se tot închid, din cauza numărului foarte scăzut de copii, șansa la educația de bază devine ceva greu de atins. Prin acest program se călătorește cu o bibliotecă mobilă în satele unde se află copiii, pentru a le arăta că cititul poate fi interesant, plăcut.
Văzând cât de multe lucruri minunate se fac în sectorul ONG, îmi imaginez câteodată cum ar fi să implementez propriul meu proiect, prin care să abordez o problemă ce necesită mai multă atenție. Nu este de mirare că lucrarea mea de disertație, pe care am susținut-o anul trecut, se bazează pe ceea ce am observat în cadrul voluntariatului. Teza este intitulată „Motivarea adolescenților și tinerilor în activități de voluntariat dedicate comunităților vulnerabile” și are ca studiu de caz chiar proiectul c@rte în sate.
Este foarte ușor să fii văzut mediocru, deși ești un tânăr muncitor
În comunicare și relații publice, mulți se opresc la master și se dezvoltă exclusiv prin intermediul joburilor. Din perspectiva mea, chiar și absolvenții de licență sunt suficient de pregătiți pentru a-și începe cariera, dar acest aspect n-ar trebui să-i descurajeze să aprofundeze un anumit subiect. Și eu mi-am propus să urmez o nișă și să-mi continui studiile. Sper să-mi găsesc în viitorul apropiat locul în mediul universitar din nou. Este foarte ușor să fii văzut mediocru, deși ești un student muncitor, dedicat și foarte pasionat de o anumită temă. Nu mi s-a întâmplat, din fericire, prea des, dar trebuie să recunosc că mi-am încheiat masterul cu un gust ușor amar.
Totuși, experiența din facultate a fost extrem de productivă. Făceam proiecte despre anumite campanii de PR fictive mai ales, în care simulam și materiale de promovare outdoor, partea de social media, iar eu luam pas cu pas fiecare detaliu. Nu exista AI la nivelul de acum, deci nimeni nu putea să apeleze la el în cazul în care nu se pricepea la grafica.
La un moment dat, am avut un proiect de echipă ce presupunea crearea unui brand de ciocolată de la zero. Am creat și spot video, și site (cu Google Sites), și conturi de social media. Munca noastră a pornit de la realizarea produsului fictiv (conținut și ambalaj), dar nu s-a oprit la prezentarea campaniei. Din păcate, nu și-a „pierdut” nimeni timpul cu analizarea tuturor lucrurilor incluse în proiectul nostru. Cu toate că vizual totul arăta foarte bine, efortul nostru nu a fost apreciat la adevărata lui valoare. Din acest motiv am luat-o pe drumul meu. Mai multe detalii despre mine și proiectele mele aici.
Facultatea ne ajută să ne rafinăm abilitățile, să ne dezvoltăm și mai mult gândirea critică, să analizăm lucruri într-o manieră mai eficientă și să înțelegem mai bine domeniul pe care ni l-am ales. Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș repeta cu mare drag programul de licență pe care l-am absolvit la Litere, „Comunicare și relații publice”, și aș face proiecte și mai îndrăznețe.
Sper ca Bucureștiul să adauge noi arome proiectelor viitoare pe care doresc să le inițiez. Îmi pun bazele că și aici voi construi o comunitate sau, de ce nu, voi adera la una deja constituită, pe care să o îmbunățesc cu experiența și dăruirea mea.
Bianca Rusu
Facebook: https://www.facebook.com/andra.bianca.88
Instagram: https://www.instagram.com/biaarusu
Proiecte: https://tinyurl.com/colaborari




















