Povestea Casei Vernescu, una dintre cele mai frumoase clădiri din București

Casa Vernescu este una dintre clădirile emblematice pe care Bucureștiul le are, un punct de referință de pe Calea Victoriei. Are o istorie de aproximativ două secole și, când a fost inaugurată, era una dintre cele mai frumoase din țară.

Casa Vernescu a fost construită în jurul anului 1820. Unele scrieri dau ca dată exactă anul 1821, dar informația nu este clară sută la sută. Cert este că proprietar era Filip Lenș, un fost mare vornic, mare vistier și mare logofăt al Dreptății, despre care se crede că avea origini franceze.

De altfel, casa este construită într-un stil eclectic, pe care arhitecții francezi doreau să îl impună în țările europene din acele vremuri. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, iar în centrul ei beneficiază de un hol imens de formă eliptică.

În prezent, aici se află un restaurant bine cotat, dar și unul dintre cele mai vechi cazinouri din București. Deși acum foarte mulți oameni aleg să joace la cazino online atrași de varietatea foarte mare pe care o au, de faptul că este mult mai comod și că mizele sunt accesibile tuturor, mai sunt și persoane care aleg o experiență inedită într-o clădire care are o istorie de două secole și o arhitectură deosebită. Jocurile online au câștigat teren în ultimul deceniu și domină piața gambling-ului, dar încă mai sunt în lume cazinouri terestre care au farmecul lor aparte și reprezintă o experiență în adevăratul sens al cuvântului. 

Ce roluri a mai avut Casa Vernescu în istorie 

Dacă în zilele noastre oamenii merg aici pentru a mânca sau a se distra, în istorie această clădire de pe Calea Victoriei a îndeplinit și alte roluri. După moartea boierului Filip Lenș, aici și-a avut sediul o unitate militară, iar ulterior a fost casa Ministerului de Război.

În 1829, clădirea a fost afectată de cutremurul din data de 14 noiembrie și a fost reparată de proprietar. În acel moment era locuită de generalul Pahlen, prim președinte plenipotențiar al Divanurilor Țării Românești. 

Unul dintre fiii lui Filip Lenș, Costache Lenș, a devenit inclusiv primarul Bucureștiului în 1848. Astfel, în timpul Războiului Crimeei, clădirea a fost reședință conducerii trupelor rusești ce erau staționate în Moldova și Muntenia. În acea perioadă, fostul mare scriitor rus Lev Tolstoi era ofițer în armata țaristă și a ajuns în București în prima jumătate a anului 1854. Cu acest prilej, el a participat inclusiv în casa logofătului Lenș. 

Clădirea a fost cumpărată de Guță Vernescu de la unul dintre urmașii familiei Lenș la data de 20 aprilie 1886. Între 1887 și 1889 a fost restaurată de arhitectul Ion Mincu și a căpătat amenajări și dotări suplimentare. La acea vreme, era una dintre puținele clădiri particulare din București care avea parte de centrală electrică proprie. De asemenea, interioarele au fost împodobite de pictorul George Demetrescu Mirea. 

După moartea lui Vernescu, având în vedere că acesta nu avea moștenitori, clădirea a intrat în proprietatea statului, fiind administrată de Ministerul Culturii, prin Uniunea Scriitorilor din România. În 1993, clădirea a fost refăcută și modernizată și și-a recăpătat farmecul de altădată. În anii următori, la parter a apărut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din București. Din anul 1995, aici a fost inaugurat un cazinou, ce se află la etaj și în actualitate

În ultimele două decenii, clădirea a fost revendicată în instanță de mai multe persoane din viața publică, dar judecătorii au respins demersurile, iar Casa Vernescu rămâne în proprietatea statului, fiind concesionată pe o perioadă de 49 de ani Uniunii Scriitorilor din România.