Livada de vișini, un pod între viață și moarte

Livada de vișini poate reprezenta, în mod concomitent, un pod între viață și moarte, o punte între trecut și viitor, un purgatoriu încremenit între lumi. Deși, optica teatrală este variată în interpretare, povestea din spatele acestei piese scrise de A.P.Cehov descrie apusul unei lumi, respectiv lumea aristocrației și în mod subsecvent, universul unor mesteșuguri (precum cel al vișinilor), deprinderi și bune practici de politețe și conviețuire.

Bătrânul Firs ne spune că nu mai e nimeni care să mai știe meșteșugul specific al unei livezi de vișini, prezentă desigur și într-o Enciclopedie pentru frumusețea și întinderea sa. Până la urmă, fiecare poartă cu sine o Livadă de vișini care la un moment dat tranzitează drumul spre neantizare.       

Probabil în acest preambul și sub acest aspect existențial-filosofic a fost croită și regia lui Boris Focșa pentru Livada de vișini, spectacol montat recent la Teatrul Infinit (detalii aici). Alegerea scenografică pentru un pod, în care personajele își concentrează cea mai mare parte din acțiune, ridică firească întrebare: ”Un pod între ce și ce?”.

O lume se năruie sub ochii și în sufletul personajelor

Dacă răspunsul e între viață și moarte, între trecut și viitor, atunci personajele devin captive unui joc de tendințe al prezentului, prezent care se relevă personajelor, în final, prin sunetul toporului care înlătură definitiv ”vișinii” din spectrul vreunui orizont de așteptare. O lume se năruie sub ochii și în sufletul personajelor.

Alegerea culorii albe, simbol al vișinilor înfloriți, este absolut fireacă în logica montării acestei piese. Ceea ce este interesant este exemplificarea acestei culori și integrarea ei în scenografie. Practic, vorbim de tesături franjurate suspendate ce sugerează o lume ce urmează să fie distrusă.

Asta ar justifica și pendularea personajelor pe acel pod între existență și non existență, între viață și moarte. Franjurarea nu simbolizează atât moartea cât sfâșierea, având o valoare imagologică similară sunetului de topor din final. Vorbim de un univers dominat de neputință și fără speranță care reverberează sunetul de topor și coboară tot mai mult în turnul de fildeș lăuntric.     

Vlad Oancea, doar cu un tac în mână, fără cuvinte, reușeste pe scenă să spună totul

Când atingem subiectul distribuției putem vorbi de o omogenizare iscusită presărată de câteva surprize plăcute. Vlad Oancea, interpretând rolul fratelui Gaev Leonid Andreevici, creează un rol extrem de viu, atât prin mișcare cât și prin tăcere.

Față de alți actori din distribuție, doar cu un tac în mână (un element regizoral destul de eficient în redarea senilității și a gândirii încremenită în universul juvenil), fără cuvinte, reușeste pe scenă să spună totul. Ar fi interesant de atins subiectul construcției acestui personaj care, în excelenta interpretare a lui Vlad Oancea, își relevă aspectele de nebunie și mai puțin de melancolie.

Gaev Leonid Andreevici este mai întâi nebun și după melancolic, când autorul a încercat portretizarea sa în ”nebun de melancolic”. Prin referirile pe care le face, vorbim de un personaj prins în universul copilăriei care reușește să se simtă regele unui univers infinit chiar dacă e prins într-o coajă de nucă, în cazul nostru, o livadă de vișini.

Valentin Corneanu face din contabilul nimicului un interstițiu între viață și moarte

Cealaltă surpriză este Valentin Corneanu care face din contabilul Epihodov Semion Panteleevici, un personaj extrem de colorat și un element picant în economia piesei. Esența personajului este de Rege al ghinionului, un contabil al nimicului (un interstițiu între viață și moarte) de unde și replica care vine la un moment dat într-un moment de luciditate și curiozitate: ”De ce avem noi nevoie de un contabil?”. Fructificând dialogul, Valentin Corneanu reusește să interpreteze un ”contabil” prins în schema Livada de vișini, dar care nu aparține niciunei lumi.

Epihodov Semion Panteleevici este linia care separă trecutul de viitor și care interacționează cu podul din rațiuni arbitrare. Cu toate că este mișcat de iubire, rațiuni pragmatice, rămâne doar un rapsod al mandolinei la marginea purgatoriului existenței. Până la urmă, ce rol mai are un contabil al unei livezi care urmează să fie licitată și apoi, în final, tăiată?

Un spectacol valoros ce asează melancolia în ecuația dintre viață și moarte

Marina Fluerașu, care interpretează personajul sorei lui Gaev Leonid Andreevici, menține linia regizorală, aducând mai multă melancolie față de acesta. Suferințele sale vin să justifice evadarea sa către spațiul copilăriei. Preferabil ar fi fost ca suferința să o ducă spre melancolie și nu invers.

Aflându-se la prima reprezentație, toate rolurile au încă sincope, lacune. Spre exemplu, Răzvan Ilie, cel care îl interpretează pe Lopahin Iermolai Alexeevici, nu reusește să producă emoție să întrupeze, să îmbrace personajul unui țăran care deși are bani îi lipsește complet educația.  

Un alt exemplu ar fi Eduard Cîrlan, care da viață bătrânului Firs, care la un moment dat, ținând în mână un ciot de lemn îl amenință cu autoritate pe Gaev Leonid Andreevici. Practic, transformă replica ”Ție nu ți-e frică de Dumnezeu?” în una de amenințare în loc să releve afecțiunea, îngrijorarea pornită din afect. Să-l fi dorit Cehov pe Firs doar un simplu executant, o reminisciență a vechii lumi întrupat cu autoritate parentală formală?  

Personajele Ania și Varia (în interpretarea Claudiei Moroșanu și a Anei Ciobanu) sunt armonios construite în jurul speranței, emoției evenimentelor. Deși se află într-un univers pe cale de dispariție, speranța cu care îmbracă spectacolul îngroasă calitatea montării.

În continuarea acestei idei, personajul Charlottei Ivanovna, în interpretarea Lilianei Pană, aduce un plus de savoare, oferind publicului un act artistic sporit calitativ, bine dozat prin inteligență scenică.

Duniașa, interpretată de Reka Kovacs, Iașa, interpretat de Robert Brage precum și Peter Sergheievici Trofimov, interpretat de Bogdan Costea, încoronează acest spectacol, venind cu vigoarea și entuziasmul tinereții într-un univers ce pendulează abisal între nebunie și melancolie. Muzica spectacolului vine să susțină construcția minuțioasă a acestui univers, invitându-ne într-o explorare muzicală a propriului sine.

Publicul bucureștean, în special, (căci Livada de vișini nu se mai montează în București), are șansa să vizioneze un spectacol valoros ce așează melancolia în ecuația dintre viață și moarte.    

Distribuție: 

Ranevskaia Liubov Andreevna – Marina Fluerașu

Ania – Claudia Moroșanu

Varia – Ana Ciobanu

Gaev Leonid Andreevici –Vlad Oancea

Peter Sergheievici Trofimov – Bogdan Costea

Lopahin Iermolai Alexeevici – Răzvan Ilie

Charlotta Ivanovna – Liliana Pană

Epihodov Semion Panteleevici – Valentin Corneanu

Duniașa – Reka Kovacs

Firs – Eduard Cîrlan

Iașa – Robert Brage

Echipa de creație: 

Regie: Boris Focșa

Scenografie: Kimberly Ligia Vintilă

Asistent costume: Melisa Savu

Sursa – Sebastian Rusu in publicatia Adevarul.

Poze: George Rotaru