Cum putem face prezentări mai bune

Am fost întrebat la un moment dat ce “mă recomandă pe mine” să predau Public Speaking (vorbirea în fața unui grup de persoane) si Debate (cum dezbatem anumite teme sociale).

Răspunsul începe de obicei cu facultatea din Edinburgh, Geografie umană pentru ca am dezbătut teme de interes social, experiența mea de voluntariat în străinătate… și niciodată nu reușesc să spun, pentru că îmi place să învăț. Îmi place să preiau informații și să le transmit celorlalți.

Am ajuns în al doilea an de predat Public Speaking și Debate sub forma de cursuri extracuriculare și acum vreau să te învăț și pe tine cititorule “una, alta”. Și anume cum să comunicăm mai bine o idee în fața unui grup de persoane.

Public Speaking și Debate

Lucrurile se învață în timp și cel mai important sfat este să ai răbdare cu tine și din punct de vedere practic să ai un:

1.Punctul de referință – Practic trebuie să realizezi ce progrese faci, de exemplu atunci când reciți o prezentare de 20 de ori nu ai cum să nu ai îmbunătățiri. Cea mai buna metoda de a vedea aceste îmbunătățiri este prin utilizarea de înregistrări. Cand te inregistrezi cu telefonul se întâmplă 2 lucruri: 1. Te simti stanjenit până în punctul în care nu iti mai doresti sa continui, 2 este un punct de referință pe viitor și o să poți sa vezi cum vorbeai în momentul respectiv si cum se îmbunătățește comunicarea pe viitor. 

2.Fițuica – Trăim cu ideea că trebuie să știm din memorie tot ce avem de spus dar adevărul este că cel mai important lucru este să spunem ce avem de spus. Câteva notițe și idei principale pe o hârtie mică A5 face minuni la o prezentare. Eu folosesc slideuri în prezentări și punctez elementele principale pentru structura prezentării. În momentele de stres sunt șanse să uităm anumite elemente ale prezentării, așa că recomand ideile principale ale prezentării și informațiile pregătite vor fi valorificate mai ușor.

3.Stai parcă am mai auzit acest lucru. Atenția în timpul unei prezentări este destul de limitata, conform presented.co.uk după o prezentare de 10 minute persoanele ce asistă la o prezentare țin minte 50% din ce s-a spus în cadrul prezentării (imediat după prezentare și scade considerabil cu timpul) astfel punctele cele mai importante ale prezentării necesită repetare și o concluzie poate aminti punctele cele mai importante ce doriți să rămână prezente în mintea audienței.

Abilitatea de a realiza o prezentare necesită timp pentru a se îmbunătăți și acest lucru se realizează cel mai ușor prin intermediul unor înregistrări video ce evidențiază progresul individual.

Structura prezentării se poate uita și din acest motiv este indicat să urmărim mici notițe pentru a ne simți mai siguri și să repetăm ideile importante fie în cadrul prezentării fie prin concluzie.

Cu acești pași putem începe să realizăm prezentări din ce în ce mai bune.

Success vă doresc!