Constantin Tănase și înființarea Teatrului Cărăbuș

Colecția CI şi CC Nottara

Constantin Tănase și înființarea Teatrului Cărăbuș

La începutul anului 1906, Constantin Tănase pornește într-un turneu în Moldova alături de Marioara Cinscky, la propunerea lui George Enescu unde au jucat și cântat chiar dacă orașul era zguduit de epidemia de tifos exantematic, iar colecta obținută în urma reprezentațiilor teatrale a fost donată pentru Crucea Roșie.

La Iași, George Enescu îi ajută pe actori înființând societatea de onoare „Scena”, organizând primul festival pentru întrajutorarea actorilor, atunci reprezentându-se piesa într-un act „Vlaicu-Vodă” de Alexandru Davila, cu C.I. Nottara și Tina Barbu. În aceste reprezentații George Enescu a interpretat diferite piese muzicale la vioară, deschizând seria reprezentațiilor teatrale în scop de binefacere pentru Crucea Roșie, la care se alătură și Marioara Ventura.

Susținător înfocat al principiilor artei, George Enescu formase la Iași, alături de actori refugiați și de cei din oraș, o trupă de operă, alta de dramă și comedie, una de operetă și revistă.

Pe scena Teatrului din Iași, alături de actorii Romald Bulfinsky, Alexandru Critico, Ion Manu, Constantin Tănase și-a dat concursul, jucând pentru invalizii războiului piesa „A fost odată” de Dur-Stoy. Cel din urmă actor cutreieră mai apoi spitalele și lazaretele, zărind de la ferestre figuri fantomatice ale unor bolnavi, care cu zâmbete triste, se bucurau urmărind cel din urmă spectacol al vieții.

Multe dintre reprezentațiile din grădina Tănăsache din Iași, ale lui Constantin Tănase și Niculescu-Buzău, s-au ținut, iar publicul a plăti bilete, dar și alimente greu de obținut, precum untdelemn, zahăr, cafea și multe altele.

Aflat în vizită la Iași, în timpul armistițiului antreprenorul Grigore Brezeanu îi propune lui Constantin Tănase să publice la București revista „Puncte… Puncte…”, dar, cenzurată de oficialități, după câteva reprezentații revista a fost întreruptă pentru că textul făcea trimitere la situaţia de nesiguranţă financiară din ţară.

La sfârșitul războiului, viața locuitorilor din București începuse să-și reia cursul firesc. Constantin Tănase, la cei patruzeci de ani ai săi, acumulase suficientă experiență de viață și artistică pentru a privi cu optimism viitorul. Deschide un teatru de revistă cu caracter permanent, licitând locurile unde fuseseră cândva teatrele de vară, „Amicii orbilor” și „Ambasador”, situate pe strada Academiei, locul pe care ulterior s-a construit Teatrul Cărăbuș, un teatru cu acustică bună, unde au început să se joace spectacole de actualitate, inspirate din viața cotidiană a locuitorilor săi, și a vieții publice a înalților demnitari.

Inaugurarea Cărăbușului a avut loc în seara zilei de 2 iulie 1919, cu revista „Pisica pe orez”, scrisă de Constantin Solomonescu și Mircea Rădulescu, autorii revistei Di Granda. Fastul și amploarea deschiderii acestui teatru au adus numeroși bucureșteni, curioși să vadă baletul care era alcătuit din douăzeci și cinci de absolvenți ai Conservatorului, alături de corul care cuprindea tot același număr de cântăreți, prilej cu care se cântau vechi melodii, care au fost preluate mai apoi.

Pentru că succesul a fost pe măsura așteptărilor, s-a intervenit mai apoi, constituindu-se o a doua revistă Sistem Clayton de către Dur-Stoy, care a funcţionat în paralel cu revistele de la Cărăbuş, în care erau cântate cele mai celebre melodii de la Paris, care alături de dansatorii Milka și Bella asigurau cele mai îndrăznețe dansuri la modă, printre care foxtrotul.

S-a reluat interpretarea spectacolelor „Pisica pe orez”, dar au apărut și altele, precum „Ionică doarme parcă-a luat hașiș”, stârnind hazul tuturora. Au urmat spectacolele „Ai greșit adresa”, „Ce naște din pisică”, „Alta la rând”, ”Ca la noi la nimeni” de Dur-Stoy, „Jaff-band”, „Brambura”, ”Până când” şi multe altele.Divorțat de prima soție, Iosefina Rittman, Constantin Tănase o întâlnește pe Virginia, care-i devine parteneră de viață și bun colaborator în problemele întâmpinate în teatru.

Aceasta se ocupa de costume și de o mică parte de scenografie, dar în 1922, când inflația începe să explodeze, scumpirea vieții, i-a făcut pe toți angajaţii teatrului să exclame „până când”, expresia devenind astfel titlul viitoarei reviste (piesă), reprezentate în stagiunea ce a urmat.

Tănase reia seria de reprezentații din țară pentru a strânge bani pentru următoarele spectacole jucate la Capitală, astfel că mai apoi s-au pus în scenă revistele (piesele) „Una și bună” de Dur -Stoy, apoi „Tot un drac”, „Colac peste pupăză”, „Înșir’te mărgărite”, „Violetera”, „Toate trec, toate se duc”, „Care dă mai mult” de A. de Herz, „Pă ce?”, „Subțire dulce” de A. de Herz, „Vorba vine” de Nick și Keops (N. Kirițescu și N. Vlădoianu), „Ce-are a face” de A de Herz, multe dintre spectacole jucându-se odată cu trecerea timpului și iarna.

Cel mai talentat regizor al Bucureștiului, Soare Z. Soare, care la început fusese un simplu diletant, mai apoi, la Berlin, în preajma lui Max Reinhardt, căpătase stăpânirea de sine, specifică fiecărui artist.

Aflat apoi la conducerea Teatrului din București, a realizat montări de o deosebită eleganță artistică şi îl întâlneşte pe Constantin Tănase,pe care îl ajută să pună în scenă revista „Pân-aici” de A de Herz și Dur Stoy, reprezentată pe scena Euforiei. Au urmat „Bonsoir, București”, „Floare la ureche”, „Așa e viața”, „Este, dar s-a isprăvit”, ”Mămăliga națiunilor”, ”Nostimă și cu picățele”, „Atlantida” și „Notre Dame de Paris”, „Zodia porcului”, „De când e lumea și pământul”, Dă-te jos din corcoduș”, „Din toată inima” de A.de Herz și multe alte spectacole. În călătoriile sale artistice, aflat la Londra pentru a urmări o serie de reprezentații, Constantin Tănase o vede pe Josephina Baker, o negresă care cânta și dansa excepțional.

De îndată îi propune un contract de colaborare, „Sirena tropicelor” devenind atracția publicului bucureștean. Balerinele teatrului de revistă Cărăbuș au învățat de la balerinele aduse de Constantin Tănase de la Londra dansurile cerute de impresar, precum charlestonul, astfel că stilurile de dans împrumutate au devenit repede atracția noilor sale producții teatrale.

În paralel cu aceste spectacole dansate și cântate de exotica Josephina Barker, revista propunea publicului său o serie de alte reprezentații de revistă, precum „Între ciocan și nicovală”,”Pă ce?”, continuându-și seria de reprezentații într-un turneu prin țară, pentru a strânge bani pentru următoarele sale stagiuni teatrale. Au urmat, „Ai, n-ai, dai!”, „Bravo, Cărăbuș!”, ”Alo, Radio Cărăbuș”, ”Crede și nu cerceta!”, „La lozul Cărăbușului”, „Ura, Cărăbuș!”, „Cărăbușul cântă”, „Cărăbușul în splendoare”, „Cărăbuș-Expres”, „La mai mare”, „Tănase are cuvântul”, „La calul bălan”, „Tănase în revistă”, și multe alte reviste care l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai mari actori români de comedie. Dar inimosul Constantin Tănase a jucat și în filmul „Visul lui Tănase”, care i-a adus din nou succesul ca actor de film, la fel de bun ca cel din teatru.

Mijloacele sale de expresie erau constituite din contraste de mimică cu care Tănase capta atenția publicului, pentru că fiecare rol interpretat era atent construit în laboratorul sufletului său.

Rostirea metrică a cupletelor, alături de mișcare, muzică, dans, toate acestea constituiau parte componentă a unui spectacol, robustețea sa fiind arma cele mai de preț în efortul pe care acesta l-a susținut întreaga viață. Succesele sale artistice l-au făcut să întreprindă și alte spectacole în străinătate, la Cairo, Istanbul, Tel-Aviv și Beirut, orașe îndepărtate, unde a întâlnit un public iubitor de teatru de revistă. Cariera artistică a lui Constantin Tănase a fost curmată rapid de o amigdalită şi infecție generalizată.

A rămas în conștiința publicului, datorită dragostei sale pentru cântecul și versul popular, pentru muzica ușoară românească, deosebindu-se de alți actori-regizori că a fost un promotor al spectacolelor grandioase, până la el doar regizorii Alexandru Davila și Soare Z. Soare au fost cei care s-au ridicat la nivelul așteptărilor.

Text: Daniela Dumitrescu

Fotografii din volumul Constantin Tănase, de Ioan Massoff și Radu Tănase.

Bibliografie:

George Mihalache Când Tănase era Rege („Cărăbuşul” de altădată), Editura BREN, Bucureşti, 2003;

Ioan Massoff, Viaţa lui Tănase,Editura VATRA s.ar. Bucureşti, Str.Vasile Conta No.12;

Ioan Massoff și Radu Tănase, Constantin Tănase, Ediţia a III-a, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, Bucureşti-1970;

Ion Manolescu, Amintiri, Editura Meridiane, 1962.