Intersecția b-dului Nicolae Bălcescu cu str. Batiștei arată diferit față de prezent, într-o poză din 1954, de la prospecțiunile foto pentru producția “Citadela sfărâmată”. Cadrul este centrat pe blocul Creditul Minier, construit în anii ’30 ca sediu al unei importante companii din domeniu extracției de țiței.
Clădirea, în stil modernist art deco, a fost atribuită societății SovromPetrol, după 1945, până spre jumătatea anilor ’50. În stânga, scuarul din fața clădirii originale din 1932 a Sălii Dalles a fost ulterior ocupat în la finalul anilor ’50 de un bloc aliniat la bulevard, care a adăpostit până acum câțiva ani Librăria și Anticariatul Dalles.
Cea mai remarcabilă schimbare este, însă, în dreapta cadrului: casele de joasă înălțime de secol XIX de la intrarea pe strada Batiștei, parte a vechiului țesut urban al zonei, ridicate acolo cu mult înaintea trasării bulevardului Bălcescu, au supraviețuit până în anii ’60. Au fost demolate pentru construirea Hotelului Intercontinental, azi edificiu emblematic al Capitalei și un reper inconfundabil al Pieței Universității.
Fotografiile din trecut ne ajută să înțelegem mai bine orașul în care au trăit bunicii și străbunicii generației actuale și să vedem exact cum s-au transformat fundamental locuri azi foarte familiare.
Foto: Cineclic
Sursa – Adrian MARIN





















